Fotbal: Marius Niculae – Putem depăşi faza grupelor la EURO 2024

Fostul internaţional Marius Niculae, în prezent director sportiv al loturilor naţionale de tineret şi juniori, a declarat, luni, că prima reprezentativă a României poate depăşi faza grupelor la turneul final al Campionatului European de fotbal – EURO 2024.

România a fost repartizată în Grupa E alături de Belgia, Slovacia şi câştigătoarea play-off-ului B.

„Putem depăşi faza grupelor, deşi grupa noastră este una echilibrată. Orice e posibil. Eu am încredere în echipa naţională, pentru că au demonstrat în calificări. Atunci toată lumea o dădea pe Elveţia câştigătoare detaşată, dar această echipă a României a reuşit prin forţa grupului să încheie preliminariile pe primul loc”, a explicat Niculae.

Fostul atacant susţine că prin calificarea naţionalei la EURO jucătorii români au mai mari şanse să ajungă în străinătate, el precizând că este posibil ca portarul Horaţiu Moldovan să se transfere la Betis Sevilla, aşa cum anunţă presa spaniolă în ultimele zile.

„Nu e fantezistă această informaţie (n.r. – despre transferul lui Horaţiu Moldovan de la Rapid la Betis Sevilla). Scoatem şi noi capul în fotbalul mare din nou. Această calificare a naţionalei la EURO a venit foarte bine pentru jucătorii români. Pentru că după cum am văzut, românii nu s-au mai transferat în campionate puternice fără ca naţionala să se califice la un turneu final. Acum îl avem pe Radu Drăguşin în Premier League, cel mai important campionat din Europa, apoi dacă se transferă şi Horaţiu Moldovan la Betis ar fi bine, pentru că ar fi încă un român în La Liga după Ianis Hagi şi Raţiu. Deci uşor-uşor redevenim ce am fost în trecut”, a mai spus Marius Niculae.

AGERPRES

Articolul precedentDiscuţiile cu reprezentanţii asociaţiilor de fermieri şi cu cei ai procesatorilor continuă, astăzi, la sediul MADR
Articolul următorCiolacu: Foarte greu să mai avem o alianţă şi liste comune PSD – PNL în acest moment

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.