Caravana Medicală continuă misiunea la Mureș, din 12 ianuarie

Caravana Medicală a încheiat luna ianuarie lăsând din ce în ce mai mulți oameni cu zâmbetul pe buze. Aproape 2500 de pacienți au trecut pragul Spitalului Mobil în timpul lunii ianuarie. Medicii voluntari au fost bucuroși să ajute, însă poveștile oamenilor i-au lăsat cu un gust amar. Vorbim de vârstnici sau persoane care se aflau în imposibilitatea de a ajunge la un cabinet medical, din varii motive. Vinovatul? Statul român.

Există comune în care localnicii ar trebui să parcurgă zeci de kilometri până la cea mai apropiată unitate medicală. Aceasta este cruda realitate în care trăiesc mii de oameni în România anului 2024, din cauza unei guvernări deficitare.

„Am avut un număr de 250 de persoane cu cazuri diverse, cu afecțiuni cardiace, continuăm să ajutăm și oamenii din această zonă, încercăm pe cât se poate să fim alături de populație și să fim în sprijinul lor și să facem tot ce e posibil”, a spus unul dintre medicii voluntari.

Misiunea Caravanei Mobile continuă de săptămâna viitoare. Voluntarii și Spitalul mobil vor ajunge în județul Mureș începând cu 12 ianuarie, unde vor staționa timp de 5 zile. Acolo, doctorii așteaptă localnicii la consultații și le stau la dispoziție cu o gamă largă de servicii medicale.

14.000 de oameni au fost consultați în mai puțin de un an de la începerea proiectului. 2.412 persoane au fost consultate în luna ianuarie, în 4 județe. Spitalul mobil acoperă o gamă largă de specialități medicale.

 
 

Sursa: Realitatea Medicala

Articolul precedentDeces provocat de MALARIE la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Tropicale ”Dr. Babeş”. Semanl de alarmă tras de medici
Articolul următorPASTILA PENTRU SUFLET

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.