Aproximativ 2000 de persoane – elevi, personal didactic și nedidactic, dar și personal medical școlar din municipiul Alba Iulia vor fi testate COVID-19 în contextul reîntoarcerii în școli din 2 iunie. Numărul elevilor din clasele VIII-a și a XII-a care urmează să intre la cursuri la începutul lunii iunie este de aproximativ 1.200. La aceștia se adaugă personalul didactic de predare (profesorii) dar și cel nedidactic, precum și medicii și asistenții școlari.
Acțiunea reprezintă o inițiativă locală și are loc în cadrul unei colaborări între Direcția de Sănătate Publică (DSP) Alba, Primăria municipiului Alba Iulia și Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Alba. Această campanie este parte a proiectului pilot de testare prin metoda pooling ce se derulează în Alba Iulia. Kit-urile de testare necesare sunt asigurate de Primăria Alba Iulia, astfel finanțarea integrală a demersului este susținută de la bugetul local.
„Reluarea cursurilor pentru o parte din elevi, cei aflați în clasele de final de cilcu de învățământ, trebuie să se întâmple în condiții de maximă siguranță a sănătății. Atenția elevilor și profesorilor trebuie să se îndrepte doar către educație, iar pentru asta, e responsabilitatea noastră să creăm un climat sigur. Mă bucur că partenerii noștri, DSP Alba și IȘJ Alba, vor derula această campanie, și astfel, alături de măsura distrbuirii măștilor de unică folosință, a amplasării de dozatoare cu dezinfectanți pentru mâini, dezinfecția suprafețelor și claselor totul va fi fără probleme de sănătate.” Voicu PAUL, viceprimar cu atribuții de primar
Testarea este GRATUITĂ și BENEVOLĂ și se va derula pe durata a câtorva zile, anterior datei de 2 iunie. Inspectoratul Școlar Județean Alba se va ocupa de organizare, reprezentanții IȘJ urmând să comunice unităților de învățământ data și locațiile unde se va face efectiv recoltarea probelor. Aceasta reprezintă o procedură simplă și sigură, care constă practic în prelevarea unui exudat nazo-faringian cu ajutorul unui bețișor medicinal steril, de unică folosință. Procedura va fi realizată de personal medical din cadrul DSP Alba. În situația în care vor fi depistate cazuri pozitive, acestea vor fi comunicate direct de către personalul DSP Alba iar cele negative vor fi comunicate de către reprezentanții IȘJ Alba. Testarea NU este obligatorie!
”Testarea elevilor care se vor întoarce în unitățile de învățământ reprezintă un act de responsabilitate din partea noastră, a DSP Alba, care însă n-ar fi fost posibil fără implicarea Primăriei Alba Iulia și a IȘJ Alba. Ne dorim extinderea acestui demers la nivelul întregului județ, însă nu putem acționa fără spijinul administrațiilor locale care ar trebui să asigure testele necesare, având în vedere că testarea elevilor nu este inclusă în algoritmul național de testare”, Alexandru SINEA, director executiv DSP Alba.