Președintele Uniunii Militarilor și Polițiștilor “Mihai Viteazul”, gl.(r) Gabriel Oprea, a transmis, astăzi, un mesaj cu prilejul zilei de 24 ianuarie, când este sărbătorită Ziua Unirii Principatelor Române sub conducerea lui Al I Cuza sau Mica Unire. Cu acest prilej, fostul vicepremier pentru securitatea națională și, totodată, fost ministru al Apărării, a afirmat că „iubirea de ţară şi credinţa în Dumnezeu sunt valorile care i-au călăuzit mereu pe români, de-a lungul timpului”, subliniind că Biserica şi Armata sunt, în continuare, instituţiile în care românii au mare încredere.
„La mulți ani, România!
În ziua de 24 ianuarie 2022, se împlinesc 163 de ani de la Unirea Principatelor Române, Moldova şi Ţara Românească. Este un moment de înalta valoare, un moment important al istoriei, dar și o lecţie.
În 1859 a început construcţia României moderne și a triumfat credinţa în valorile noastre naţionale, iar aceste valori ne-au purtat către România de astăzi, un stat puternic şi european, un factor de echilibru în regiune.
Le suntem recunoscători înaintaşilor noştri și trebuie să arătăm respectul nostru faţă de marii oameni de stat care au făcut Revoluţia de la 1848 şi Unirea de la 1859, pentru curajul cu care au luptat.
Această zi este dedicată oştirii ţării şi eroilor voluntari căzuţi, de-a lungul istoriei, pe câmpurile de luptă pentru independenţă şi apărarea Patriei.
Respectul și gândurile noastre se îndreaptă astăzi, cu precădere, către militarii voluntari care au marcat, prin curaj şi devotament, toate momentele importante ale istoriei. Militarii voluntari au dus în permanenţă cu ei mesajul unirii, pentru că au fost animaţi de cele mai curate şi mai frumoase sentimente româneşti, de dragoste de ţară şi de semeni.
Totodată, nu putem să nu ne gândim în această zi la eroii militari români care şi-au pierdut viaţa în Afganistan, Irak şi Kosovo, exemple excepţionale de dăruire şi sacrificiu.
În 1859, Alexandru Ioan Cuza şi-a făcut datoria faţă de ţară cu demnitatea unui militar. Asemenea tuturor militarilor români, sunt mândru că am purtat uniformă Armatei Române, uniformă onorată de Alexandru Ioan Cuza.
Armata este liantul acestei naţiuni, peste vremi. Iubirea de ţară şi credinţa în Dumnezeu sunt valorile care i-au călăuzit mereu pe români, de-a lungul timpului. Biserica şi Armata sunt instituţiile în care românii au mare încredere. Noi, toți, avem datoria să îi unim pe oameni, să fim solidari şi să nu îi lăsăm în urmă pe cei care au nevoie de ajutor.
Unirea înseamnă să fim împreună, nu dezbinați, Unirea înseamnă să căutăm să fim mai buni cu ceilalati, să ajutăm, să facem bine, să iertăm și să iubim.
Mai mult că oricând, astăzi, ar fi bine să ne trezim, să ne întoarcem la Dumnezeu și să punem cu toțîi umărul pentru că România să fie un loc mai bun pentru noi, dar mai ales pentru copiii noștri!
La mulţi ani, România! La mulți ani, români!”, a transmis Gabriel Oprea, într-un mesaj publicat pe site-ul umpmv.eu.
Sursa: Realitatea Din UNPR