Cum și-a propulsat Mircea Geoană candidatura la prezidențiale cu bani de la NATO

Surpriză de proporții din partea lui Mircea Geoană care a început deja să pompeze bani pentru alegeri! Șeful numărul doi în NATO pare că își pregătește candidatura la prezidențiale prin intermediul unei noi mișcări politice lansate pe internet. Proiectul, intitulat „România Renaște”, folosește fraze întregi din discursurile lui Geoană și imagini cu acesta. 

„România Renaște” este înregistrată pe rețelele de socializare drept organizație neguvernamentală. Cu toate acestea, nici acolo și nici pe site-ul oficial nu se spune nimic despre cei aflați în spatele proiectului politic. Ce se poate observa însă este asemănarea izbitoare dintre discursurile lui Mircea Geoană și mesajele promovate prin intermediul platformei.

Formulele precum „un salt istoric pentru România” sau mențiunile cu privire la poziția strategică a țării sunt caracteristice adjunctului NATO și au fost folosite și pe pagina de Facebook. Fără îndoială, cele mai puternice argumente care spun că Geoană se află în spatele mișcării sunt fotografiile. Într-una din imaginile de pe site, politicianul apare cu spatele la cameră, iar în trecut a fost surprins în fața unui panou cu sigla „România Renaște”.

Site-ul mișcării politice apare după ce Mircea Geoană a evitat în repetate rânduri să spună dacă va candida la prezidențiale. Cu toate acestea, adjunctul NATO a fost din ce în ce mai preocupat să-și promoveze imaginea printre români. Recent, s-a remarcat din nou după ce a spus că premierul Ciolacu l-a rugat să candideze cu susținerea PSD. 

Potrivit codului de conduită al personalului NATO, Mircea Geoană nu are voie să se folosească de poziția pe care o deține pentru a-și asigura o altă funcție în viitor. În ciuda acestui fapt, politicianul și-a promovat discursurile tot mai mult în ultimii ani.

„Trebuie să mergem la nivelul următor, iar asta nu poți să o faci cu oameni mediocri, incompetenți, fără sa pui în funcții oameni cheie care să-și facă treaba”, declara Geoană.

Ca și în cazul plimbărilor lui Iohannis, jurnaliștii au cerut în mai multe rânduri către reprezentanții NATO să transmită de ce Mircea Geoană a făcut atât de multe opriri în țara noastră, comparativ cu alte state. Până acum, alianța nu a transmis niciun răspuns. În ultimul an, secretarul adjunct a participat la 18 evenimente oficiale în România și a fost de doar două ori în alte țări de pe același flanc cu românii. 

Articolul precedentDirectorul Direcţiei Regionale Vamale Bucureşti, un şef de birou şi trei funcţionari, reţinuţi de către procurorii DNA
Articolul următorRezultatele serii de marți din Liga Campionilor la fotbal

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.