27 de șoferi au rămas pietoni

La sfârșitul săptămânii trecute, polițiștii din Alba au acționat, pe raza întregului județ, pentru prevenirea accidentelor rutiere care au ca și cauză viteza excesivă precum și pentru depistarea conductorilor auto care urcă la volan după ce au consumat alcool sau substanțe psihoactive. Au fost constatate 4 infracțiuni la regimul rutier și 590 de abateri contravenționale.

 

În perioada 14 – 16 mai 2021, polițiștii Serviciului Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba au organizat, pe raza întregului județ, o acţiune care a avut ca scop prevenirea accidentelor rutiere cu consecințe grave, în special a celor care se datorează vitezei excesive și conducerii autovehiculelor de către persoane aflate sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive.

 

La acțiune au participat polițiștii rutieri și cei de ordine publică cu atribuții pe linie de circulație rutieră, care au folosit 11 aparate radar și 15 aparate etilotest.

 

Astfel, au fost depistaţi 590 de conducători auto care au încălcat normele rutiere, din care 324 circulau cu viteză peste limita legală.

 

De asemenea,  au fost reținute 27 de permise de conducere, din care 5 pentru viteză peste limita legală, 4 pentru conducerea sub influența alcoolului, iar restul pentru alte abateri.

 

Au fost constatate 4 infracțiuni la regimul rutier, din care două de conducere sub influența alcoolului.

 

În scopul prevenirii comiterii de accidente rutiere, în calitate de conducători auto, Inspectoratul de Poliție Județean Alba recomandă:

 

  • Reduceţi viteza la trecerile pentru pietoni, în zone aglomerate, în aproprierea şi la traversarea intersecţiilor, la depăşirea mijloacelor de transport oprite în staţii şi în zona unităţilor şcolare!
  • Respectaţi-vă partenerii de trafic!
  • Nu conduceţi când sunteţi obosiți!
  • Evitaţi administrarea medicamentelor ale căror reacţii adverse pot influenţa conducerea autovehiculului!
  • Nu folosiţi telefoanele mobile în timpul conducerii!
  • Dacă aţi consumat băuturi alcoolice, NU CONDUCEŢI!

Sursa: Realitatea de Alba

Articolul precedentBătaie pe o stradă din Alba Iulia! o persoană a fost reținută
Articolul următorDoar cinci case de asigurări de sănătate au directori noi. Ceilalți, nu au trecut de proba scrisă

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.