5 curiozități despre cel mai mic stat din lume: Vatican

Statul Cetății Vaticanului, este de fapt o enclavă în orașul italian Roma și oficial este considerat un stat ecleziastic, deoarece este condus de către Papă, iar celelalte funcții sunt deținute tot de clerici. În acest mic stat se află și Capela Sixtină, Palatul Apostolic și Muzeele Vaticanului.

Iată câteva dintre curiozitățile ce fac din Vatican un stat care atrage atenția și milioane de vizitatori anual:

1. Este cel mai mic stat din lume.

Vaticanul are rețea de telefonie proprie, o bancă, un post de radio și un observator astronomic.

2. În Vatican nu se plătesc taxe

Cu toate că orice stat supraviețuiește impunând taxe, la Vatican nu e nevoie de așa ceva. Accesul în muzee, suvenirurile, timbrele pentru colecționari sunt doar o parte care asigură un venit considerabil pentru cel mai mic stat din lume. Afară de faptul că Biserica Catolică are peste 1 miliard de adepți în întreaga lume, iar donațiile pot fi o sursă considerabilă a veniturilor…

3. Vaticanul are cea mai mare rată a criminalității

Contrar percepției de loc sacru, Vaticanul atrage o sumedenie de hoți care vânează turiștii neatenți. Și cum micuțul stat are un număr foarte mic de locuitori, calculul ratei mari a infracționalității este pe deplin explicat…

4. Muzeul pe care îl vizitezi în… 4 ani

Muzeul din Vatican se întinde pe o suprafață de 15 km. Dacă ai petrece, în medie, cam câte un minut pentru fiecare exponat, se spune că ți-ar lua 4 ani să termini de vizitat muzeul Vaticanului…  Anual, peste 5 milioane de oameni ajung să viziteze acest muzeu.

5. Cetățenia

Chiar dacă te naști aici, nu devii automat cetățean al Vaticanului. Pentru dobândirea cetățeniei, sunt necesare două condiții: deținerea unei funcții în cadrul Bisericii Catolice sau domiciliul permanent în Vatican.

Sursa: Realitatea de Alba

Articolul precedentCât trăiește o muscă?
Articolul următorPe 6 ianuarie credincioșii celebrează Boboteaza

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.