Reacția Kievului după ce Zelenski ar fi fost la 150 de metri de locul atacului rusesc din Odesa

Ucraina a intrat în ziua cu numărul 742 de război. Rusia a lansat o rachetă asupra Odesei, în timp ce președintele Ucrainei și personalul acestuia îi făceau lui Mitsotakis un tur al portului Odesa. La scurt timp, Kievul a venit cu o reacție vizavi de acest atac, în urma căruia 5 persoane și-au pierdut viața. 

UPDATE 7:45 – Jurnalist rus, condamnat la 7 ani de închisoare pentru că a criticat asaltul asupra Ucrainei

Jurnalistul şi bloggerul rus Roman Ivanov a fost condamnat, miercuri, la şapte ani de închisoare pentru că a postat pe reţelele de socializare mesaje care criticau asaltul asupra Ucrainei, într-un nou exemplu de represiune în Rusia, scrie News.ro.

Tribunalul din Korolev, un orăşel aflat la şase kilometri nord-est de Moscova, l-a găsit pe Ivanov, în vârstă de 51 de ani, vinovat de „răspândirea de informaţii false” despre armata rusă în trei mesaje publicate pe reţeaua de socializare rusă VKontakte şi pe Telegram.

Unul dintre mesaje se referea la evenimentele din oraşul ucrainean Butcha, unde cadavrele unor civili ucişi au fost descoperite în aprilie 2022, Kievul acuzând armata rusă de masacre, ceea ce Moscova a negat întotdeauna.

Imediat după anunţarea verdictului, susţinătorii săi de pe coridoarele tribunalului au scandat: „Roma (prescurtare de la Roman), suntem cu tine. Nu eşti singur”, potrivit unui jurnalist AFP aflat la faţa locului.

UPDATE 6:50 – Garry Kasparov, pus pe lista „teroriştilor şi extremiştilor” din Rusia 

Agenţia de monitorizare financiară a Rusiei, Rosfinmonitoring, l-a pus pe fostul campion mondial de şah Garry Kasparov, devenit un critic proeminent al Kremlinului, pe lista sa cu „terorişti şi extremişti”, relatează Reuters şi AFP.

Plasarea pe această listă impune limite asupra tranzacţiilor bancare ale persoanelor fizice şi le obligă să ceară aprobare de fiecare dată când doresc să îşi folosească conturile.

Garry Kasparov, în vârstă de 60 de ani, a fugit din Rusia în 2013 de teama persecuţiilor.

Acest text a fost copiat de pe Ziare.com Un mare campion mondial a fost pus pe lista „teroriştilor şi extremiştilor” din Rusia

UPDATE 5:40 – Reacția Kievului  după ce Zelenski ar fi fost la 150 de metri de locul atacului rusesc din Odesa

Vizita președintelui Volodimir Zelenski și a premierului grec Kyriakos Mitsotakis la Odesa din 6 martie nu a fost motivul atacului cu rachete al Rusiei asupra orașuluiîn aceeași zi, a declarat Nataliia Humeniuk, purtător de cuvânt al Comandamentului Operațional de Sud al Ucrainei, pentru Radio Europa Liberă, potrivit Kyiv Independent.

„(Atacul) nu are nicio legătură cu o vizită specifică, dar are legătură cu teroarea pe care (Rusia) o desfășoară foarte metodic”, a spus Humeniuk.

Purtătorul de cuvânt al Marinei, Dmitro Pletenciuk, a declarat pentru presa ucraineană Hromadske că cinci persoane au fost ucise în atac.

UPDATE 4:20 – Preşedinta Georgiei cere Washingtonului să deblocheze programul de ajutor militar pentru Ucraina

Preşedinta Georgiei, Salome Zurabişvili, a cerut miercuri Statelor Unite să deblocheze livrările lor de arme către Ucraina, într-un moment în care Europa depune eforturi pentru a consolida capacităţile militare ucrainene, scrie AFP citat de Agerpres.

Autorităţile ucrainene insistă că au nevoie disperată de ajutor militar şi financiar suplimentar, în timp ce noul pachet de ajutor de 60 de miliarde de dolari este în continuare blocat de republicani în Congresul Statelor Unite.

Vorbind presei la Tbilisi, Salome Zurabişvili a spus că, „politic, Rusia este învinsă, dar militar, vedem problema livrărilor de arme (către Ucraina)”.

„Există o mare voinţă în Europa de a depăşi această problemă”, a continuat ea, adăugând că UE îşi consolidează capacităţile industriilor sale de apărare în domeniul muniţiilor.

„Sper ca Statele Unite să-şi revină în fire şi să deblocheze acest program de ajutor blocat la Washington”, a adăugat ea. „Dar pierdem timp”, a avertizat şefa statului georgian.

Rusia a invadat Georgia în 2008 şi, ulterior, a înfiinţat baze militare permanente în cele două regiuni ale sale separatiste, Abhazia şi Osetia de Sud, pe care le-a recunoscut drept state independente.

Articolul precedentUniunea Europeană se teme de o nouă criză energetică odată cu expirarea acordului între Kiev și Moscova
Articolul următorNoua înșelătorie prin care clienții sunt păcăliți în magazine: jaf la raft!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.