O săptămână plină la Sibiu: Peste 700 de pacienți consultați în Caravana Medicală – Oamenii au acces la servicii medicale de calitate în localitățile lor

Caravana medicală se pregătește să încheie săptămâna dedicată județului Sibiu. În ultimele zile de investigații medicale, medicii și asistenții voluntari au reușit să vină în sprijinul a peste 700 de persoane care au apelat la ajutorul spitalului mobil. Caravana medicală este șansa unor oameni care au primit până acum doar scuze și explicații de a beneficia de servicii medicale chiar în localitățile în care locuiesc. Următoarea oprire din acest an a caravanei este județul Brașov. 

În fiecare zi în care s-a aflat în județul Sibiu, încă de la primele ore ale dimineții zeci de oameni se programau pentru a primi îngrijiri medicale. Peste tot pe unde spitalul mobil a ajuns oamenii au spus că sunt ani de zile de când nu au mai mers la un medic. 

Caravana medicală a ajuns până acum în 26 de județe, iar numărul persoanelor consultate a depășit 14.000.

Românii privesc cu speranță Caravana Medicală și își dau seama că nu este imposibil să asiguri asistență medicală de calitate pentru orice comunitate, oricât de îndepărtată ar fi. Mulți dintre cei care au apelat la medicii din caravană și-au exprimat speranța ca și cei care dețin puterea în statul român să facă ceva pentru sistemul public de sănătate.

Sursa: Realitatea Medicala

Articolul precedentArina Sabalenka, deţinătoarea trofeului, s-a calificat în finală la Australian Open
Articolul următorMarcel Ciolacu, la Realitatea PLUS: „Majoritatea problemelor evocate de fermieri și transportatori s-au rezolvat”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.