Iohannis, mesaj de Ziua Romilor: România poate fi un bun exemplu de societate deschisă şi democratică

România poate fi un bun exemplu de societate deschisă şi democratică, inclusiv prin diversitatea, energiile şi competenţele cetăţenilor săi de etnie romă, afirmă preşedintele Klaus Iohannis în mesajul transmis, luni, cu prilejul Zilei Internaţionale a Romilor şi a Sărbătorii etniei romilor din România.

„Ziua Internaţională a Romilor şi Sărbătoarea etniei romilor din România îmi oferă prilejul de a transmite cetăţenilor români de etnie romă urările mele de pace şi prosperitate. Această sărbătoare, dedicată identităţii rome şi diversităţii culturale pe care o reprezintă, aduce în atenţie, o dată în plus, importanţa dialogului intercultural şi a respectului reciproc, fundamentale pentru o convieţuire armonioasă în societate”, a transmis şeful statului în mesajul prezentat de consilierul prezidenţial Sergiu Nistor, în cadrul evenimentului organizat cu această ocazie la Palatul Parlamentului.

Potrivit preşedintelui Iohannis, Sărbătoarea etniei romilor din România, celebrată simultan cu Ziua Internaţională a Romilor, marchează un moment de solidaritate la nivel global în jurul valorilor umane comune pe care le împărtăşim şi le promovăm.

„Astăzi, rememorăm personalităţile remarcabile de etnie romă care au participat la dezvoltarea României moderne, au susţinut idealurile ţării şi au adus contribuţii semnificative la patrimoniul cultural naţional. Sărbătoarea etniei romilor este atât expresia aprecierii faţă de contribuţia romilor în societate, cât şi un prilej de evaluare a progreselor în combaterea discursului xenofob şi în reducerea inegalităţilor sociale şi economice care încă mai afectează comunitatea romă. Autorităţile centrale şi locale au obligaţia şi responsabilitatea de a identifica soluţii adecvate pentru provocările cu care se confruntă minoritatea romă. Este esenţial ca toţi cetăţenii romi să beneficieze de acces egal la educaţie, de oportunităţi reale de integrare profesională şi socială şi să li se garanteze drepturile fundamentale ale omului. În drumul către o Europă mai unită şi mai incluzivă, România poate fi un bun exemplu de societate deschisă şi democratică, inclusiv prin diversitatea, energiile şi competenţele cetăţenilor săi de etnie romă. La mulţi ani întregii comunităţi rome din România!”, a afirmat preşedintele Iohannis.

Masa rotundă intitulată „Romi pentru România”, un eveniment dedicat celebrării Zilei Internaţionale a Romilor, este organizată la Palatul Parlamentului de Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale din Camera Deputaţilor în colaborare cu Departamentul pentru Relaţii Interetnice, Agenţia Naţională pentru Romi, Secretariatul de Stat pentru Culte, Asociaţia Partida Romilor Pro-Europa şi cu sprijinul Centrului Naţional de Cultură a Romilor.

Articolul precedentANM – Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. Temperaturi chiar și de 30 de grade
Articolul următorServiciul militar obligatoriu ar putea fi reintrodus

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.