Avertismentul medicilor. La ce riscuri majore ne supunem dacă stăm cel puțin 3 ore pe zi la jocuri video

Lipsa de mișcare, în general, ne afectează starea de sănătate. Însă, medicii atrag atenția că dacă stăm mai mult de 3 ore pe zi în fața calculatorului sau telefonului, la jocuri video, putem dezvolta probleme fizice. Înclusiv oboseala ochilor, dureri de mâini sau de încheieturi şi dureri de spate sau de gât.

Cercetătorii au analizat date de la 955 de persoane cu vârste cuprinse între 18 şi 94 de ani din Australia, Marea Britanie, Canada şi Statele Unite, care au participat la Studiul Internaţional asupra Jocurilor Video (International Game Study) din 2022.

Potrivit articolului care însoţeşte studiul, publicat recent în jurnalul ştiinţific Computers in Human Behavior, echipa de cercetători a analizat asocierea dintre jocul continuu şi prelungit şi probleme de sănătate identificate pe parcurs de 12 luni.

„Rezultatele au arătat că, indiferent de vârstă sau de sex, persoanele care au jucat jocuri video în mod continuu timp de trei sau mai multe ore au fost mai predispuse la oboseală oculară şi la dureri de încheieturi, mâini, spate şi gât, prin comparaţie cu cele care s-au jucat mai puţine ore”, a declarat Daniel Stjepanovic, coautor al studiului şi cercetător principal la Universitatea din Queensland.

„În mod interesant, am constatat că efectele fizice negative ale jocurilor practicate peste trei ore pe sesiune au fost similare cu cele ale persoanelor care au declarat că s-au jucat mai mult de şase ore”, a precizat Stjepanovic, citat într-un comunicat emis joi.

Până la trei miliarde de entuziaşti din întreaga lume practică jocuri video şi esporturi, conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.

Gary Chung Kai Chan, un alt coautor al studiului, profesor asociat la Universitatea din Queensland, a subliniat necesitatea îmbunătăţirii educaţiei şi a prevenţiei pentru ca oamenii să înţeleagă potenţialele riscuri ale jocurilor de noroc pentru perioade prelungite.

„Îndepărtarea de tastatură pentru anumite perioade de timp şi luarea în considerare a ergonomiei unei configuraţii de joc pot ajuta la protejarea sănătăţii şi bunăstării jucătorilor”, a declarat Chan. 

Articolul precedentCrește numărul restanțierilor la bănci: Peste 200.000 de români au întârzieri și cer renegocierea contractelor
Articolul următorCiolacu, mesaj de Ziua Maghiarilor de Pretutindeni

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.