La data de 5 octombrie 2022, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Sibiu din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Alba Iulia, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Sibiu, efectuează 4 percheziții domiciliare, în județul Sibiu, la persoane bănuite de trafic de droguri de mare risc și efectuarea de operațiuni cu produse știind că acestea sunt susceptibile a avea efecte psihoactive, fără a deține autorizație eliberată în condițiile legii.
Din primele cercetări a reieșit că, în perioada 2021 – 2022, persoanele cercetate ar fi vândut droguri din categoria celor de mare risc (4 CMC), dar și noi substanțe psihoactive mai multor consumatori din zona de nord a județului Sibiu, respectiv municipiul Mediaș și localitățile învecinate.
Persoanele bănuite de trafic de droguri vor fi conduse la sediul D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Sibiu, pentru audieri și dispunerea măsurilor legale.
Alte 17 persoane vor fi audiate, în calitate de martor.
Suportul de specialitate este asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.
La percheziții participă polițiști din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Sibiu, precum și echipe de intervenție din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu și jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Sibiu.