Vremea se schimbă din nou! Cod galben de vânt pentru cea mai mare parte a ţării – HARTA

Cea mai mare parte a ţării se va afla, luni, sub o avertizare cod galben de vânt, anunţă meteorologii. În Carpaţii Meridionali şi de Curbură, la peste 1.700 de metri altitudine, sunt prognozate vânt puternic şi zăpadă viscolită.

Meteorologii au emis, duminică, o atenționare Cod galben valabilă în intervalul 4 februarie, ora 14:00 – 05 februarie, ora 08:00. Fenomenele vizate: intensificări ale vântului, ninsori moderate cantitativ și viscol în zona montană înaltă (la altitudini de peste 1500 m).

Astfel, potrivit ANM, înn intervalul menționat, vântul se va intensifica în cea mai mare parte a țării, iar local în sudul Olteniei, Transilvania, Maramureș și nordul Crișanei, precum și la munte vor fi rafale de 55…70 km/h.

În zona montană înaltă, în general la altitudini de peste 1500 m, rafalele vor depăși 90…110 km/h, vizibilitatea va fi redusă și va fi viscol.

Începând din orele serii, aria precipitațiilor moderate cantitativ (10…15 l/mp) va cuprinde cea mai mare parte a zonei de munte. Vor predomina ploile, determinând topirea și cedarea apei din stratul de zăpadă, iar la peste 1500 m va ninge.

Totodată, o avertizare Cod galben vizează intervalul 05 februarie, ora 08:00 – 05 februarie, ora 22:00, fiind aşteptate intensificări ale vântului în cea mai mare parte a ţării şi precipitaţii moderate cantitativ la munte

”Pe parcursul zilei de luni (5 februarie), vântul va prezenta intensificări în cea mai mare parte a ţării. La munte vor fi rafale de 70…100 km/h, iar în Transilvania, sudul Olteniei şi sud-vestul Munteniei viteza vântului va atinge 65…75 km/h. În Crişana, Maramureş, Dobrogea, local în Banat şi Moldova şi în restul Olteniei şi Munteniei vor fi intensificări locale şi temporare, cu viteze în general de 55…60 km/h. În zona de munte temporar vor fi precipitaţii moderate cantitativ (15….20 l/mp). Vor predomina ploile, determinând topirea şi cedarea apei din stratul de zăpadă, iar la peste 1700 m va ninge viscolit”, conform ANM.

La munte, vântul va continua să prezinte intensificări şi în zilele următoare, iar local şi temporar şi în restul teritoriului, dar la viteze mai reduse.

Imagine

Pentru acelaşi interval a fost emisă şi o avertizare Cod portocaliu de intensificări susţinute ale vântului şi zăpadă viscolită în zona înaltă a Carpaţilor Meridionali şi de Curbură

În zona înaltă – la altitudini de peste 1700 m – a Carpaţilor Meridionali şi de Curbură vântul va sufla tare, cu rafale de peste 110…120 km/h, va fi viscol iar vizibilitatea va fi foarte redusă.

Imagine

 
 
 

Sursa: Newsinn

Articolul precedentApariție rară pe litoralul românesc! Un rechin, filmat aproape de suprafața apei, în Portul Constanța
Articolul următorPASTILA PENTRU SUFLET

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.