La 5 octombrie 2021 se împlinesc 20 de ani de la înființarea primelor structuri de Jandarmerie Montană din istoria recentă a Jandarmeriei Române. Posturile de jandarmi montane din Harghita și-au demonstrat necesitatea și utilitatea încă înainte de înființarea efectivă.
La nivelul județului Harghita, primele structuri de Jandarmerie Montană s-au înființat la data de 1 mai 2008. De atunci, jandarmii montani din cadrul celor 5 posturi ce au existat de-a lungul timpului, au adunat peste 100.000 de ore de misiuni în slujba comunității, participând atât la misiuni de menținere a ordinii publice pentru prevenirea și descoperirea infracțiunilor în stațiuni montane și pe trasee turistice din zona acestora, misiuni de căutare și salvare a persoanelor rătăcite în zona montană, misiuni de protecție a mediului înconjurător, în cooperare cu structuri ce au atribuții în domeniu, cât și la misiuni de prim-ajutor, acordate celor care au suferit accidentări pe pârtiile de schi din județ.
Primele posturi de jandarmi montane, înființate la nivelul județului Harghita, au fost cele din Băile Harghita, Lacu Roșu și Izvoru Mureșului, care a fost ulterior desființat în anul 2011. Au mai fost înființate alte două posturi de jandarmi montane, în stațiunea Borsec, în septembrie 2012 și în stațiunea Băile Tușnad, în iulie 2013. Astfel că, la data actuală, la nivelul județului Harghita sunt operaționale patru posturi.
Însă necesitatea înființării unor astfel de structuri la nivelul județului a fost demonstrată chiar de la începutul anului 2008, mai exact pe data de 12 ianuarie, când un echipaj din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean(IJJ) Harghita, din care făcea parte și primul șef de post din stațiunea Băile Harghita, s-a deplasat în zona muntoasă din apropierea municipiului Miercurea Ciuc, pentru a desfășura o acțiune de patrulare şi cunoaștere amănunțită a zonei, în vederea identificării misiunilor unui posibil post de jandarmi montan.
La întoarcere, pe drumul dintre stațiune şi DN 13A, doi copii speriați au atras atenția echipajului de jandarmi. Apropiindu-se de ei, au constatat că aceștia au ieșit dintr-un autovehicul care părăsise carosabilul, lovise parapetul și atârna deasupra prăpastiei, sprijinit de câțiva copaci. În mașină se afla mama copiilor, pe care jandarmii au ajutat-o să iasă în siguranță și să-și recupereze câteva din bunurile personale.
Ca parte a pregătirii continue și ca urmare a nevoii de a împărtășii din experiența proprie, la inițiativa colonelului Iamandi Dan, inspector șef al IJJ Harghita, în anul 2012 a fost organizată în premieră o întâlnire a jandarmilor montani, sub egida „Cupa Posturilor Montane- Harghita Băi”. La prima ediție, ce s-a desfășurat în anul 2012, au participat echipe formate din jandarmi ai Centrului de Perfecţionare a Pregătirii Cadrelor Jandarmi Montan Sinaia, Posturilor Jandarmi Ordine Publică Rucăr, jud. Argeş, Şugaş, jud. Covasna, Sebeş, jud. Alba, Rucăr, jud. Covasna şi Lacu Roşu, jud. Harghita.
În luna iunie a anului 2014, am fost gazda lansării în zona masivului muntos Piatra Altarului din Cheile Bicazului, a Campaniei media de sensibilizare privind aria Carpaților, cu sloganul „Jandarmeria Montană, pentru un mediu sigur!”.
Campania a fost inițiată de către Jandarmeria Română şi s-a desfășurat în cadrul Proiectului „Consolidarea capacităţilor Jandarmeriei Române” – cofinanţat din Programul de cooperare elveţiano-român.
Cu această ocazie, jandarmii montani au fost protagoniştii unor exerciţii demonstrative, care au constat în realizarea unei intervenţii pentru salvarea-evacuarea unor persoane aflate în dificultate (accidentate), în regiunea stâncoasă a Cheilor Bicazului, cu sprijinul unui elicopter aparţinând Inspectoratului General de Aviaţie al Ministerului Afacerilor Interne.
În cadrul aceluiaşi eveniment, Cercetaşii României din cadrul Centrului local „Orion” Miercurea Ciuc ne-au împărtășit o serie de jocuri de coeziune.
Fie premergător, fie ulterior încadrării în structurile specializate, jandarmii montani parcurg cursuri de pregătire în domeniul schiatului, alpinismului și acordării primului ajutor medical. Astfel, ei au parcurs stagii de pregătire și perfecționare în cadrul Centrului de Perfecționare a Pregătirii Cadrelor Jandarmi Montan „Regele Carol I” Sinaia, unitate militară de pregătire în domeniul montan, care aparține Jandarmeriei Române, în cadrul Centrului Național de Formare Formatori în asistență medicală și Descarcerare Tîrgu Mureș, beneficiind totodată și de cursurile de specialitate, organizate de către Crucea Roșie- Filiala Harghita.
La ora actuală, jandarmii montani execută zilnic misiuni de patrulare pe traseele montane pentru îndrumarea/sprijinirea turiștilor, participând totodată și la acțiuni comune cu reprezentanții instituțiilor abilitate pentru prevenirea şi combaterea infracțiunilor și contravențiilor privind asigurarea protecției, conservării fondului cinegetic și piscicol natural, precum și pentru protecția mediului.
Pentru îndeplinirea în bune condiții a misiunilor, jandarmii montani au fost dotați cu echipament adecvat zonei montane (schiuri, cordeline, tărgi, echipament de protecție, truse de prim-ajutor, etc.), câte o autospecială 4X4 și ATV pentru patrulare, UTV (vehicul de transport utilitar) și snow mobil la postul din Harghita Băi, cu ajutorul cărora pot ajunge în zonele mai greu accesibile în misiunile de salvare și evacuare a turiștilor răniți sau rătăciți.
Și dincolo de istorie, sunt oamenii care au constituit și constituie aceste posturi. Cei care zi de zi se află acolo, la datorie. Azi, o să vi-l prezentăm doar pe unul dintre ei…
Fiecare dintre colegii noștri poate fi la un moment dat eroul cuiva!
El a fost de cel puțin trei ori, și asta este doar ce a mai ajuns și pe la urechile noastre!
Odată a îndrăznit să alunge un urs de la prăjituri, prăjituri aflate într-o cofetărie din Băile Tușnad. Și nu vorbim de un urs de pluș, ci de un urs mult prea mare pentru ca doamna din interiorul magazinului să și-l vrea drept client!
Apoi a împiedicat un „furt de identitate”, recuperând „din gura ursului” actele unui turist, care a uitat că e în pădure, poate mult prea fascinat de frumusețea Lacului Sfânta Ana. Și toate intervențiile, acestea și multe altele, au fost făcute doar cu un spray în mână și cu un curaj nebunesc!
În ultima sa ispravă, a găsit și a readus la locul potrivit, patru turiști, printre care și doi copii, ce s-au rătăcit pe munte, bazându-se doar pe tehnica oferită de telefon.
Și are la activ multe, multe alte intervenții la urs! Ore și zile de misiuni, acolo unde îi place, în zona de munte, unde are, cum ne place nouă să spunem, cel mai frumos, dar și incitant în același timp, birou!
El este plutonier major Herea Ciprian- Dumitru, încadrat la noi din anul 2016, mai exact de la 1 decembrie, regăsindu-se de la început în cadrul Postului de Jandarmi Montan Băile Tușnad. S-a născut într-o zi de 26 a lunii octombrie, a anului 1982, într-un oraș de munte, aici, în Miercurea Ciuc, județul Harghita. Este căsătorit și are 2 copii. Are la activ 17 ani slujiți sub drapelul României, din aceștia cei mai mulți fiind ca vânător de munte. Asta până de Ziua Națională a României, când l-am „transferat” la noi și l-am trimis înapoi pe munte. Cursurile absolvite de-a lungul carierei, experiența acumulată în exerciții, dar și misiunile mai deosebite la care a participat, l-au desăvârșit azi pe omul în uniformă bleu-jandarm, pe care îl veți găsi, sau vă va găsi el, de va fi nevoie, prin stațiunea Băile Tușnad, Lacul Sfânta Ana și împrejurimile acestor frumoase locuri.
Legendă fotografii:
1. Prima acțiune de salvare-evacuare din Băile Harghita
2. Jandarmeria Montană, pentru un mediu sigur!
3. Jandarmeria Montană, pentru un mediu sigur!
4. Postul de Jandarmi Montan Băile Harghita
5. Postul de Jandarmi Montan Lacu Roșu
6. Postul de Jandarmi Montan Borsec
7. Postul de Jandarmi Montan Băile Tușnad
8. Postul de Jandarmi Montan Băile Tușnad
9. Postul de Jandarmi Montan Lacu Roșu
10. Postul de Jandarmi Montan Băile Harghita
11. Plt.maj. Herea Ciprian- Dumitru
12. Plt.maj. Herea Ciprian- Dumitru
13. Plt.maj. Herea Ciprian- Dumitru