Zelenski, apel către Joe Biden: Fără ajutorul SUA, forţele ucrainene vor fi nevoite să se retragă

Forțele ruse și-au concentrat, zilele acestea, atacurile, forțele ucraine făcând față cu greu, în special din cauza lipsei muiției și a tehnicilor militare corespunzătoare. În acest context, președintele Volodimir Zelenski a lansat un nou apel către Statele Uite. Liderul de la Kiev spune că că forţele ucrainene vor trebui să se retragă „cu paşi mici” dacă Ucraina nu primeşte ajutorul militar al SUA, blocat de disputele din Congres.

UPDATE 8:20 –  Jurnalista rusă care a relatat de la procesele lui Navalnîi, în închisoare sub acuzaţia de extremism

Un tribunal din Moscova a dispus ca o jurnalistă rusă care a relatat despre procesele opozantului rus Alexei Navalnîi şi ale altor disidenţi, să rămână în arest în aşteptarea unei anchete şi a unui proces, sub acuzaţia de extremism, conform The Guardian potrivit News.ro.

  Antonina Favorskaia , identificată de oficialii instanţei şi ca Antonina Kravtsova, a fost arestată la începutul acestei luni. Vineri, tribunalul districtual Basmanni din Moscova a decis ca ea să rămână în arest preventiv cel puţin până pe 28 mai.

Audierea s-a desfăşurat cu uşile închise la cererea anchetatorilor, care a fost susţinută de preşedintele judecătorului. Favorskaia şi avocatul ei au protestat faţă de decizie, a informat site-ul de ştiri rus independent Mediazona.

„Sunt complet împotriva unui proces cu uşile închise. Presa trebuie să ştie ce se întâmplă aici, de ce sunt acuzată”, a declarat Favorskaia.

Ea este acuzată că a cules materiale, a produs şi editat videoclipuri şi publicaţii pentru Fundaţia Navalnîi pentru Combaterea Corupţiei, care a fost interzisă ca extremistă de autorităţile ruse, potrivit oficialilor instanţei. Ea a fost acuzată de implicare într-un grup extremist, infracţiune pedepsită cu până la şase ani de închisoare.

Favorskaia a fost reţinută pe 17 martie după ce a depus flori la mormântul lui Navalny. Ea a petrecut 10 zile în închisoare după ce a fost acuzată de nesupunere faţă de poliţie, dar când acea perioadă de detenţie s-a încheiat, autorităţile au acuzat-o din nou şi au obligat-o să se prezinte în instanţă vineri, potrivit OVD-Info, un grup rus pentru drepturile omului.

UPDATE 7:10 –  Zelenski spune că, fără ajutorul SUA, forţele ucrainene vor fi nevoite să se retragă

Preşedintele Volodimir Zelenski a declarat, într-un interviu publicat vineri, că forţele ucrainene vor trebui să se retragă „cu paşi mici” dacă Kievul nu primeşte ajutorul militar al SUA, blocat de disputele din Congres, informează Reuters.

„Dacă nu există sprijinul SUA, înseamnă că nu avem apărare aeriană, nici rachete Patriot, nici bruiaj pentru războiul electronic, nici cartuşe de artilerie de 155 de milimetri”, a declarat preşedintele Zelenski pentru Washington Post.

„Înseamnă că ne vom întoarce, ne vom retrage, pas cu pas, cu paşi mici”, a spus el.”Încercăm să găsim o cale de a nu ne retrage”.

Lipsa de muniţii, a spus el, înseamnă că „trebuie să te descurci cu mai puţin”. Cum? Desigur, să ne întoarcem. Să scurtăm linia frontului. Dacă se rupe, ruşii ar putea ajunge în oraşele mari”.

Preşedintele Joe Biden a cerut Camerei Reprezentanţilor, controlată de republicani, să aprobe pachetul de ajutor militar şi financiar, dar preşedintele Camerei, Mike Johnson, blochează aprobarea de luni de zile, invocând priorităţile interne.

6:20 – Președintele ucrainean continuă schimbările în rândul oficialilor apropiaţi. Oleksii Danilov, numit ambasador în Republica Moldova

Liderul de la Kiev a continuat vineri cu schimbările în rândul oficialilor apropiaţi, demiţând doi adjuncţi din administraţia sa şi numind un fost înalt oficial din domeniul securităţii în funcţia de ambasador în Republica Moldova, informează Reuters.

Articolul precedentRomano-catolicii și protestanții sărbătoresc, duminică, Paștele
Articolul următorWeekend cu temperaturi de vară! Meteorologii se așteaptă la cel mai călduros final de martie din ultimii 72 de ani

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.