Gimnast de lot național, torturat de doi colegi în cantonament

Un scandal uriaș zguduie gimnastica masculină românească. Un sportiv din lotul național de juniori ar fi fost supus unor umilințe greu de imaginat, în timpul unui cantonament la Reșita. Agresorii sunt și ei minori, potrivit unei anchete Pro Sport. Federația și părinții au avut reacții halucinate, iar poliția a transmis că nu a fost informată despre acest caz. Atenție, urmează descrieri cu un puternic impact emoțional!

Z.K. a fost agresat de doi dintre colegii săi chiar în incinta complexului de la Reșița unde lotul național masculin se antrenează. Sursele ProSport au relatat că, într-una dintre zile, sportivii au scăpat de sub supravegherea coordonatorilor și au organizat o petrecere cu alcool. După ce spiritele s-au încins, doi dintre gimnaști l-au legat de calofifer pe un coleg, l-au tuns și au făcut tot soiul de gesturi umilitoare.

În urma acestei umilințe, sportivul a părăsit cantonamentul a doua zi, fugind acasă, la Lugoj, și le-a povestit părinților chinul la care a fost supus.

Federația și tatăl victimei lasă impresia că vor să mușamalizeze cazul. Incidentul nu a fost reclamat la poliție

Potrivit Pro Sport, atât tatăl minorului, cât și reprezentanții Federației lasă impresia că ar dori să mușamalizeze întregul episod. La Federația Română de Gimnastică s-a aflat despre acest incident, dar nu s-a dispus deocamdată nicio măsură, amându-se punerea în discuție a acestui subiect pentru „o ședință următoare” a Comitetului Executiv. Miercuri, 3 aprilie, subiectul nu s-a aflat pe ordinea de zi.

„Vă asigur de întreaga transparență referitoare la punctul de vedere al FR Gimnastică la momentul la care acest subiect va fi în atenția CEx. Acum ne pregătim de Campionatele Europene”, a declarat pentru ProSport președinta forului, Carmencita Constantin, confirmând că a luat la cunoștință cu privire la ceea ce s-a întâmplat la Reșița.

Nici tatăl gimnastului n-a lăsat impresa că dorește să tragă la răspundere pe cineva: „Nu, n-am mers la Poliție. Deocamdată nu fac nimic. S-au rezolvat niște treburi. E totul ok cu FR de Gimnastică. Prea multe declarații nu vă pot da, nu mă trageți de limbă. Nu pot să discut niște chestii. Lucrurile astea le rezolvă altcineva”.

Poliția Caraș-Severin n-a fost anunțată despre incidentul de la Reșița, dar s-a autosesizat

„În legătură cu informațiile apărute în presă privind un eveniment ce s-ar fi produs în incinta unui complex sportiv din municipiul Reșița, în care ar fi fost implicați minori, facem precizarea că la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin nu a fost primită nicio sesizare în acest sens, până în prezent.

Conducerea inspectoratului a dispus efectuarea de verificări pentru a se stabili dacă informațiile apărute în spațiul public se confirmă, caz în care urmează a se dispune măsurile legale, care se impun, conform competențelor”, a transmis IPJ Caraș-Severin. 

Articolul precedentCiolacu: „Cel mai important e votul românilor”
Articolul următorANAF a pus sechestru la Roșia Montană. Compania Gabriel Resources, executată silit pentru milioane de dolari

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.