Socrii lui Cătălin Cherecheș au fost condamnați la 3 ani cu suspendare

Noi vești proaste pentru fostul edil din Baia Mare: socrii lui Chericheș au fost condamnați la 3 ani cu suspendare în dosarul în care s-a încercat mituirea unei judecătoare.

Socrii lui Cherecheș și-au aflat pedeapsa, în primă instanță: 3 ani cu suspendare după ce au încercat să mituiască o judecătoare pentru a obține o pedeapsă mai blândă pentru fostul primar din Baia Mare.

​Socrii primarului Cătălin Cherecheş fuseseră trimiși în judecată de DNA în dosarul în care procurorii i-au acuzat că ar fi încercat să dea mită între 50.000 și 100.000 de euro mamei unei judecătoare pentru a pronunța o soluţie favorabilă în dosarul de corupţie al edilului. 

În 8 noiembrie, Claudia Gliga, soacra lui Cătălin Cherecheș, a fost prinsă în flagrant în timp ce îi dădea mită 50.000 de euro mamei unei judecătoare de la Curtea de Apel Cluj care ar urma să pronunțe decizia definitivă în dosarul de corupție al primarului.

Ulterior, Claudia Gliga a fost reținută de procurorii DNA, pentru dare de mită, alături de socrul edilului, acuzat de complicitate la dare de mită.

Acuzațiile aduse de DNA socrilor lui Cherecheș:

„În data de 25 noiembrie 2023, în contextul în care un afin al lor era judecat într-un dosar de corupție, aflat în faza apelului, inculpata ar fi luat legătura cu o persoană (martor în cauză), ruda unuia dintre judecătorii din complet, și s-ar fi oferit să achiziționeze o afacere pe care aceasta din urmă o deținea pe raza județului Mureș cu o sumă cuprinsă între 50.000 – 100.000 euro, indicând totodată și posibilitatea remiterii unor alte foloase necuvenite. Această “ofertă” inițială ar fi fost valabilă doar în condițiile în care magistratul respectiv ar fi urmat să pronunțe o sentință favorabilă (soluție mai blândă) în cauza în care afinul inculpatei ar fi fost judecat pentru săvârșirea unor presupuse infracțiuni de corupție.

Ulterior, la data de 06 noiembrie 2023, inculpata ar fi promis judecătorului, prin intermediul aceluiași martor, suma de 50.000 euro, reprezentând un avans dintr-o sumă care nu a fost cuantificată până în prezent, dar cel puțin egală cu suma menționată anterior, restul urmând a fi remiși după data când instanța de judecată ar fi urmat să pronunțe în cauza respectivă o soluție de achitare.

În contextul menționat mai sus, în data de 08 noiembrie 2023, într-un restaurant de pe raza municipiului Cluj – Napoca, inculpata ar fi remis martorului avansul de 50.000 euro promis și alte foloase necuvenite, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante.

În demersurile descrise mai sus, inculpata ar fi fost ajutată de soțul său atât moral, cât și material, acesta din urmă asigurându-i soției sale transportul atât în vederea „rezolvării problemei” la Baia Mare, cât și ulterior, la remiterea sumei de 50.000 euro”.

Cătălin Cherecheş a susținut că el nu a avut nicio legătură cu încercarea de mituire a judecătoarei, descriind toată întâmplarea drept „tot felul de poveşti de gospodine….”.

„…Nu ştiu ce au avut oamenii ăştia in cap. Au vrut să-mi facă cadou o astfel de chestiune şi au considerat că cineva ar aprecia astfel de cadouri. Deci eu consider că din perspectiva mea ca şi cetatean, respectiv din perspectiva mea, ca şi primar al municipiului Baia Mare, ca şi om care se afla la un moment final într-un dosar care urmează a fi evaluat şi a se realiza pronunţarea de către completul de judecată în care se află doamna judecător, afectată sau pusă în vreun fel sub o astfel de situaţie de către mamă, soacră şi aşa mai departe, aşa cum participantele la acel parcurs de la prăjituri la bani, la firme şi la tot felul de poveşti de gospodine….”, a susținut primarul din Baia Mare într-un clip postat pe pagina sa de Facebook, la acea dată.

IATĂ ȘI SOLUȚIA publicată de justiție după judecarea în primă instanță a cazului:

Solutia pe scurt: În temeiul art. 396 alin. (1) şi (2) Cod procedură penală, cu aplicarea art. 396 alin. (10) Cod procedură penală condamnă inculpatul G.C., la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, faptă prevăzută de art. 290 alin. (1) Cod penal raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000. În temeiul art. 67 alin. (1) Cod penal raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) Cod penal, interzice inculpatei ca pedeapsă complementară, exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 3 ani. În temeiul art. 65 Cod penal raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) Cod penal, aplică inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. În temeiul art. 72 alin. (1) Cod penal, scade din pedeapsa aplicată inculpatei durata reţinerii, arestului preventiv şi a arestului la domiciliu din data de 08 noiembrie 2023-07 februarie 2024 În temeiul art. 91 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere a pedepsei de 3 ani închisoare. În temeiul art. 92 Cod penal, stabileşte un termen de supraveghere de 4 ani. În temeiul art. 93 alin. (1) Cod penal obligă inculpatei ca, pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Mureş, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 93 alin. (2) lit. b) Cod penal impune condamnatei să execute următoarea obligaţie: să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În temeiul art. 93 alin. (3) Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpata va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Spitalul Municipal „Dr. Eugen Nicoară” Reghin sau în cadrul Primăriei Municipiului Reghin, jud. Mureş, pe o perioadă de 120 zile. În temeiul art. 404 alin. (2) Cod procedură penală şi art. 96 Cod penal atrage atenţia inculpatei asupra revocării suspendării executării pedepsei în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare sau al nerespectării cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere sau a obligaţiilor impuse. Desemnează Serviciul de Probaţiune Mureş pentru supravegherea executării măsurilor şi obligaţiilor instituite în sarcina inculpatei. În temeiul art. 399 alin. (1) Cod procedură penală, menţine măsura controlului judiciar dispusă faţă de inculpata G.C. În temeiul art. 215 alin. (1) Cod procedură penală, impune inculpatei G.C. respectarea următoarelor obligaţii, pe durata măsurii: a) obligaţia de a se prezenta la instanţa de judecată ori de câte ori este chemată; b) obligaţia de a informa de îndată instanţa cu privire la schimbarea domiciliului, c) să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa de către organul judiciar care a dispus măsura, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemată. În temeiul art. 215 alin. (2) Cod procedură penală, impune inculpatei să respecte următoarea obligaţie: să nu depăşească raza teritorială a României, decât cu încuviinţarea prealabilă a instanţei. În temeiul art. 215 alin. (3) Cod de procedură penală, atrage atenţia inculpatei asupra faptului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. În temeiul art. 396 alin. (1) ?i (2) Cod procedură penală, cu aplicarea art. 396 alin. (10) Cod procedură penală condamnă inculpatul G.D.P., la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la dare de mită, faptă prevăzută de art. 48 alin. (1) Cod penal raportat la art. 290 alin. (1) Cod penal raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000. În temeiul art. 67 alin. (1) Cod penal raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) ?i b) Cod penal, interzice inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 2 ani. În temeiul art. 65 Cod penal raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) ?i b) Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. În temeiul art. 72 Cod penal, scade din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii, a arestului preventiv şi a arestului la domiciliu din data de 08 noiembrie 2023-07 februarie 2024. În temeiul art. 91 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere a pedepsei de 2 ani şi 6 luni închisoare. În temeiul art. 92 Cod penal, stabile?te un termen de supraveghere de 3 ani. În temeiul art. 93 alin. (1) Cod penal obligă inculpatul ca, pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Mureş, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informa?ii ?i documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 93 alin. (2) lit. b) Cod penal impune condamnatului să execute următoarea obligaţie: să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În temeiul art. 93 alin. (3) Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Spitalului Municipal „Dr. Eugen Nicoară” Reghin sau în cadrul Primăriei Municipiului Reghin, jud. Mureş, pe o perioadă de 100 zile. În temeiul art. 404 alin. (2) Cod procedură penală ?i art. 96 Cod penal, atrage atenţia inculpatului asupra revocării suspendării executării pedepsei în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare sau al nerespectării cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere sau a obligaţiilor impuse. Desemnează Serviciul de Probaţiune Mureş pentru supravegherea executării măsurilor şi obligaţiilor instituite în sarcina inculpatului. În temeiul art. 399 alin. (1) Cod procedură penală, menţine măsura controlului judiciar dispusă faţă de inculpatul G.D.P. În temeiul art. 215 alin. (1) Cod procedură penală, impune inculpatului G.D.P. respectarea următoarelor obligaţii, pe durata măsurii: a) obligaţia de a se prezenta la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; b) obligaţia de a informa de îndată instanţa cu privire la schimbarea domiciliului, c) să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa de către organul judiciar care a dispus măsura, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat. În temeiul art. 215 alin. (2) Cod procedură penală, impune inculpatului să respecte următoarea obligaţie: să nu depăşească raza teritorială a României, decât cu încuviinţarea prealabilă a instanţei. În temeiul art. 215 alin. (3) Cod de procedură penală, atrage atenţia inculpatului asupra faptului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. În temeiul art. 290 alin. (5) Cod penal, confiscă suma de 50.000 euro de la inculpata G.C., reprezentând suma de bani remisă de inculpată magistratului F.H.G.R. prin intermediului colaboratorului cu identitate reală F.H.R., sumă depusă în subcontul administrat de ANABI deschis la Unicredit Bank SA având următoarele coordonate ––––––- sold 50.000 euro. În temeiul art. 290 alin. (5) Cod penal, respinge solicitarea de confiscare prin echivalent a contravalorii produselor de cofetărie remise de inculpata G.C. martorului denunţător F.H.R. În temeiul art. 249 alin. (1), (2) şi (4) Cod procedură penală menţine măsura sechestrului asigurator instituit prin Ordonanţa procurorului nr. 113/P/2023 din data de 10 noiembrie 2023 instituită asupra sumei de 50.000 euro, ridicate la data de 08 noiembrie 2023 şi depusă într-un subcont bancar în euro pe numele inculpatei G.C., subcont administrat de ANABI deschis la Unicredit Bank SA având următoarele coordonate ––––- sold 50.000 euro. În temeiul art. 274 alin. (1) şi (2) Cod procedură penală, obligă inculpaţii la plata cheltuielilor judiciare avansate de către stat, în cuantum total de 5.400 lei, respectiv obligă pe inculpata G.C. la plata sumei de 4200 lei (4.000 lei din urmărire penală) şi obligă inculpatul G.D.P. la plata sumei de 1200 lei (1000 lei din urmărire penală). Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea hotărârii, apel care se va depune la Tribunalul Mureş. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 11 aprilie 2024.

Articolul precedentPASTILA PENTRU SUFLET
Articolul următorMinistrul Muncii a explicat cum vor fi date punctele de stabilitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.