29 Aprilie, Ziua Veteranilor de Război. Bujorul, simbolul eroismului

Astăzi este Ziua veteranilor de război, a celor care au luptat în timpul celui de-Al Doilea Razboi Mondial. 

 

Bujorul românesc este simbolul recunoștinței pentru eroismul de care au dat dovadă veteranii de război. 

Bujorul este asociat în tradiția noastră cu puterea dragostei, cu devotamentul și sacrificiul suprem pentru apărarea țării.

 

Istoria Zilei Veteranilor

Ziua Veteranilor aminteşte de data la care, în anul 1902, regele Carol I a promulgat, la solicitarea supravieţuitorilor Războiului de Independenţă (1877-1878), Înaltul Decret prin care a fost instituit pentru prima dată titlul de „veteran de război”, în conformitate cu Convenţia Statelor Europene de la Geneva, în onoarea ostaşilor care au luptat în acest război.

 

Prin acesta, participanţilor la Războiul de Independenţă li s-au asigurat, pe lângă acest onorant statut, mijloace pentru un trai decent şi diferite înlesniri, în semn de recunoaştere a sacrificiilor lor pe câmpul de luptă. 

În Războiul de Independenţă (1877-1878) şi-au sacrificat viaţa 10.000 de ostaşi din cei peste 58.000.

Articolul precedentVal de SCUMPIRI, în România: prețurile la făină și pâine CRESC din nou. Experții fac previziuni SUMBRE
Articolul următorATAC cibernetic masiv asupra României. Mai multe site-uri guvernamentale au căzut pradă hackerilor

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.