3.080 de unități administrativ-teritoriale primesc bani de la Guvern din Fondul de rezervă bugetară

La propunerea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Guvernul a alocat, în ședința de ieri, 726.600 mii de lei, din Fondul de rezervă bugetară, pentru 3.080 de unități administrativ-teritoriale.

Fondurile au fost alocate la solicitarea autorităților locale, prin Instituțiile Prefecților și Consiliile Județene din fiecare județ, pentru asigurarea cheltuielilor de funcționare și dezvoltare ale autorităților administrației publice locale, cheltuieli care necesită a fi efectuate până la sfârșitul anului 2022.

Prin proiectele de hotărâre transmise s-au solicitat sume pentru unitățile administrativ-teritoriale pentru care nu a fost posibilă, din bugetele proprii, finanțarea pentru unele categorii de cheltuieli de strictă necesitate precum cheltuieli de funcţionare (salarii, iluminat public, salubritate etc.), sentințe, cofinanțarea proiectelor, asigurarea cu energie termică a instituțiilor publice, corecții financiare, cheltuieli de capital, cât şi alte cheltuieli neprevăzute.

Astfel, potrivit actului normativ adoptat, 9 consilii județene, precum și sectorul 6 al municipiului București, 83 de municipii, 206 orașe și 2.781 de comune primesc finanțare.

Anexă: Sumele alocate unor unități administrativ-teritoriale pentru plata unor cheltuieli curente și de capital.

Articolul precedentTrei programe de sprijin în valoare de aproximativ 220 de milioane de lei pentru locuitorii din zona montană
Articolul următorZiua Arhivelor Naţionale

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.