Trei jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Alba vor participa la competiția militar-aplicativă ce se desfășoară la Centrul de Perfecționare a Pregătirii Cadrelor Jandarmi Montan din Sinaia în perioada 26-28.06.2019
Cei trei jandarmi vor trebui să treacă prin trei probe, escaladă și coborâre în rapel, orientare în teren și căutarea unei persoane aflate în dificultate și acordarea primului ajutor.
Fiecare probă se va desfășura în echipă, astfel că jandarmii vor trebui să-și pună în valoare calități precum încrederea, curajul, sprijinul reciproc, dar și cooperarea, comunicarea.
În fiecare an la această competiție militară participă câte o echipă formată din militari din cadrul posturilor montane Arieșeni, Roșia Montană și Șugag ale inspectoratului.
Structurile montane ale Jandarmeriei Române sunt forţe specializate, pregătite şi dotate, care exercită, în condiţiile legii, printre alte atribuţii ce îi revin, misiuni de menţinere a ordinii publice pentru prevenirea şi descoperirea infracţiunilor în staţiuni montane şi pe trasee turistice din zona acestora, participă, împreună cu alte instituţii abilitate, la supravegherea, controlul şi asigurarea protecţiei fondului cinegetic şi piscicol natural, a fondului silvic şi de protecţie a mediului, prin măsuri specifice de prevenire şi combatere a oricăror încălcări ale prevederilor normelor legale, participă la căutare şi salvarea – evacuarea persoanelor/turiştilor care se află în pericol în zona de responsabilitate.
Comments are closed.