5 beneficii ale foliei de aluminiu pentru sănătate, inspirate din medicina chineză

Ne bazăm întotdeauna pe folia de aluminiu pentru a găti sau împacheta alimentele. Dar, știați că acest produs poate fi folosit şi pentru sănătate? Iată 5 beneficii ale foliei de aluminiu, inspirate din medicina tradițională chineză.

 

Pare incredibil, însă specialiștii chinezi au descoperit după ani de zile de utilizare a foliei de aluminiu şi o alta posibilitate de a fi folosită, şi anume pentru atenuarea durerilor în diferite părți ale corpului.

Metoda a fost inspirată din medicina tradițională chineză, apoi studiată de oamenii de știință din toată lumea.

 

Aceştia au descoperit influențe benefice asupra meridianelor, adică acele căi prin care trece energia care circulă prin corpurile noastre.

Dacă echilibrăm aceste căi, corpurile noastre au un mediu mai propice pentru a se recupera şi elibera durerea în mod natural.

 

Iată 5 beneficii ale foliei de aluminiu pentru sănătate, inspirate din medicina tradițională chineză.

1. Folia de aluminiu ameliorează durerile musculare și articulare.

Așezați folia în jurul zonei unde durerea se resimte, apoi fixați-o cu un bandaj. Aceasta poate fi aplicată şi dacă durerile persistă la nivelul cotului, spatelui, bratelor, gambelor şi al articulațiilor.

2. Folia de aluminiu calmează durerile provocate de arsuri

 

Ne confruntăm cu focul și căldura zilnic, mai ales atunci când gătim și știm cu toții că asemenea arsuri sunt extrem de dureroase.

Înainte de a înfășura zona arsă cu folie, asigurați-vă că rana este sterilizată și acoperită cu tifon. Doar lăsați zona înfășurată până când durerea dispare.

3. Folia de aluminiu la gestionarea oboselii și a insomniei

În fiecare zi, ne confruntăm cu situații stresante în care uneori nu putem suporta și ne simțim obosiți. Cu ajutorul foliei de aluminiu, acum puteți gestiona semnele de stres și oboseală prin simpla pliere a acesteia și crearea a două benzi mici. Pune benzile la congelator pentru câteva ore și apoi pune-le sub ochii obosiți înainte de a merge la culcare sau de a trage un pui de somn. Te vei simți energizat dis de dimineața.

4. Folia de aluminiu la tratarea simptomelor răcelii și gripei

Deși facem tot ce putem pentru a evita să ne îmbolnăvim, virusul răcelii este pur și simplu greu de evitat, mai ales în această perioadă.

În acest caz înfășurați-vă picioarele în șase până la șapte straturi de folie și bandaj plasate alternativ și păstrați-le cel puțin o oră. Faceți acest lucru după fiecare 2 ore, de cel puţin 3 ori.

5. Folia de aluminiu în tratamentul artritei reumatoide

Suferiți de mișcări dureroase ale degetelor și articulațiilor din cauza artritei reumatoide? Înfășurați-vă degetele sau articulațiile dureroase cu folie de aluminiu. Faceți acest lucru din când în când pentru a atenua amorțeala și durerea provocate de această afecțiune.

Articolul precedentPneumolog, despre recuperarea post-COVID: Temerea pacienţilor este că nu-şi mai revin – ce se întâmplă în corp după boală
Articolul următorSărbătoare 9 februarie – Ce sfinți sunt pomeniți de calendarul ortodox, astăzi

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.