17 județe afectate de inundaţii şi alunecări de teren primesc bani de la Guvern

Guvernul a aprobat, miercuri, acordarea a 148,7 milioane de lei pentru 17 judeţe afectate de inundaţii şi alunecări de teren, banii urmând să fie folosiţi pentru repararea a 1.085 de obiective din 243 de unităţi administrativ teritoriale, a declarat prim-ministrul Florin Cîţu.

„Astăzi, în şedinţa de guvern, a fost aprobată o hotărâre prin care s-au acordat 148,7 milioane de lei din fondul de intervenţii pentru 17 judeţe afectate de inundaţii şi alunecări de teren. Banii sunt destinaţi reparării drumurilor judeţene, comunale, podurilor, podeţelor şi digurilor. Este vorba de judeţele Alba, Arad, Argeş, Bacău, Bihor, Bistriţa Năsăud, Botoşani, Caraş-Severin, Cluj, Covasna, Gorj, Harghita, Hunedoara, Maramureş, Satu Mare, Vâlcea, Vrancea. Este vorba de 1.085 de obiective şi 243 de UAT-uri”, a declarat Florin Cîţu într-o conferinţă de presă susţinută la Palatul Victoria.

Întrebat dacă Guvernul va aloca bani pentru şcolile afectate de inundaţiile recente, premierul a confirmat, precizând că aşteaptă o evaluare finală a pagubelor.

„Sigur va aloca bani. Avem şi o evaluare preliminară, dar aştept evaluarea finală. (…) Este vorba despre 17 unităţi şcolare, nouă în Cluj-Napoca, o şcoală în Botoşani, trei grădiniţe în Braşov, un grup sportiv în Satu Mare şi trei şcoli în Alba, e vorba de infiltraţii de apă, acoperişuri avariate, în unele cazuri sunt demisoluri inundate. Vom acorda în timp resursele pentru a repara ceea ce s-a întâmplat cu aceste şcoli”, a completat Cîţu.

În hotărârea aprobată miercuri sunt alocări pentru județele care au avut o evaluare depusă până în data de 15 iulie, a precizat ministrul Dezvoltării Cseke Attila. În ceea ce privește efectul celorlalte inundații și alunecări de teren, din weekend și de săptămâna aceasta, se vor emite alte hotărâri.

 

 

Repartizarea sumelor pentru achitarea unor cheltuieli urgente în vederea înlăturării efectelor calamităților naturale

 

Nr. crt.

Obiectiv

Unitatea administrativ-teritorială

Suma alocată
– mii lei –

 

TOTAL

 

148.776

1)

Județul Alba                         Total, din care:                                        

 

2.398

1

Refacerea/reabilitarea drumului judeţean DJ 107 F, pe raza  comunei Lunca Mureşului

Județul Alba

271

2

Refacere strada Deal, precum și a rețelelor de apă și canalizare din localitatea Vinerea

Orașul Cugir

153

3

Refacerea/reabilitarea drumurilor comunale DC 255, DC 275, a 4 poduri şi a 3 podeţe

Comuna Arieșeni

516

4

Refacerea/reabilitarea drumurilor vicinale Dumăceşti și Cârăști-Gojeieşti, precum şi a lucrărilor de apărare de mal de pe râul Arieşul Mic

Comuna Avram Iancu

307

5

Refacerea/reabilitarea drumului sătesc DS 54

Comuna Bistra

52

6

Refacerea/reabilitarea drumului forestier Biharia şi a lucrărilor de apărare de mal de pe râul Arieş

Comuna Gârda de Sus

82

7

Refacerea/reabilitarea străzilor afectate

Comuna Hopârta

51

8

Refacerea/reabilitarea străzii „Pe Vale”

Comuna Livezile

30

9

Refacerea/reabilitarea străzii „Măcui”

Comuna Pianu

19

10

Refacerea/reabilitarea drumurilor comunale DC 229, DC 232 şi a 3 punţi pietonale

Comuna Râmeț

129

11

Refacerea/reabilitarea lucrărilor de apărare de mal de pe râul Freman.

Comuna Săliștea

15

12

Decolmatarea Văii Vitelor

Comuna Șona

80

13

Refacerea/reabilitarea drumului comunal DC 169 şi a 4 punţi pietonale

Comuna Vidra

32

14

Refacere drum comunal DC 33 și strada „Pe Vale”

Comuna Valea Lungă

661

Refacere drum comunal DC 31

2)

Județul Arad                        Total, din care:                             

 

1.613

1

Refacere 1 pod

Comuna Hălmagiu

1.000

2

Reabilitare teren rezervor de apă 200 mc la uzina de apă

Comuna Chisindia

613

3)

Județul Argeș                       Total, din care:                           

 

2.394

1

Refacere drum comunal DC 202 în satul Tomulești, la km 4+400, pe l=0,05 km

Comuna Poienarii de Argeș

2.263

Refacere stradă din satul Tomulești, punctul „La Dima”, pe l=0,04 km

2

Refacere punte pietonală în satul Șerboieni, pct. Vătafu

Comuna Buzoești

9

Refacere podeț metalic în satul Ionești, pct. Ionești

3

Refacere drum de interes local (pe o lungime de 100 m), pilon de susținere, eroziune de maluri

Comuna Mușătești

2

4

Refacere străzi – platformă rutieră – pe o lungime de 80 m

Comuna Albeștii de Muscel

120

Refacere străzi – platformă rutieră – pe o lungime de 300 m și zid de apărare pe o lungime de 50 m

4)

Județul Bacău                      Total, din care:                           

 

20.461

1

Refacere DJ 117 A – comuna Solonț

Județul Bacău

2.352

Refacere 6,5 km DJ 118 B – comuna Strugari

Refacere 1 km DJ 119 – comuna Răcăciuni

Refacere 0,85 km DJ 117A – comuna Măgirești

Refacere 2 km DJ 117 – comuna Poduri

Refacere DJ 116 – comuna Pârgăresti

Refacere 0,06 km pod metalic DJ 112 – comuna Târgu Trotuș

Refacere 0,06 km șanț pereat – comuna Parava

Refacere 4 km DJ 206B – comuna Parava

Refacere 2 podeţe tubulare – comuna Pîncești

Refacere 4,2 km DJ 252B – comuna Pînceşti

Refacere 2 km DJ 115 – comuna Caşin

Refacere 0,1 km DJ 119 – comuna Gura Văii

Refacere 0,045 km drum județean – comuna Berzunți

Refacere 0,015 km drum județean – comuna Berzunți

Refacere sistem rutier pod Ungureanu DJ 119, comuna Valea Seacă

Decolmatare șanț DJ 119 , 0,3 km- comuna Valea Seacă

Refacere rampă pod DJ 119 , pod Ungureanu, comuna Valea Seacă

Refacere zid de sprijin pod DJ119, pod Ungureanu, comuna Valea Seacă

Refacere 0,3 km drum județean – comuna Valea Seacă

Refacere 1 ml podeț DJ 119 – comuna Măgura

Refacere 30 ml Apărări mal podeț DJ 119B – comuna Măgura

Refacere pod DJ 119, sat Pădureni, comuna Mărgineni

Decolmatare șanț DJ 206b , 0,6 km- comuna Răcăciuni

Decolmatare șanț DJ 119p , 1,8 km- comuna Răcăciuni, sat Ciucani

Refacere 1 podeț DJ 206B – comuna Răcăciuni

2

Refacere pod str. Lucacioaia 

Municipiul Moinești

1.103

Refacere pod str. Lucacesti (Boeru)

Refacere pod str. George Coșbuc

Refacere pod str. Atelierelor

Refacere pod str. Lucacesti (Asandoaie)

Refacere pod str. Lucacesti (Budaca)

Refacere 24,85 km drum local

Decolmatare Pârâu Urminiș

Decolmatare Râu Tazlăul Sărat 

Refacere maluri surpate Râu Tazlăul Sărat 

Refacere maluri surpate Pârâu Urminiș

Refacere apărări de maluri Pârâu Urminiș

3

Refacere 0,3 km străzi Carter Șipoteni

Orașul Comănești

174

Refacere 1,05 km străzi Cartier Leorda

Refacere saltea gabioane 1 km, Râul Trotuș Cartier Leorda

Decolmatare 1 podeț  Cartier Leorda

Refacere 0,3 km străzi Cartier Podei

Refacere eroziune mal 270 mc Cartier Podei

Decolmatare 1 podeț  Cartier Podei

Refacere 750 ml rigole betonate Cartier Șupan

Refacere 1270 ml rigole betonate Cartier Vermești

4

Refacere 43,35 km străzi Orașul Dărmănești

Orașul Dărmănești

3.197

Refacere 0,35 km gabioane Orașul Dărmănești

Refacere maluri râu Trotuș Orașul Dărmănești

5

Refacere 1 pod, str. Drobu

Orașul Slănic Moldova

3.606

Refacere 3,85 km străzi

Refacere surse de alimentare cu apă în sistem centralizat

Refacere 0,06 km ziduri de sprijin maluri

Decolmatare 0,835 km albie pâraie

Refacere 50 m cale acces Pârtie Schi Nemira

Refacere 1,1 km străzi (Păcii și Bradului)

Decolmatare 0,5 km Pârâul Sărat

Decolmatare 0,2 km Pârâul Fântâna Bisericii)

Decolmatare 1 podeț , str. Bradului

6

Refacere 1,5 km străzi

Oraș Târgu Ocna

42

Refacere 1 podeț

7

Refacere maluri erodate, Pârâul Hotar Sat Cotumba

Comuna Agăș

463

Colmatare / decolmatare albii Pârâul Hotar Sat Cotumba

Refacere 0,8 km DC 136 Sat Cotumba

Refacere 1,1 km drum sătesc  Sat Agăș

Refacere maluri erodate Pârâul Sărat,  Sat Coșnea

Refacere maluri erodate Pârâul Sulța, 7 tronsoane Sat Coșnea

Eroziune mal Râul Trotuș Sat Preluci

8

Refacere 7 podețe / traversări pietonale Sat Ardeoani

Comuna Ardeoani

78

Refacere 3,25 km drum comunal Sat Ardeoani

Refacere 3,05 km drum vicinal Sat Ardeoani

Refacere 0,7 km drum agricol Sat Ardeoani

Refacere 2,5 km șanțuri Sat Ardeoani

Refacere 1,65 km șanțuri / rigole Sat Ardeoani

Refacere 2,65 km drum comunal Sat Leontinești

Refacere 2,05 km șanțuri Sat Leontinești

9

Refacere 0,5 km drum comunal Sat Păltiniș

Comuna Asău

118

Refacere 0,7 km drum sătesc Sat Păltiniș

Decolmatare 0,35 km albie Pârâu Asău Sat Păltiniș

Decolmatare 0,05 km albie Pârâu Pietrosu Sat Păltiniș

Refacere 0,6 km drum sătesc Sat Apa Asău

Decolmatare 0,4 km albie Pârâu Asău Sat Apa Asău

Refacere 0,2 km drum sătesc Sat Asău

Refacere 0,2 km drum sătesc Sat Lunca Asău

Decolmatare 0,2 km Râu Trotuș Sat Straja

Refacere 1,65 km drum sătesc Sat Straja

Refacere 1,2 km drum sătesc Sat Ciobănuș

Decolmatare 0,3 km Pârâu Ciobănuș Sat Ciobănuș

10

Refacere 0,096 km mal erodat Pârâu Comana Sat Schitu Frumoasa

Comuna Balcani

191

Refacere 0,01 km gabioane Sat Schitu Frumoasa

Refacere 1 podeț Sat Schitu Frumoasa

Refacere 0,3 km drum sătesc Sat Balcani

Decolmatare 0,1 km Pârâul Paltinului Sat Ludași

Refacere 1 podeț Sat Ludași

Refacere 0,54 km drum comunal Sat Ludași

Refacere 0,09 km mal erodat Sat Frumoasa

11

Refacere 0,7 km drum comunal Sat Albele

Comuna Bârsănești

65

Refacere 1 km drum sătesc Sat Albele

Refacere 2,9 km drum sătesc Sat Brătești

Refacere 1,7 km drum sătesc Sat Caraclău

12

Refacere 0,9 km drum comunal Sat Tescani

Comuna Berești Tazlău

32

Refacere 0,4 km drum sătesc Sat Tescani

Refacere 1,1 km drum sătesc Sat Bereşti Tazlău

Refacere 0,8 km drum sătesc Sat Turluianu

Refacere 0,25 km drum sătesc Sat Româneşti

13

Refacere drum sătesc, 0,5 km Sat Berzunți

Comuna Berzunți

34

Refacere 0,3 km drum sătesc Sat Dragomir

Refacere 0,055 km drum sătesc Sat Buda

14

Refacere apărări de maluri 0,85 km Râul Trotuș Sat Brusturoasa

Comuna Brusturoasa

1.543

Refacere 0,3 km drum sătesc Sat Brusturoasa

Refacere 5 podeţe Sat Brusturoasa

Refacere 2,5 km drum sătesc Sat Brusturoasa

Refacere 0,3 km apărare mal Pârâu Toneni Sat Brusturoasa

Decolmatare 0,5 km, Pârâul Toneni Sat Brusturoasa

Decolmatare 0,8 km, Pârâul Cobuz Sat Brusturoasa

Decolmatare 0,9 km, Pârâul Ursului Sat Brusturoasa

Decolmatare 0,5 km, Pârâul Corbului Sat Brusturoasa

Refacere 1 km drum sătesc Sat Cuchiniș

Decolmatare 0,8 km Pârâu Cuchiniș Sat Cuchiniș

Refacere 4 buc. praguri de fund Sat Hângănești

Decolmatare 0,8 km pârâul Toderițeni Sat Hângănești

Refacere 0,4 km apărare de maluri Sat Hângănești

Decolmatare 1 pod Sat Hângănești

Refacere 0,8 km drum sătesc Sat Hângănești

Refacere 1,4 km drum comunal Sat Buruienișul de Sus

15

Eroziune mal 0,5 km Râul Oituz Sat Bogdănești

Comuna Bogdănești

68

Refacere 0,72 km drum comunal Sat Bogdănești

Consolidare mal pod Cozănești 153 m Sat Filipești

Refacere 0,3 km drum sătesc Sat Filipești

16

Refacere 8,39 km drum sătesc Sat Buciumi

Comuna Buciumi

69

Refacere 3,05 km drum sătesc Sat Răcăuți

17

Refacere 0,2 km drum comunal Sat Cașin

Comuna Cașin

162

Refacere 0,2 km mal erodat Râu Cașin Sat Cașin

Refacere 7,85 km drum sătesc Sat Cașin

Refacere 0,4 km drum sătesc Sat Curiţa

18

Refacere 0,05 km drum comunal Sat Căiuți

Comuna Căiuți

168

Refacere 0,1 km drum sătesc Sat Căiuți

Refacere 0,18 km apărare mal Sat Căiuți

Refacere 2 km drum comunal Sat Vrânceni

Refacere 2,8 km drum comunal Sat Florești

Refacere 1,5 km drum comunal Sat Mărcești

Refacere 0,12 km drum sătesc Sat Pralea

19

Refacere 0,85 km drum sătesc Sat Spria

Comuna Colonești

33

Refacere 1,15 km drum comunal Sat Călini

Refacere 0,60 km drum comunal Sat Valea Mare

Refacere 1,90 km drum agricol Sat Valea Mare

20

Refacere 1 podeț Sat Ștefan Vodă

Comuna Dofteana

232

Refacere 2,701 km drum sătesc Sat Ștefan Vodă

Refacere 3,15 km drum sătesc Sat Seaca

Refacere 1 podeţ Sat Seaca

Refacere 5,343 km drum sătesc Sat Hăghiac

Refacere 1,396 km drum sătesc Sat Cucuieți

Refacere 1,48 km drum comunal Sat Cucuieți

Refacere mal prăbușit Pârâul Oușorul, 204 mc Sat Cucuieți

Refacere 0,18 km drum exploatare agricolă Sat Cucuieți

Refacere 1,766 km drum sătesc Sat Dofteana

Refacere 2,786 km drum comunal Sat Dofteana

Refacere 0,3 km mal erodat pârâu Sat Dofteana

Refacere 1,07 km drum comunal Sat Larga

Refacere 0,44 km drum comunal Sat Bogata

Refacere 0,24 km drum sătesc

21

Refacere 0,2 km drum sătesc Sat Bolovăniș

Comuna Ghimeș-Făget

47

22

Refacere 2,1 km drum comunal Sat Gura Văii

Comuna Gura Văii

29

Eroziune mal 0,5 km drum sătesc, Râul Trotuș Sat Gura Văii

Refacere 5,8 km drum comunal Sat Păltinata

Refacere 1,2 km drum sătesc Sat Păltinata

23

Refacere 1,4 km drum sătesc Sat Recea

Comuna Horgești

150

Refacere 1,65 km drum sătesc Sat Sohodor

Refacere 1,35 km drum comunal Sat Horgești

Refacere 0,9 km drum sătesc Sat Galeri

Refacere 1,7 km drum sătesc Sat Bazga

Refacere 1,4 km drum sătesc Sat Răcătău-Răzeși

24

Refacere 1 km drum comunal Sat Itești

Comuna Itești

175

25

Refacere 0,62 km drum sătesc Sat Valea Arinilor

Comuna Măgirești

135

Refacere 0,57 km drum sătesc Sat Prăjești

Refacere 1 pod Sat Prăjești

Refacere 2,22 km drum sătesc Sat Măgirești

Refacere 0,02 km gabioane Sat Măgirești

Refacere 1,5 km drum sătesc Sat Stănești

26

Refacere 5,16 km drum sătesc Sat Măgura

Comuna Măgura

191

Refacere 2,9 km drum sătesc Sat Crihan

Refacere prag de fund pârâu Cârligați Sat Crihan

Refacere 3,7 km drum sătesc Sat Sohodol

Refacere 1,13 km drum sătesc Sat Dealu Mare

27

Refacere 0,4 km mal erodat Râul Cașin Sat Mănăstirea Cașin

Comuna Mănăstirea Cașin

2.324

Refacere 0,13 km gabioane Râul Cașin Sat Mănăstirea Cașin

Refacere 1 pod lemn Moara Sat Mănăstirea Cașin

Refacere 7 punți pietonale Râul Cașin Sat Mănăstirea Cașin

Refacere 2,5 km șanțuri  Sat Mănăstirea Cașin

Decolmatare 0,05 km rigole Sat Mănăstirea Cașin

Refacere 0,3 km drum comunal Sat Mănăstirea Cașin

Refacere 4 km drum exploatație Sat Mănăstirea Cașin

Eroziune mal 6,48 km drum sătesc Sat Mănăstirea Cașin

Refacere 1,2 km drum agricol Sat Mănăstirea Cașin

Refacere 0,2 km mal erodat Râul Cașin Sat Lupești

Refacere 0,11 km gabioane Râul Cașin Sat Lupești

Refacere 0,2 km drum comunal Sat Lupești

Refacere 0,16 km drum sătesc Sat Lupești

Decolmatare rigole 2,1 km Sat Lupești

Refacere drum sătesc, 1,5 km Sat Lupești

Refacere 1 km drum exploatație Sat Lupești

Refacere 0,15 km mal erodat, Râul Cașin Sat Pârvulești

Refacere 0,15 km șanțuri și rigole Sat Pârvulești

Refacere culee 1 pod Sat Pârvulești

Refacere 0,15 km drum comunal Sat Pârvulești

Eroziune mal 1,99 km drum sătesc, Râul Cașin Sat Pârvulești

Refacere 1 km drum exploatație Sat Pârvulești

Decolmatare 0,25 km rigole carosabile Sat Scutaru

28

Refacere 0,75 km drum sătesc Sat Mărgineni

Comuna Mărgineni

20

Refacere 0,4 km drum sătesc Sat Trebeș

Refacere 0,1 km drum sătesc Sat Barați

Refacere 0,3 km drum sătesc Sat Valea Budului

Refacere 0,5 km drum sătesc Sat Luncani

Decolmatare 3 podeţe  Sat Poiana

Refacere 0,7 km drum sătesc Sat Poiana

Decolmatare 1 podeţ Sat Podiș

Refacere 0,4 km drum sătesc Sat Podiș

29

Refacere 0,3 km drum sătesc Sat Poiana Sărată

Comuna Oituz

172

Decolmatare Pârâu Brezaia Sat Poiana Sărată

Refacere 0,4 km drum sătesc Sat Ferăstrău

Eroziune mal 2 locații Râul Oituz Sat Ferăstrău

Refacere pod Domocoș  Sat Călcâi

Refacere 5,42 m drum sătesc Sat Oituz

Eroziune mal 3 locații Râul Oituz Sat Oituz

Refacere lucrare gabioane 15ml Sat Hârja

30

Refacere 7,15 km drum sătesc Sat Orbeni

Comuna Orbeni

60

Refacere 1,07 km drum sătesc Sat Scurta

31

Refacere 1 km drumuri comunale

Comuna Palanca

1.239

Refacere 0,3 km rețea branșamente apă

Consolidare maluri Pârâul Ciugheș

Decolmatare albii pâraie

Refacere terasamente Râu Trotuș

32

Refacere 1,2 km drum comunal Sat Parava

Comuna Parava

42

Refacere 2 km drum sătesc Sat Parava

Refacere 1 podeț tubular Sat Parava

Refacere 1 km drum comunal Sat Drăguşani

Refacere 2 km drum sătesc Sat Rădoaia

33

Refacere 1 km drum comunal Sat Vladnic

Comuna Parincea

270

Refacere 1 km drum comunal Sat Valeni

Refacere 1 km drum comunal Sat Mileștii de Sus

Refacere 1 km drum comunal Sat Mileștii de Jos

Refacere 1 km drum comunal Sat Poieni

Refacere 4 km drum comunal Sat Nastaseni/Barna/Satu Nou

34

Refacere 1,6 km drum comunal Sat Pârjol

Comuna Pârjol

200

Refacere 4,3 km drum sătesc Sat Bărnești

Refacere 2,8 km drum sătesc Sat Băsești

Refacere 0,5 km drum sătesc Sat Hemieni

Refacere 6,3 km drum sătesc Sat Tărâța

Refacere 4 km drum sătesc Sat Hăineala

Refacere 3,8 km drum sătesc Sat Câmpeni

Refacere 8,8 km drum sătesc Sat Băhnășeni

Refacere 6,5 km drum sătesc Sat Pustiana

35

Refacere 1,9 km drum sătesc

Comuna Pâncești

9

36

Refacere 1 podeț Sat Poduri

Comuna Poduri

88

Refacere 4,35 km drum sătesc Sat Poduri

Refacere 1,95 km drum sătesc Sat Valea Șoșii

Refacere 0,6 km drum sătesc Sat Prohozești

Refacere 0,8 km drum sătesc Sat Bucșești

Refacere 0,9 km drum sătesc Sat Cornet

Refacere 1 podeț Sat Cernu

Refacere 0,1 km drum sătesc Sat Cernu

37

Refacere 1,9 km șanțuri drum comunal Sat Răcăciuni

Comuna Răcăciuni

179

Refacere 3,6 km drum comunal Sat Răcăciuni

Decolmatare șanț drum agricol, 2,6 km Sat Răcăciuni

Refacere 3 km drum agricol Sat Răcăciuni

38

Refacere 3 km drum comunal Sat Răchitoasa

Comuna Răchitoasa

60

Refacere 1,5 km drum comunal Sat Tochilea

Refacere 1 km drum comunal Sat Burdusaci

Refacere 2 km drum comunal Sat Dănaila

Refacere 0,8 km drum comunal Sat Barcana

Refacere 1,5 km drum comunal Sat Putini

Refacere 1,2 km drum comunal Sat Farcașa

Refacere 1 km drum comunal Sat Buda

Refacere 1,2 km drum comunal Sat Bucșa

39

Refacere 2,9 km drum comunal Sat Contesti

Comuna Sascut

30

Refacere 3,5 km drum comunal Sat Pancesti

Refacere 1,25 km drum sătesc Sat Schineni-Sascut

Refacere 1,6 km drum comunal Sat Sascut-Sat

40

Refacere 0,15 km drum comunal Sat Stufu

Comuna Sănduleni

10

41

Refacere 6,5 km drum comunal Sat Bogdănești

Comuna Scorțeni

99

Refacere 4,5 km drum comunal Sat Grigoreni

Refacere 0,5 km drum sătesc Sat Grigoreni

Refacere 6,5 km drum comunal Sat Scorțeni

Refacere 1,5 km drum sătesc Sat Florești

42

Refacere 0,215 mal erodat Sat Cucuieți

Comuna Solonț

469

Refacere 2 podețe tubulare Sat Cucuieți

Refacere 3,78 km drum sătesc Sat Cucuieți

Refacere 0,11 mal erodat Sat Sarata

Refacere 3 podețe tubulare Sat Sarata

Refacere 0,5 km drum sătesc Sat Sarata

Refacere 0,16 mal erodat Sat Solonț

Refacere 1,45 km drum sătesc Sat Solonț

43

Refacere 5,82 km drum comunal Sat Strugari

Comuna Strugari

139

Refacere 2,52 km drum sătesc Sat Strugari

Refacere 1 km drum agricol Sat Strugari

Refacere 3,4 km drum sătesc Sat Nadișa

Refacere 1 km drum agricol Sat Nadișa

Refacere 3,9 km drum comunal Sat Cetățuia

Refacere 1 km drum agricol Sat Cetățuia

Refacere 9,7 km drum sătesc Sat Petricica

Refacere 1 km drum agricol Sat Petricica

Refacere 1 podeț Sat Petricica

Refacere 1 pod acces zonă locuințe Sat Petricica

Refacere 4,2 km drum sătesc Sat Răchitișu

Refacere 4 km drum agricol Sat Răchitișu

Refacere 1,4 km drum sătesc Sat Iaz

Refacere 1 km drum agricol Sat Iaz

44

Refacere 2,7 km drum sătesc Sat Viișoara

Comuna Ștefan cel Mare

70

Refacere 0,7 km drum sătesc Sat Gutinaș

Refacere 2,4 km drum sătesc Sat Bogdana

Refacere 0,2 km drum sătesc Sat Ștefan cel Mare

Refacere 0,2 km drum sătesc Sat Negoiești

45

Refacere 2 km drum comunal Sat Gherdana

Comuna Tătărăști

23

Refacere 2 km drum sătesc Sat Drăgești

Refacere 1 km drum sătesc Sat Giurgeni

Refacere 2 km drum sătesc Sat Tătărăști

Refacere 2 km drum comunal Sat Ungureni

Refacere 2 km drum sătesc Sat Cornii de Jos

Refacere 2 km drum sătesc Sat Cornii de Sus

46

Refacere 7,267 km drum comunal Sat Târgu Trotuș

Comuna Târgu Trotuș

468

Refacere 3 km drum agricol Sat Târgu Trotuș

Refacere 1 km drum agricol Sat Târgu Trotuș

Refacere 9,928 km drum comunal Sat Tuta

Refacere 2,5 km drum agricol Sat Tuta

Refacere 1 km drum agricol Sat Tuta

Refacere 6,311 km drum comunal Sat Viișoara

Refacere 2 km drum agricol Sat Viișoara

Refacere 1 podeț Sat Viișoara

Refacere 1 km drum agricol Sat Viișoara

47

Refacere 1 km drum comunal Sat Cucova

Comuna Valea Seacă

11

48

Refacere 0,15 km drum comunal Sat Zemeș

Comuna Zemeș

22

Refacere 0,06 km drum sătesc Sat Zemeș

Decolmatare 0,25 km torent Sat Zemeș

Refacere 0,65 km drum sătesc Sat Zemeș

Decolmatare albie Pârâu Canuș, 0,2 km Sat Zemeș

Decolmatare Pârâul Iepei, 0,01 km Sat Zemeș

Decolmatare torent Casa Pădurii, 0,05 km Sat Zemeș

Decolmatare torent garaj 0,05 km  Sat Zemeș

Refacere 0,02 km mal surpat Sat Zemeș

Refacere 0,1 km drum sătesc Sat Bolătău

5)

Județul Bihor                        Total, din care:                           

 

3.532

1

Refacere drumuri județene pe o lungime de 940 ml

Județul Bihor

320

Refacere 1 podeț

2

Refacere străzi pe o lungime de 2400 ml

Municipiul Beiuș

156

Refacere 12 podețe

3

Refacere șanțuri colmatate și avariate pe o lungime de 550 ml

Orașul Ștei

30

4

Refacere drumuri comunale pe o lungime de 40 ml

Orașul Vașcău

25

5

Refacere drumuri comunale pe o lungime de 120 ml

Comuna Roșia

307

Refacere străzi pe o lungime de 300 ml

Alunecare teren pe o lungime de 75 ml

6

Refacere rețea de alimentare cu apă, canalizare pe o lungime de 200 ml

Comuna Drăgănești

25

Colmatare albie pe o lungime de 300 ml

7

Refacere 3 poduri

Comuna Pietroasa

183

Refacere rețea de canalizare pe o lungime de 350 ml

8

Refacere drum comunal pe o lungime de 600 ml

Comuna Câmpani

360

Alunecare versant pe o lungime de 70 ml

Refacere 2 poduri

9

Refacere stație de epurare

Comuna Rieni

25

10

Refacere străzi pe o lungime de 1 km

Comuna Drăgești

25

11

Colmatare albie pe o lungime de 800 ml

Comuna Buntești

156

Refacere 2 poduri

Refacere 1 podeț

12

Eroziune mal pe o lungime de 250 ml

Comuna Tărcaia

8

Refacere străzi pe o lungime de 500 ml

13

Refacere 1 podeț

Comuna Pomezeu

120

Refacere drum comunal pe o lungime de 1 km

14

Refacere 1 pod

Comuna Căpâlna

200

15

Refacere 2 poduri

Comuna Budureasa

260

Refacere drumuri comunale pe o lungime de 100 ml

Refacere șanțuri pe o lungime de 200 ml

Refacere străzi pe o lungime de 300 ml

16

Refacere străzi  pe o lungime de 40 ml

Comuna Criștioru de Jos

100

Refacere drum comunal pe o lungime de 50 ml

Refacere 3 podețe

17

Refacere 1 pod

Comuna Tinca

110

18

Refacere 1 pod

Comuna Curățele

280

Refacere 3 podețe

Refacere 3 podețe pietonale

19

Refacere 2 podețe

Comuna Lungașu de Jos

11

20

Refacere străzi pe o lungime de 500 ml

Comuna Cociuba Mare

50

Refacere canal colector pe o lungime de 500 ml

21

Alunecare de teren pe o lungime de 75 ml

Comuna Dobrești

225

Refacere 5 podețe

Refacere 1 pod

22

Refacere 2 poduri

Comuna Căbești

20

23

Refacere rețea de alimentare cu apă pe o lungime de 15 ml

Comuna Remetea

536

Refacere străzi pe o lungime de 2053 ml

Refacere 3 podețe

Refacere 2 poduri

Eroziune mal pe o lungime de 30 ml

6)

Județul Bistrița-Năsăud       Total, din care:                           

 

365

1

Refacere drum județean 172K, în localitatea Braniștea – 0,2 km

Județul Bistrița-Năsăud

100

2

Refacere drum comunal 15 Măgurele-Jeica, în localitatea Mărișelu – 0,8 km

Comuna Mărișelu

60

3

Refacere drum agricol (Crancău) în localitatea Nușeni – 0,5 km

Comuna Nușeni

45

Refacere podețe în localitatea Nușeni – 5 buc

Refacere șanțuri în localitatea Nușeni – 1 km – proprietate primăria Nușeni

4

Consolidare versant în vecinătatea DN 17D, în localitatea Șanț, 0,025 km – proprietatea primăriei comunei Șanț

Comuna Șanț

50

5

Refacere drum vicinal Târlișua – 0,03 km – proprietate primăria Târlișua

Comuna Târlișua

50

6

Refacere drum forestier Pârâul lui Stan – 0,06 km – proprietate primăria Telciu

Comuna Telciu

10

Refacere drum forestier Valea Seacă – 0,08 km – proprietate primăria Telciu

 

7

Refacere drum comunal DC 19E (Urmeniș-Șopteriu) în localitatea Șopteriu – 1,5 km

Comuna Urmeniș

50

Refacere drum agricol (Fânațe – Valea Mare) în localitatea Fânațe – 0,5 km

Refacere strada principală în localitatea Fânațe – 0,5 km

7)

Județul Botoșani                  Total, din care:                           

 

8.003

1

Refacere străzi: Str. Barbu Lăzăreanu, Str. Izvoarelor, Str. Moara de Foc, Str. Vâlcele, Str. Zimbrului – 3,116 km

Municipiul Botoşani

737

Refacere structură rutieră asfaltată în intersecţia Str. Săvenilor cu Str. Împărat Traian – 157 mp

Refacere pasarelă pietonală Str. Plopilor peste pârâul Luizoaia

Refacere 3 sisteme de scurgere ape pluviale: 1 sistem în intersecţia Calea Naţională cu str. Ion Pillat, 1 sistem în intersecţia str. Octav Onicescu cu str. Împărat Traian, 1 sistem în intersecţia str. George Enescu cu str. Mihail Kogâlniceanu

2

Refacere drumuri săteşti: DS 689 (Str. Mihai Eminescu), DS 214 (Str. Râpa Galbenă), DS 525 (Str. Liviu Rebreanu), DS 321(Str. Sf. Gheorghe), DS 448 (Str. Emil Racoviţă), DS 703 (Str. Ghe. Lazăr), DS 279 (Str. Mihai Viteazul) – oraş Ştefăneşti; DS 642 (Str. Sf. Ioan), DS 642 (Str. George Topârceanu), DS 72 (Str. Matei Corvin), DS 86-670-69 (Str. Dimitrie Camtemir) – sat Stânca; DS 911 (Str. Burebista) – sat Bobuleşti; DS 139 (Str. Gheorghe Punga) – sat Bădeuţi – 4,600 km

Orașul Ștefănești      

138

3

Refacere drumuri sătești: DS 72 – sat Timuş; DS 70 – sat Panaitoaia   – 0,670 km

Comuna Avrămeni

34

Refacere 1 podeţ pe DE 392-DE 384 (între satele Ichimenii Noi şi Ichimenii Vechi)

4

Refacere drumuri comunale: DC 35E între sat Pleşani-sat Libertatea; DC 35G – sat Libertatea; DC 35A, DC 35B, DC 35D – sat Călăraşi – 6,100 km     

Comuna Călăraşi

553

Refacere drumuri sătești: DS 156, DS 157-161, DS 126, DS 182, DS 77, DS 250-257, DS 1, DS 167 – sat Pleşani; DS 202, DS 123, DS 11, DS 95+76+67, DS 155, DS 176, DS 185/1, DS 54, DS 45, DS 32, DS 217, DS 4 – sat Libertatea; DS 499, DS 469/1, DS 416, DS 369, DS 312, DS 260, DS 200, DS 500+DS 103, DS 60, DS 17, DS 180, DS 732, DS 874, DS 920, DS 980, DS 757, DS 1029, DS 1057, DS 756/1, DS 789/1, DS 1094, DS 1226 – sat Călăraşi  – 11,800 km

Refacere 2 podețe pe DC 35E – sat Pleşani

5

Refacere drumuri săteşti: DS 21, DS 35, DS 38, DS 37, DS 3, DS 19, DS 26, DS 59, DS 58, DS 67, DS 56, DS 69 – sat Concești                                                                    – 5,250 km

Comuna Conceşti

138

6

Refacere drumuri de exploatare: DE 55+DE 553+DE 42 – sat Corni  – 0,500 km

Comuna Corni

20

Refacere 1 podeţ pe DE 55+DE 553+DE 42 – sat Corni                                                                         

7

Refacere drumuri săteşti: DS  129, DS 157, DS 334, DS 253, DS 290, DS 353, DS 375, DS 430, DS 694, DS 705, DS 604, DS 605, DS 760, DS 799, DS 934, DS 1039, DS 1084, DS 1062, DS 1070, DS 890/1, DS 884, DS 878, DS 856 -sat Cordăreni;  DS 500, DS 482, DS 162, DS 133, DS 45, DS 46, DS 303, DS 302, DS 24, DS 25 – sat Slobozia; DS 1409, DS 1207, DS 1276, DS 1114, DS 1220, DS 1265 – sat Grivița – 11,500 km

Comuna Cordăreni

236

Refacere drum vicinal: DV 100 – sat Cordăreni – 0,500 km

Refacere 1 km şanţ dalat pe DC 71A – sat Cordăreni                                          

8

Refacere drumuri săteşti: DS 61, DS 67, DS 92, DS 127, DS 390, DS 442 – sat Crasnaleuca; DS 119, DS 143 – sat Cotu Miculinţi                                                                       – 1,620 km                         

Comuna Coţuşca

26

9

Refacere drumuri săteşti: DS 391 – sat Dămileni – 1,800 km

Comuna Cristineşti

123

Refacere drumuri de exploatare: DE 532, DE 543 – sat Dămileni  – 3,000 km  

10

Refacere drumuri comunale: DC 21 – sat Drăguşeni; DC 7 – Sat Sarata – 1,050 km

Comuna Drăguşeni

596

Refacere drumuri săteşti: DS 889, DS 957, DS 848, DS 586, DS 764, DS 392, DS 512, DS 730 – sat Drăguşeni  – 2,050 km

Refacere drumuri de exploatare:  DE 111, DE 107 – sat Podriga – 3,600 km  

Refacere 9 podeţe: 1 podeţ pe DS 889, 1 podeţ pe DS 957, 1 podeţ pe DS 848, 1 podeţ pe DS 586, 1 podeţ pe DS 764; 1 podeţ pe DE 111 – sat Drăguşeni; 2 podeţe pe DC 7 – sat Sarata; 1 podeţ pe DE 107 – sat Podriga

11

Refacere drum comunal: DC 26 – între sat Băbiceni şi sat Broşteni –  3,000 km

Comuna Durneşti

90

12

Refacere drumuri săteşti: DS 572, DS 340, DS 396, DS 248 – sat Stroieşti; DS 248, DS 195, DS 263+DS 368+DS 283, DS 283 – sat Şendreni; DS 106, DS 301, DS 144 – sat Vlădeni Deal; DS 85, DS 40 – sat Vlădeni Vale; DS 223 – sat Rădeni Vechi; DS 119+DS168 – sat Rădeni Noi; DS 230, DS 28, DS 231, DS 121 – sat Boscoteni -18,950 km

Comuna Frumuşica

598

Refacere drumuri de exploatare: DE 191 – sat Rădeni Vechi – 1,000 km

13

Refacere drumuri comunale: DC 138 – sat Stânca – 0,380 km

Comuna George Enescu

101

Refacere drumuri săteşti: DS 1231, DS 1190, DS 145 – sat  Dumeni; DS 1560, DS 1579 – sat  Şipoteni; DS 147-DS 173  – sat Popeni – 2,220 km

Refacere drumuri de exploatare:  DE 535 – sat Şipoteni, DE 70, DE 71/0 – sat Stânca  – 0,820 km  

14

Refacere drumuri săteşti: DS 1419,  DS 1121, DS 1420, DS 1452+DS1154, DS 1497, DS 1588, DS 934, DS 698, DS 642, DS 800 – sat Havârna;  DS 446, DS 494, DS 270, DS 77 – cătun Bașeu (sat Havârna); DS 223, DS 204, DS 132 – sat Gârbeni; DS 88, DS 146, DS 276, DS 146, DS 285 – sat Tătărășeni;  DS 262, DS 18, DS 192, DS 180 – sat Balinți – 6,770 km  

Comuna Havârna

131

15

Refacere drumuri săteşti: DS 1223, DS 121, DS 1068, DS 1477, DS 1500 – sat Hudeşti; DS 520, DS 444, DS 1416, DS 936 – sat Mlenăuți; DS 202, DS 433-DE 1351 – sat Bașeu; DS 732, DS 760, DS 673, DS 12, DS 1101 -sat Alba; DS 130 – sat Baranca                                                                    – 9,290 km

Comuna Hudeşti

236

Refacere drumuri de exploatare: DE 100 – sat Alba; DE 866 – sat Hudeşti – 0,800 km

16

Refacere drumuri comunale: DC 81 – sat Ibăneşti – 1,500 km

Comuna Ibăneşti

284

Refacere drumuri săteşti: DS 113, DS 24, DS 127-38, DS 80, DS 321, DS 686, DS 349, DS 700, DS 699, DS 427 – sat Dumbrăvița; DS 1550, DS 1365, DS 723, DS 8, DS 1366, DS 1551, DS 220, DS 456, DS 421, DS 972, DS 50 – sat Ibănești – 10,450 km

Refacere drumuri de exploatare:  DE 609 – sat Dumbrăvița; DE 128, DE 174/4, DE 303 – sat Ibăneşti – 2,200 km  

17

Refacere drumuri săteşti: DS 535 – sat Loturi; DS 51 – sat Iorga; DS 70/1 – sat Manoleasa Prut; DS 57, DS 80, DS 180, DS 132, DS 242, DS 198, DS 177, DS 154, DS 113, DS 312, DS 319, DS 105 – sat Manoleasa – 4,230 km

Comuna Manoleasa

134

Refacere 1 podeţ pe DE 551 – sat Manoleasa

18

Refacere drumuri comunale:  DC 61B, DC 61C, DC 61 – sat Cătămărăşti; DC 62 – sat Cerviceşti; DC 62 – sat Cucorăni;  DC 61A – sat Stânceşti – 3,900 km

Comuna Mihai Eminescu

1.753

Refacere străzi: Str. Lalelelor, Str. Măcinilor – sat Cătămărăşti Deal; Str. Porumbeilor, Str. Amurgului, Str. Lacului, Str. Grădinilor, Str. Codrii de Aramă – sat Cătămărăşti;  Str. Dorohoiului, Str. Buduhacea, Str. Pădurii, Str. Şcolii – sat Cerviceşti; Str. Petre Irimiescu, Str. Izvorasului – sat Cucorăni;  Str. Dumbravei – sat Ipoteşti;  Aleea Poveştilor; Str. Fundoaia; Str. Theodor Calimachi,  Str. Salcâmilor, Str. I.D. Marin, Str. Izvorului – sat Stânceşti; Str. Şcolii – sat Manoleşti – 9,000 km

Refacere 7 podeţe: 2 podeţe în sat Cătămărăşti Vale , 2 podeţe în sat Ipoteşti (Ale. Gavanului, str. Nuferilor), 3 podeţe în sat Stânceşti (Str. Cetăţilor, Str. Izvorului, Str. Fundoaia)

19

Refacere drumuri comunale: DC 21B – sat Codreni; DC 21A – sat Seliștea – 4,200 km

Comuna Mileanca

346

Refacere drumuri săteşti: DS 1022, DS 958, DS 44, DS 28, DS 106, DS 145, DS 174, DS 955, DS 865, DS 249, DS 749, DS 706, DS 564, DS 2, DS 533, DS 464, DS 432, DS 393, DS 314, DS 279 – sat Mileanca; DS 280, DS 323, DS 253, DS 162, DS 152, DS 176, DS 193, DS 84, DS 71, DS 55 – sat Codreni;  DS 57, DS 139, DS 66, DS 49, DS 133, DS 73, DS 40, DS 158, DS 1526, DS 82, DS 30, DS 164, DS 116, DS 91, DS 10 – sat Scutari; DS 81, DS 53 – sat Seliștea – 10,480 km 

Refacere drum de exploatare: DE 220 – sat Mileanca – 1,000 km

20

Refacere drum comunal: DC 9A sat Mitoc – sat Horia – 1,800 km

Comuna Mitoc

81

Refacere drumuri săteşti: DS 973, DS 761, DS 925 – sat  Mitoc – 0,900 km

21

Refacere drumuri comunale: DC 65 între sat Nicşeni – sat Dacia  – 2,000 km

Comuna Nicşeni

191

Refacere drumuri săteşti: DS 6, DS 50 – sat Dacia; DS 259,

DS 215, DS 352, DS 351, DS 389, DS 692, DS 574, DS 595,

DS 555, DS 533, DS 629, DS 657, DS 400, DS 735 – sat Nicşeni; DS 159, DS 361+DS 389, DS 453, DS 479, DS 901 – sat Dorobanţi – 4,380 km

22

Refacere drumuri comunale: DC 330 (între sat Româneşti şi sat Sarata), DC 370 (între sat Româneşti şi sat Albeşti) – 3,300 km

Comuna Româneşti

99

23

Refacere drumuri săteşti: DS 124, DS 209, Str.18, DS 295, DS 390, DS 337, DS 441, DS 426, DS 464 – sat Victoria; DS 926, DS 1016, DS 1131, DS 223, DS 293, DS 1160/1 – sat Tocileni; DS 51, DS 267, DS 245, DS 232, DS 233, DS 106, DS 246 – sat Siliştea; DS 351, DS 352, DS 263, DS 243/1, DS 285, DS 92, DS 510, DS 534, DS 326 – sat Stăuceni – 8,840 km

Comuna Stăuceni

340

Refacere 4 podeţe: 2 podeţe în satul Victoria, 1 podeţ la intersecţia DS 223 cu DS 107 – sat Tocileni, 1 podeţ sat Stăuceni

24

Refacere străzi: Str. 295 (Alunului), Str. 41 (Stejarului) + str.9 (Lastari) – sat Suliţa; Str. 769 (Zorilor), Str. 145 (Dorului), Str.559 (Aliezului) – sat Dracşani – 1,450 km

Comuna Suliţa

92

Refacere drumuri de exploatare: DE 1113-1114 – sat Suliţa; DE 1755 – sat Dracşani – 1,200 km

Refacere 100 ml şanţ betonat distrus pe str. 260 (Sloboziei)

25

Refacere drumuri săteşti: DS 1410, DS 1457, DS 1689, DS 1626, DS 1508, DS 1516, DS 1269, DS 1322/1, DS 949, DS 1231, DS 1155, DS 1019, DS 725, DS 751, DS 231, DS 201, DS 27, DS 137, DS 289, DS 386, DS 60, DS 401 – sat Suharău; DS 237, DS 128, DS 129, DS 14,  DS 19 – sat Plevna; DS 24, DS 72, DS 449, DS 439, DS 459, DS 468, DS 101 – sat Smârdan;  DS 245, DS 234, DS 529, DS 333, DS 338, DS 339, DS 187, DS 162 – sat Lișna; DS 863, DS 864, DS 837, DS 876 – sat Oroftiana – 9,500 km

Comuna Suharău

90

Refacere drumuri de exploatare: DE 934, DE 606 – sat Suharău – 0,650 km

Refacere 1 podeţ pe DS 1457 – sat Suharău

Refacere şanţ dalat pe DC 82 – sat Suharău – 0,940 km

26

Refacere drum comunal: DC 32 – sat Truşeşti – 1,000 km

Comuna Truşeşti

134

Refacere străzi: Str.22, Str. 24, Str.25, Str.26, Str.29, Str.49, Str.51, Str.52+53 – sat Truşeşti; Str. 14 +Str.15 +Str.34 +Str. 35 – sat Buhăceni – 3,150 km

Refacere 1 podeţ pe str. 26 – sat Truşeşti

27

Refacere drumuri săteşti: DS 2003, DS 1909, DS 1860, DS 1207, DS 1176, DS 393, DS 375, DS 41, DS 268, DS 221, DS 441, DS 844, DS 943, DS 872, DS 904; DS Dealul Crucii, DS 290, DS 268, DS 440, DS 619, DS 656, DS 373 – sat Tudora – 8,900 km

Comuna Tudora

267

28

Refacere drumuri comunale: DC 71 – sat Văculeşti;  DC 74 – sat Gorovei  – 7,500 km

Comuna Văculeşti

205

Refacere drumuri săteşti:  DS 338, DS 414, DS 573, DS 526 – sat Sucenița; DS 11, DS 12 – sat Gorovei; DS 850, DS 786, DS 51, DS 215, DS 967, DS 136, DS 393 – sat Văculești  – 5,880 km

29

Refacere drum comunal: DC 67 – sat Ionăşeni  – 3,500 km

Comuna Vârfu Câmpului

230

Refacere drum sătesc: DS 275 – sat Ionăşeni  – 1,000 km

Refacere 0,2 km şanţ dalat pe DC 181 – sat Ionăşeni

8)

Județul Caraș-Severin          Total, din care:                           

 

6.042

1

Refacere corp drum judeţean DJ 587, la intrare în satul Delinesti pe o lungime de 0.06 km (Comuna Păltiniș)

Județul Caraș-Severin

4.660

Refacere podeţ pe DJ 587, la intrare în satul Delineşti, în dreptul imobilului cu nr. 207 (Comuna Păltiniș)

Refacere podeţ pe DJ 587, sat Ohabiţa, pe Ogaşul Valea Ohăbii (Comuna Păltiniş)

Refacere podeţ pe DJ 571 C, la ieşire din satul Pârneaura, intersecţie cu drumul spre mănăstire (Comuna Socol)

Refacere pod rutier pe DJ 572, la ieşire din Comuna Berzovia spre Comuna Vermeş (Comuna Berzovia)

Refacere pod pe drumul judeţean DJ 586 A, în intravilan peste cursul de apă Dognecea (Comuna Dognecea)

Refacere corp drum judeţean DJ 585 pe o lungime de 7,5 km între satele Valeapai – Ramna şi între satul Ramna si oraşul Bocşa (comuna Ramna)

Refacere corp drum judeţean DJ 608 pe o lungime de 0,08 km, ieşire sat Teregova spre UAT Luncaviţa, km 45+225 (Comuna Teregova)

2

Refacere zid de sprijin protecţie strada Damaschin Bojincă în zona Bisericii Catolice, pe o lungime de 0,03 km

Orașul Oravița

6

Refacere parapet din beton la str. Vasile Alecsandri pe o lungime de 0,02 km

3

Refacere drumul agricol 1.1, sat Armeniş, Pagina Fagilor, pe o lungime de 0,05 km

Comuna Armeniș

1.300

4

Refacere corp drum comunal Slăveni, pe o lungime de 0,04 km, sat Zorile

Comuna Copăcele

46

Refacere podeţ pe drumul comunal Slăveni, sat Zorile în dreptul imobilului cu nr. 297

5

Refacere drumul agricol din satul Rusca, zona Mocoviste pe o lungime de 0,005 km

Comuna Teregova

30

9)

Județul Cluj                           Total, din care:                            

 

25.469

1

Refacere corpul drumului DJ 161C  L=0,03km

Județul Cluj

3.661

Refacere drum judeţean DJ 107R  L=11,3km

2

Refacere consolidare fundaţie drum şi refacere parte carosabilă DC 134, L= 3km

Orașul Huedin

326

Refacere străzi localitatea Bicălatu, L=2km

Refacere 5 podeţe localitatea Bicălatu

3

Refacere sediu Primărie Comuna Tureni

Comuna Tureni

810

4

Refacere 5 podeţe, localitatea Iacobeni

Comuna Ceanu Mare

3.554

Refacere străzi, localitatea Iacobeni L=1,2km

Refacere drum comunal DC 55, localitatea Iacobeni, L=2,4km

Refacere 5 podeţe, localitatea Fânaţe

Refacere străzi (uliţe), localitatea Fânaţe, L=0,9km

Refacere 3 podeţe, localitatea Strucut

Refacere străzi (uliţe), localitatea Strucut, L=1,2km

Refacere 6 podeţe, localitatea Hodăi-Boian

Refacere drum comunal DC 56, localitatea Hodăi-Boian, L=3km

Refacere 2 podeţe, localitatea Ceanu Mare

Refacere străzi (uliţe), localitatea Ceanu Mare, L=1,5km

5

Refacere alei, sistem de colectare ape pluviale din incinta Căminului de îngrijire bătrâni

Comuna Buza

518

Refacere străzi localitatea Buza L=2,2 km

Refacere drum comunal DC 20 Rotunda, L=1km

Refacere drumuri agricole L=1,7km

6

Refacere străzi pietruite în satele Dângău Mare, Dângău Mic, Agârbiciu, Bălceşti, Păniceni, Dumbrava, Straja, Căpuşu Mare, Căpuşu Mic, L=23km

Comuna Căpușu Mare

3.059

Refacere 2 podețe, localitatea Agârbiciu

7

Refacere drum comunal DC 21 şi străzi sat Cătina L=5,1 km

Comuna Cătina

761

Refacere străzi sat Feldioara L=2,6 km

Refacere drum comunal DC 21 (L=2,9 km ) şi străzi sat Copru (L=2,8 km), L=5,7 km

Refacere drum comunal DC 18 (L=1,5 km) şi străzi Valea Caldă (L=1,2 km), L=2,7 km

Refacere drum comunal DC 22 (L=3 km] şi străzi sat Hagău (L=3,2 km), L=6,2 km

8

Refacerea străzi localitatea Lujerdiu L=0,4 km ;

Comuna Cornești

952

Refacere consolidare mal Pârâul Ciurzii, L=0,4 km

Refacere podeţ localitatea Tioltur

Refacere stradă localitatea Tioltur, L=0,3 km

Refacere podeţ localitatea Barlea

9

Refacere drum vicinal Ruleşti, L=2km

Comuna Ciucea

1.856

Refacere drum forestier (zona Surduca) L=4km

Refacere drum vicinal Plopis L=1,4km

Refacere drum vicinal Blidăreasa, L=1,6km

10

Refacere uliţe, sat Sărata L=2,5km

Comuna Panticeu

4.168

Refacere podeţ localitatea Sărata

Refacere 4 podeţe, localitatea Panticeu

Refacere uliţe localitatea Panticeu L=3,2km

Refacere uliţe, localitatea Cătălina, L=1,8km

Refacere drum comunal DC 156, L=2,2km

Refacere uliţe localitatea Darja, L=2,25km

Refacere uliţe, localitatea Cubleşu Someşan, L=6,02km

Refacere drum de exploatatie agricolă, L=0,2km

Refacere podeţ, localitatea Cubleşu Someşan

11

Refacere drumuri de exploataţie agricolă, L=2km

Comuna Florești

237

Refacere strada Mică, refacere strada Uruşagului, sat Luna de Sus L=0,6km

12

Refacere drum DC 151A Borşa-Crestaia, L=2,7km

Comuna Borșa

1.436

Refacere drum DC 152 Ciumăfaia, L=0,5km

Refacerea străzi localitatea Ciumăfaia, L=0,5km

13

Refacere drum comunal DC 148A, DC 152, DC 150, (L=7km) străzi din localităţile Vultureni, Şoimeni, Bădeşti, Băbuţiu, (L=12,6km) L=19,6km

Comuna Vultureni

2.835

14

Refacere strada L=0,3km şi un podeţ, localitatea Căprioara

Comuna Recea Cristur

1.296

Refacere drum comunal DC162 L=1,35 km şi 2 podeţe, localitatea Osoi

Refacere drum comunal DC158 L=0,5km şi un podeţ, localitatea Elciu

Refacere străzi , localitatea Recea Cristur, L=0,75km

10)

Județul Covasna                   Total, din care:                            

 

4.676

1

Refacere drum judeţean şi podeţ DJ 122B

Județul Covasna

3.200

Refacere drum judeţean DJ 122 – zid de sprijin, 2 podeţe şi 2 praguri de fund

2

Refacere Centru Balneoturistic – Malnaş Băi

Comuna Malnaş

1.476

Refacere parc în centrul localităţii Malnaş Băi

Refacere canal pârâu Bormezö

11)

Județul Gorj                           Total, din care:                           

 

10.641

1

Refacere DJ 665 – 0,005 km (localitate Baia de Fier)

Județul Gorj

2.335

Refacere DJ 672 B – 0,050 km (localitate Frătești)

Refacere DJ 665 – 0,030 km (localitate Racovița)

Refacere DJ 661 – 0,1 km (localitate Săcelu)

Refacere  1 podeț pe DJ 661 (localitate Săcelu)

2

Refacere  DS 83 –  0,25 km

Municipiul Motru

30

Refacere 1 podeț cu terasament

3

Refacere strada Dumbrava – 0,06 km

Orașul Novaci

130

Refacere strada Livezilor – 0,015 km

4

Refacere strada Calea Pocruii– 0,05 km (localitate Tismana)

Orașul Tismana

335

Refacere strada Deal Dăjii – 0,60 km (localitate Sohodol)

Refacere strada Modoranilor – 0,65 km ( localitate Racoți)

Refacere strada Crac – 0,25 km (localitate Racoți)

Refacere strada Ulița Orica – 0,05 km (localitate Racoți)

Refacere strada Principală – 0,18 km (localitate Racoți)

Refacere strada Grind – 0,30 km (localitate Celei)

Refacere 1 podeț beton, situat în Valea Mică

Refacere 1 podeț beton, situat pe DC 125

Refacere 1 podeț beton, situat pe DC 122

5

Refacere DS 24- 0,1Km- (localitatea Baia de Fier)

 Comuna Baia de Fier

30

Refacere DS 44- 0,05Km-( localitatea Cernădia)

6

Refacere DV 11 – 0,10 km (localitate Cărpiniș)

Comuna Crasna

40

Refacere DS 26 – 0,40 km (localitate Rădoși)

7

Refacere 1 captare apă Sădișor

Comuna Mușetești

190

8

Refacere DS 37 –  0,45 km (localitate Padeș)

Comuna Padeș

825

Refacere DS 27 – 0,75 km (localitate Văieni)

Refacere DC 39 – 2,1 km (localitate Călungăreni)

Refacere DC 118 – 0,065 km (localitate Motru Sec)

Refacere 1 podeț pe DS 37 (localitate Padeș)

Refacere 2 podețe pe DC 117 și DS 27 (localitate Văieni)

Refacere 7 podețe pe DC 39 (localitate Călungăreni)

Refacere 2 podețe pe DS 30 și DC 119 (localitate Orzești)

Refacere 2 traversări pietonale pe DC 118 (localitate Motru Sec)

9

Refacere DS 29 – 0,4 km (localitate Peștișani)

Comuna Peștișani

675

Refacere DS 31 – 0,5 km (localitate Peștișani)

Refacere Strada Câmpului – 0,4 km (localitate Peștișani)

Refacere DC 96 – 0,1 km (localitate Seuca)

Refacere DC 132 – 0,03 km (localitate Gureni)

Refacere DS 2 – 0,2 km (localitate Gureni)

Refacere 2 poduri pe DS 29 și DS 31 (localitate Peștișani)

Refacere 1 podeț pe DS 31 (localitate Peștișani)

Refacere 1 podeț pe DS 16 (localitate Brădiceni)

10

Refacere 1 podeț (localitate Polovragi)

Comuna Polovragi

75

11

Refacere DV 22 – 0,25 km (localitate Roșia de Amaradia)

Comuna Roșia de Amaradia

117

Refacere DS 12 – 0,30 km (localitate Roșia de Amaradia)

Refacere DS 33 – 0,20 km (localitate Ruget)

Refacere DS 35 – 0,15 km (localitate Ruget)

Refacere DS 41 – 0,40 km (localitate Seciurile)

12

Refacere drum forestier – 1,5 km (localitate Suseni)

Comuna Runcu

4.635

Refacere 2 poduri din beton (localitate Suseni)

Refacere 30 podețe din beton (localitate Suseni)

Refacere  1 sursă de alimentare cu apă  (localitate Runcu)

13

Refacere DS 2 – 0,1 km (localitate Samarinești)

Comuna Samarinești

40

Refacere DC 84 – 0,5 km (localitate Larga)

14

Refacere DS 681 – 0,3 km (localitate Blahnița de Sus)

Comuna Săcelu

50

Refacere drum forestier 1581 – 0,3 km (localitate Săcelu)

15

Refacere DS 9 – 0,1 km (localitate Vălari)

Comuna Stănești

12

16

Refacere SR 14 – 0,5 km (localitate Telești)

Comuna Telești

1.122

Refacere 1 pod pe DV 7 (localitate Telești)

Refacere 1 pod pe DC 95 (localitate Telești)

12)

Județul Harghita                   Total, din care:                            

 

9.347

1

Refacere DJ 134 C km 15+800-15+900 (com. Dealu) pe o lungime de 0,1 km

Județul Harghita

2.852

Refacere DJ 134 C km 19+500-20+500 (mun. Odorheiu Secuiesc) pe o lungime de 1 km

Refacere DJ 137 C km 2+200 – 2+400, 1+300-1+900 (Com. Feliceni) pe o lungime de 0,8 km

Refacere DJ 137 C km 2+170-2+200, 3+880-3+900 (Com. Feliceni) pe o lungime de 250 m2

Refacere DJ 127A 52+250-52+300 (Com. Lunca de Jos) pe o lungime de 0,05

Refacere podeţe de piatră pe DJ 132 km 46+675 şi km 47+120 (Com. Ocland) – 2 buc

Refacere podeţ de beton armat pe DJ 132 km 47+440 (Com. Ocland)

Refacere DJ 174 C km 7+097-8+197 (Com. Bilbor) pe o lungime de 1,1 km

Refacere poduri pe DJ 174A km 23+790 şi km 27+210 (Com. Bilbor) – 2 buc

Refacere acostamente pe DJ 174A km 27+120, 29+400, 29+680, 29+950, 29+980, 30+180, 30+480, 30+900 (Com.  Bilbor) pe o lungime de 0,4 km

Refacere acostament pe DJ 174A km 29+650 (Com. Bilbor) pe o lungime de 0,01 km

Refacere DJ 174A acostament şi parte carosabilă afectate (Com. Bilbor) pe o lungime de 0,08 km

Refacere DJ 174B acostament surpat şi parte carosabilă afectată, parapet dislocat (Com. Bilbor) pe o lungime de 0,2 km

Refacere DJ 132 surpare zid sprijin km 45+600-45+750 şi 46+950-46+960 (oraş Vlăhiţa) pe o lungime de 0,16 km

Refacere DJ 174A – zid de sprijin din gabioane km 39+430-39+450, 39+635-39+645 (Mun. Topliţa) pe o lungime de 0,03 km

Refacere DJ 113B km 4+600-4+700 şi podeţ km 4+300 (Com. Cozmeni) pe o lungime de 0,1 km

Refacere podeţ pe DJ 121G km 9+150– acostament şi porţiuni din asfalt rupte/dislocate, fundaţie subspălată, structură de rezistență compromisă – pericol de prăbușire (Com. Plăieşii de Jos)

Refacere DJ 121G km 8+860-9+150, acostament şi porţiuni din asfalt rupte (Com. Plăieşii de Jos) pe o lungime de 0,5 km

Refacere DJ 121G km 0+400-0+500, acostament rupt şi dislocat, cale de rulare din asfalt dislocată/ruptă (Com. Plăieşii de Jos) pe o lungime de 0,1 km

Refacere DJ 123B km 3+100-5+100, şanţ colmatat, acostament distrus (Com. Ciucsângeorgiu) pe o lungime de 2 km

Refacere DJ 123C km 14+800-18+800, șanț colmatat, acostament distrus, cale de rulare acoperită de aluviuni (Com. Ciucsângeorgiu) pe o lungime de 4 km

2

Refacere subspălare şi rupere zid de sprijin pe str. Şumuleu pe o lungime de 5 m

Municipiul Miercurea Ciuc

15

Refacere spălare mal acostament drum avariat pe str. Şumuleu (mal drep pârâu Şumuleu) pe o lungime de 55 m

Refacere spălare mal str. Kajoni Janos (mal stâng pârâul Şumuleu) pe o lungime de 23 m

3

Refacere DC 33 pe o lungime de 0,5 km

Municipiul Odorheiu Secuiesc

35

Refacere străzile: Livezilor, Gyerkes Mihaly, Cireşului, Ugron, Bisericii pe o lungime de 1,4 km

4

Refacere străzi: 1 Mai, Bradului, Ady Endre, Aurora, Dozsa Gyorgy, Primăverii, Ştrandului, Uzinei, Bethlen Gabor, Berenyi, Rakos, Minele Lueta pe o lungime de 2,3 km

Oraşul Vlăhiţa

20

5

Refacere drum comunal neclasificat pe o lungime de 0,01 km

Comuna Bilbor

20

6

Refacere podeţe şi traversări pietonale – 4 buc.

Comuna Ciucsângeorgiu

3.423

Refacere DC 1 – cale de rulare spălată pe o lungime de 2 km

Refacere strada Cinodpotoka, cale de rulare spălată pe o lungime de 2 km

Refacere drum forestier Kristine, cale de rulare spălată şi porţiuni rupte pe o lungime de 6 km

Refacere drum forestier Lovaszo, cale de rulare spălată şi porţiuni rupte pe o lungime de 5 km

Refacere drum forestier Heveder, cale de rulare spălată şi porţiuni rupte pe o lungime de 12 km

Refacere drum forestier Hosszusarok, cale de rulare spălată şi porţiuni rupte pe o lungime de 7 km

Refacere străzi: Farkazo, Martonos, Laczok, Zata, Antalok, Kaszak, Vitosok, Kultur, Ligat, Danelok, Şcoala, Matefi, Tajak, Mesz, Godros, Vizmelyek suprafaţă pietruită spălată pe o lungime de 26 km

Refacere drum forestier/agricol Havasutja, suprafaţă spălată pe o lungime de 20 km

Refacere pod peste pârâul Fişag, culeea dreaptă şi pilonul central rupte şi dislocate

Refacere drum forestier Lok, cale de rulare spălată şi porţiuni rupte, podeţe tubulare dislocate pe o lungime de 16 km

Refacere drum forestier zona Benesd, Hosszuag, Hagofeje, Endre, Nagy Volgy, Kapolnabukk, cale de rulare spălată şi porţiuni rupte, podeţe tubulare dislocate pe o lungime de 30 km

Refacere eroziune prăbuşire mal, surpare mal al pârâului Fişag adiacent imobilului cu nr. 300 (mal drept în amonte de podul erodat) pe o lungime de 120 m

Refacere eroziune prăbuşire mal, surpare mal al pârâului Fişag adiacent imobilului cu nr. 136 (mal stâng în amonte de podul erodat) pe o lungime de 40 m

Refacere DC Armăşeni, şanţ colmatat, cale de rulare acoperită de aluviuni pe o lungime de 1 km

Refacere drum forestier Taploca, cale de rulare spălată şi porţiuni rupte pe o lungime de 15 km

Refacere drum forestier/agricol Nyiralja, cale de rulare spălată şi porţiuni rupte pe o lungime de 5 km

Refacere drum forestier/agricol Szopospatak, cale de rulare spălată şi porţiuni rupte pe o lungime de 2 km

Refacere drum forestier/agricol Lok, cale de rulare spălată şi porţiuni rupte pe o lungime de 1,5 km

Refacere podeţ peste pârâul Fenyo, culee dreaptă din beton subspălată

Refacere drum forestier/agricol Astut, cale de rulare spălată şi porţiuni rupte pe o lungime de 5 km

7

Refacere podeţe – 2 buc

Comuna Corbu

347

Refacere DC 81 pe o lungime de 0,8 km

Refacere DC 87 pe o lungime de 1,7 km

Refacere străzi: Dâmbul lui Bălan, Branea, Dealului pe o lungime de 0,4 km

Refacere drum agricol pe o lungime de 1,1 km

Refacere drum de interes local (comunal) pe o lungime de 1 km

8

Refacere drum agricol pe o lungime de 1,585 km

Comuna Corund

460

Refacere DC 36 pe o lungime de 1,795 km

Refacere strada Telek pe o lungime de 0,378 Km

9

Refacere străzi pe o lungime de 0,5 km

Comuna Cozmeni

39

Refacere DC Kismezo 2 pe o lungime de 0,5 km

Refacere DC Alsomalom pe o lungime de 0,5 km

Refacere DC Vagas pe o lungime de 0,27 km

Refacere străzi: Retgodre, Viragok, Fekete pe o lungime de 0,23 km

Refacere drum forestier Hipatak pe o lungime de 1 km

10

Refacere DC 34 pe o lungime de 0,42 km

Comuna Dealu

600

11

Refacere pod pietonal din lemn

Comuna Feliceni

84

Refacere podeţ tub beton pe o lungime de 0,012 km

Refacere podeţ lemn+metal

Refacere DC 33 km 1+150 – 1+170 pe o lungime de 100 m2

Refacere DC 33 km 1+300-1+800 pe o lungime de 0,5 km

Refacere podeţ pietonal

12

Refacere DC 148 pe o lungime de 1,5 km

Comuna Lunca de Sus

500

13

Refacere DC 231 pe o lungime de 0,01Km

Comuna Lunca de Jos

50

14

Refacere podeţ din beton

Comuna Mugeni

74

Refacere podeţ din lemn

Refacere strada Felszeg pe o lungime de 0,5 km

15

Refacere strada Szolga pe o lungime de 0,3 km

Comuna Ocland

20

16

Refacere podeţe pe DC 8 – 2 buc

Comuna Plăieşii de Jos

129

Refacere DC 8 – porţiuni rupte din acostament şi asfalt pe o lungime de 0,15 km

Refacere drumuri de exploatare agricolă şi de acces la terenuri agricole pe o lungime de 0,2 km

Refacere acostament rupt şi dislocat pe DC 120 Csaburde pe o lungime de 0,2 km

Refacere podeţe din tub PVC, cale de rulare spălată – 2 buc

17

Refacere DC Banea-Hodoşa pe o lungime de 1 Km

Comuna Sărmaş

138

Refacere DC Teasc pe o lungime de 3 km

Refacere drum Preluci pe o lungime de 1,3 km

Refacere DC Pârâul Bocanilor pe o lungime de 2 km

Refacere DC Pârâul Gorenilor pe o lungime de 1,7 km

Refacere drum forestier Pârâul Sărmaşului pe o lungime de 3 km

Refacere DC Clopotniţa pe o lungime de 0,15 km

Refacere DC Părăuţ pe o lungime de 0,5 km

18

Refacere podeţe pe drum forestier Pârâul Alunului – 3 buc

Comuna Tulgheş

341

Refacere drum forestier Pârâul Alunului pe o lungime de 1,9 Km

19

Refacere DC 136, surpare acostament, subspălare şi parte carosabilă pe o lungime de 0,15 km

Comuna Tuşnad

200

13)

Județul Hunedoara               Total, din care:                            

 

5.730

1

Refacere strada Luncoiu de Sus din DN 76 pe porțiunea de stradă cuprinsă între casa cu nr. 75 și casa cu nr. 11

Comuna Luncoiu de Jos

200

2

Refacerea DC 111 în localitatea Alun

Comuna Bunila

1.980

Refacere 4 podeţe în localitatea Alun

Refacerea drumului forestier DF 022 în localitatea Vadu Dobrii

Refacere 5 podeţe în localităţile Vadu Dobrii și Runcu Mare

Refacerea unui drum vicinal în localitatea Cernișoara Florese

Refacerea unui drum vicinal în localitatea Bunila

3

Refacerea unei străzi în localitatea Ghelari

Comuna Ghelari

975

Refacerea unui drum vicinal în localitatea Ghelari

Refacerea drumului de acces spre satul Plop

4

Refacerea drumului comunal DC 116 în localitatea Runcu Mare

Comuna Lelese

2.575

Refacerea drumului forestier DF 022 în localitatea Runcu Mare

Refacerea unui podeţ în localitatea Runcu Mare

Refacerea unui drum de exploatare (vicinal) DE 007 în localitatea Cerișor

14)

Județul Maramureș              Total, din care:                            

 

8.789

1

Refacere drum județean, DJ 186 B,Km 12+500, L=0,05 km, comuna Budești

Județul Maramureș

2.559

Refacere Pod-podeț DJ 171E, sat Costeni, Cupșeni

Refacere drum județean DJ 188, km 7+600 m, platforma drum L=0,05 km, Bocicoel, comuna Bogdan Vodă,

Refacere drum Județean DJ 171,km39+652 platforma drum L=0,1 km, Suciu de Sus

Refacere drum județean DJ 184, km 6+200, alunecare taluz rambleu , acostament, structură rutieră L=0,1 km, sat Dănești, Com. Sișești

2

Refacere podeț, strada Ecoului nr. 5

Municipiul Baia Mare

132

Refacere eroziune apărare mal stâng, str. Ecoului, nr. 5

Refacere eroziune mal drept, str. Arinului nr. 9

3

Refacere pod râu Sasar, str. Coșbuc

Orașul Baia Sprie

220

Refacere pod  Valea Borcut, str. Crișan

Refacere pod  Valea Chiuzbăii, str. Ignișului

Refacere strada Montană, nr 9; L=0,06 Km

Refacere strada Artarului, L= 0,5 Km

4

Refacere strada Lăzuci, L=0,2 Km; de la nr 50 – la nr. 53

Orașul Borșa

790

Refacere strada Văilor, L=0,15 Km ; la nr. 6, 8, 10;

Refacere strada Birț, L=0,3 km,  de la nr.45  la nr.81;

5

Refacere stradă cartier Vâlcei, sat Chelința; alunecare platformă L=0,03 km

Orașul Ulmeni

250

6

Refacere strada Pe Vale,Taluz rambleu cu afectarea structurii rutiere L=0,03 km, lângă nr.179

Comuna Boiu Mare

250

7

Refacere drum comunal, L= 0,11 km, (pod Baciu-Biserica Ortodoxă Budești L=0,08Km,  pod Baciu – Vasilcău, L= 0,03Km)

Comuna Budești

31

Drum forestier  0,05 km, Mănăstirea

8

Refacere pod râu Cavnic, sat Laschia, zona Vad , nr 87

Comuna Copalnic Mănăștur

525

Refacere pod râu Cavnic, sat Lăschia, zona Vad, nr 39.

Refacere platformă drum comunal, DC33, km 2+500 ;S=25 mp, sat Făurești

9

Refacere străzi, Ulița lui Hereș, Drumul Șesului, l=4 km, sat  Cupseni.

Comuna Cupșeni

298

Refacere 1 pod, Valea Coșteni, sat Coșteni

Refacere eroziune apărare mal stâng, Valea Coșteni , L=0,5 km, sat Costeni

Refacere străzi, Ulița Poderei, str. Principală, L=1,5 km, sat Costeni

Refacere 2 podețe, Valea Rotunda, sat Libotin

Refacere străzi, Valea Rusului, L= 0,7 km, sat Libotin

Refacere 1 podeț, Valea Ungureni, Ungureni

Refacere eroziune apărare mal drept, Valea Ungureni, L=  0,03 km, sat Ungureni

10

Refacere drum comunal DC92, km4+500, L=0,05 Km;

Comuna Fărcașa

475

Refacere drum comunal parapet, rigolă, zid de sprijin, acostament, DC92, km1, L= 0,1 Km

11

Refacere podeț, str. Principală, nr. 1074 A

Comuna Lăpuș

180

Refacere sursa de alimentare cu apă în sistem centralizat, Valea Râoaia, 2 unități

12

Refacere 1 podeț, Sub Obreja

Comuna Oncești

204

Refacere drum comunal, L=3 km   de la nr. 1-413 prin zona Moara de Jos, La Știboreasca,  Sub Obreja, La Corn, Săliște, Cioroieș 

13

Refacere podețe pe Valea Drăguleasca; 4 buc. La nr. 1750, la nr. 1702, la nr. 1705, la nr. 1693.

Comuna Vișeu de Jos

225

Refacere drum comunal, L=2 km, Școala Valea Porcului la nr. 1913

Refacere drum comunal, L=3 km,  de la  nr. 1693 la nr.1750

Refacere apărare mal din beton Gura Văii Secăturii, L=0,05 km, lângă nr. 133

Refacere apărare mal Valea Morii, L=0,02 Km, în dreptul stației de captare

14

Refacere drum comunal DC 63, Km7+450, L=0,2 km; taluz rambleu stâng cu afectarea acostamentului și structurii rutiere

Comuna Valea Chioarului

2.500

15

Refacere drum comunal DC 11,  Km 3, alunecare de taluz cu afectarea acostamentului L=0,07Km

Comuna Vadu Izei

150

15)

Județul Satu Mare                Total, din care:                            

 

8.623

1

Refacere drum comunal 0,150 km

Comuna Beltiug

543

Refacere pod

2

Refacere drum sătesc 0,400 km

Comuna Bogdand

2.019

Refacere drum comunal 0,140 km

3

Refacere drum sătesc 24 străzi-7,597 km

Comuna Socond

6.056

Refacere stație de epurare

Refacere rețea de alimentare cu apă

4

Reabilitare stație de pompare

Comuna Supur

5

16)

Județul Tulcea                       Total, din care:                            

 

113

1

Refacere dig local de apărare Ilganii de Jos pe o lungime de 30 ml

Comuna Nufăru

48

2

Refacere dig local de apărare Pătlăgeanca, mal drept afectat, completare cu terasamente în zonele sub cota proiectată, pe o lungime de 1500 ml + 15 ml pericol surpare

Comuna Ceatalchioi

65

Refacere dig local de apărare Ceatalchioi pe o lungime de 100 ml

17)

Județul Vrancea                     Total, din care:                           

 

30.580

1

Refacere DJ 241F, Sat Prisecani,  – Spălarea zestrei de balast pe o lungime cumulată de 0,43 km

Județul Vrancea

11.318

Refacere Drum județean DJ 204 L,  Sat Cătăuți – spălarea părții fine a balastului, pe alocuri făgașe

Refacere culee pod (aferent DJ 204 L),  Sat Cătăuți – Fisura culee

Refacere DJ 204l,  Sat Poduri – spălarea părții fine a balastului, colmatare șanțuri

Refacere DJ 204L, Sat Cătăuți – Spălarea zestrei de balast si formarea de făgașe

Refacere DJ 204L, Sat Podurile – Spălarea zestrei de balast si formarea de făgașe

Refacere DJ 204P, sat Cocoșari, punctele Mitrea, B.T. – Spălarea părții fine a balastului și, pe alocuri, formare de făgașe

Refacere DJ 204P, sat Dealu Lung, punct Iordăchescu – Drum avariat și dislocare tuburi de diametru 1500

Refacere DJ 204P, sat Dealu Lung, punct D.M. și M.S. – Spălarea părții fine a balastului și, pe alocuri, formare de făgașe

Refacere DJ 204P, sat Şotircari, Punct Izlaz – Alunecare de teren care a distrus platforma drumului, circulația auto efectuându-se cu dificultate

Refacere DJ 204P, sat Şotircari, Punct Izlaz – Spălarea părții fine a balastului și, pe alocuri, formare de făgașe

Refacere DJ 205M, Sat Podu Nărujei, punct Școala Barbu Ștefănescu Delavrancea – în urma precipitațiilor abundente s-a produs cedarea terasamentului drumului pe o lungime cumulata de 150m, cu adâncime variabilă maxim 30 cm; alunecarea de teren este activă. (piloți + zid sprijin)

Refacere Pod pe DJ 205M, Sat Rebegari, punct C.I. – în urma viiturii pe pârâul Humei au fost afectate fundațiile culeelor podului – în suprastructură au apărut fisuri

Refacere DJ 205D, Sat Nereju Mic, Punct școala Brădăcești – In urma viiturii de pe râul Zabala din cauza afectării apărării de mal drept, a fost fisurat drumul pe o lungime cumulata de 50 m pe acostament si o lățime de 0.5 m parte carosabila.

Refacere pagube/afectări produse pe cursurile de apa, Sat Nereju Mic, Punct școala Brădăcești – In urma viiturii de pe râul Zabala apărarea de mal drept aferent DJ 205D a fost distrusa pe 150 ml si avariata pe încă 250 ml

Refacere Pod 1, sat Brădet, pct. Mișina, DJ 205M – Protecție culee avariate. Balustrade rupte.

Refacere DJ 205M, Zona pod 1 – pârâu Mișina – Alunecare de teren pe o lungime de 50m

Refacere podeț, DJ 205M – Rampa Mișina – podețul din prefabricate avariat, colmatat, timpane distruse, gabioane de protecție avariate.

Refacere DJ 205M, DJ 205M – Rampa Mișina – Platforma drum surpata şi decopertare asfalt pe o lungime cumulată de 120m

Refacere Consolidare de mal din gabioane, DJ 205M – Sub Brădet – Saltea din gabioane + suprabetonare avariată pe o lungime de 60m

Refacere Pod DJ 205M, sat Pod Șchiopului, Punct Pârâu Valea Neagră – În urma precipitațiilor abundente, au fost avariate protecțiile culeelor, pragul de fund şi gabioanele din aval.

Refacere DJ 205M, sat Romanești, Pct. M.V. – Zidul de sprijin a DJ 205M din piatră este avariat – parţial distrus, pune în pericol gospodăria dlui M.V. (piloți+zid beton)

Refacere DJ 205M, sat Romanești, Punct Corni – În urma precipitațiilor abundente s-au activat 2 alunecări de teren pe o lungime cumulată de 50 m, ce afectează platforma drumului. De asemenea este afectată şi rigola betonată stânga (gabioane + decolmatare rigole)

Refacere DJ 205M, sat Făget, Punct M.V., Punct D.I., Punct Dispensar – Cedare platforma drum în 3 puncte pe o lungime cumulată de 150m. (piloți + zid beton)

Refacere Consolidare de mal din gabioane, DJ 205M – Pct Stochici Simion, sat Făget,  – Apărarea de mal din gabioana cu plasă şi bolovani de rău a fost distrusă în urma viiturii pe o lungime de 100 m

Refacere DJ 205M, sat Bitcari, Punct Şcoala – Cedare platforma drum pe o lungime de 100m.

Refacere Consolidare de mal din gabioane, DJ 205M – Pct. Obstea Aga Neagu, sat Nistorești – Apărarea de mal din gabioane cu plasă şi bolovani de rău a fost distrusă în urma viiturii pe o lungime de 100 m

Refacere Pod, Sat Prahuda, pe DJ 205D – A fost afectat racordul podului cu terasamentul pe un sens de circulație și a fost distrus sfertul de con aferent (amonte mal drept)

Refacere Apărare de mal, Sat Prahuda, pe Str. Principală nr. 93 – Apărare de mal drept din gabioane de bolovani ecranate distrusă pe o lungime de 25 m, adiacentă DJ 205D

Refacere DJ 205D (reprofilare albie + zid sprijin pe 50m), Sat Spulber, punct Pricopie – în urma viiturii de pe râul Zăbala, din cauza dirijării curentului spre malul stâng și a colmatării albiei, au fost depuse aluviuni pe DJ pe o lungime de aprox.150 m pe acostament, pe o lățime de 2 m a părții carosabile și a fost colmatat șanțul

Refacere  DJ 205L, sat Vrâncioaia, Pct „intrare sat Vrâncioaia”- Urmare a precipitaţiilor abundente, s-a activat o alunecare de teren ce a afectat platforma drumului pe o distanţă de 0.040 km

2

Refacere străzi, sat Siscani, Punct “Paraschiv Toader”- Lipsa șanțurilor a condus la formarea făgașelor longitudinale de mici dimensiuni si spălarea zestrei de balast pe o lungime cumulată de 0.450 km

Municipiul Adjud

12

Refacere străzi, sat Boscani, Punct “Pasarela”- Lipsa șanțurilor a condus la formarea făgașelor longitudinale de mici dimensiuni si spălarea zestrei de balast pe o lungime cumulată de 0.250 km

3

Consolidare Eroziuni de maluri, Sat Andreiașu de Jos, râul Milcov, mal drept, punct post de politie – Unda de viitura a accentuat o eroziune activa pe malul drept a râului Milcov, in dreptul postului de politie, eroziune menționată si in alt proces verbal anterior privind constatarea și evaluarea pagubelor.

Comuna Andreiașu de Jos

819

Consolidare Eroziuni de maluri, Sat Andreiașu de Jos, râul Milcov, mal stâng, punct Sipotele-Frangu – Unda de viitura a accentuat o eroziune activa pe malul stâng a râului Milcov, in punctul Sipotele-Frangu, eroziune menționată si in alt proces verbal anterior privind constatarea si evaluarea pagubelor

Refacere Drum comunal DC 114, Sat Andreiașu de Jos,  punct Focu Viu – In Scurgere de pe versanți a apei pe platforma drumului a condus la spălarea zestrei de balast si formarea fagaselor longitudinale pe o porțiune de aproximativ 0,3km.

Refacere ulițe – drumuri de interes local, Sat Andreiașu de Jos,  – Scurgere de pe versanți a apei pe platforma drumului a condus la spălarea zestrei de balast si formarea făgașelor longitudinale pe o porțiune de aproximativ 7km .

Refacere ulițe – drumuri de interes local, Sat Butucoasa,  – Scurgere de pe versanți a apei pe platforma drumului a condus la spălarea zestrei de balast si formarea făgașelor longitudinale pe o porțiune de aproximativ 3,5km .

Refacere ulițe – drumuri de interes local, Sat Răchitosu,  – Scurgere de pe versanți a apei pe platforma drumului a condus la spălarea zestrei de balast si formarea făgașelor longitudinale pe o porțiune de aproximativ 5,2km .

Refacere Drum comunal DC 115, Sat Fetig, km. 1+300-3 + 000 – Scurgere de pe versanți a apei pe platforma drumului a condus la spălarea zestrei de balast si formarea făgașelor longitudinale pe o porțiune de aproximativ 0,6km .

Refacere Drum comunal DC 115, Sat Fetig, punct Haul Mare – Scurgere de pe versanți a apei pe platforma drumului a condus la accentuarea cedării terasamentului drumului care face calea de acces către 28 de gospodarii

Refacere podeț, Sat Fetig, pe DC 115, km 2+500 – Scurgere de pe versanți a apei pe platforma drumului a condus la cedarea terasamentului drumului in zona unui podeț tubular

Refacere ulițe – drumuri de interes local, Sat Hotaru,  – Scurgere de pe versanți a apei pe platforma drumului a condus la spălarea zestrei de balast si formarea făgașelor longitudinale pe o porțiune de aproximativ 0,35km .

Refacere Drum comunal DC 114, Sat Hotaru, punct Brusturis – In urma precipitațiilor abundente s-a produs o alunecare de teren, afectând drumul pe  15 m lungime si 1 m lățime

Refacere Drum comunal DC 114, Sat Hotaru, punct Brusturis – In urma precipitațiilor abundente s-a produs o dislocare de stânci si cedare a terasamentelor pe o lungime de 200 m, colmatând șanțurile și acoperind drumul pe 1 m lățime

Refacere ulițe – drumuri de interes local, Sat Titila,  – Scurgere de pe versanți a apei pe platforma drumului a condus la spălarea zestrei de balast si formarea făgașelor longitudinale pe o porțiune de aproximativ 1,0km .

Refacere Pereu de piatra zidit, Sat Andreiașu de Jos,  – Pereul de piatra a fost distrus pe o porțiune de circa 100 m pe ambele maluri ale torentului Arșița Mica

4

Refacere Străzi/Ulițe , Sat Bârsești,  – Lipsa șanțurilor a condus la formarea făgașelor longitudinale de mici dimensiuni si spălarea zestrei de balast pe o lungime cumulată de 1.10 km

Comuna Bârsești

19

5

Refacere Drumuri comunale, Sat Biliești, prelungire strada Colacului, extravilan – configurația terenului, lipsa șanțurilor și a rigolelor a determinat stagnarea apelor pe platforma drumului și a condus la formarea de făgașe

Comuna Biliești

14

Refacere Drumuri comunale, Sat Biliești, prelungire Aleea Piersicului, extravilan – configurația terenului, lipsa șanțurilor și a rigolelor a determinat stagnarea apelor pe platforma drumului și a condus la formarea de făgașe

6

Refacere DC 2B, Sat Prisecani,  – Drum avariat în zona șanțului de scurgere  și spălarea zestrei de balast pe o porțiune de 0,05 km

Comuna Boghești

8

Refacere DC249, Sat Iugani,  – Spălarea zestrei de balast pe o lungime cumulată de 0,20 km

Refacere DC 297, Sat Chițcani,  – Spălarea zestrei de balast pe o lungime cumulată de 0,20 km, formare de făgașe

7

Refacere strada Abisinia, sat Vităneşti de sub Măgura   – spălarea părţii fine a balastului, pe alocuri cu făgaşe longitudinale

Comuna Bolotești

828

Refacere străzi, sat Vităneşti de sub Măgura, Str. Muchiei  – spălarea părţii fine a balastului, pe alocuri cu făgaşe longitudinale

Refacere strada Răsăritului, sat Vităneşti de sub Măgura   – spălarea părţii fine a balastului, pe alocuri cu făgaşe longitudinale

Refacere strada Poiana, sat Vităneşti de sub Măgura – spălarea părţii fine a balastului, pe alocuri cu făgaşe longitudinale

Refacere Apărare de mal, sat Vităneşti de sub Măgura, punct Scânteiau – Apărare de mal drept din gabioane ecranate cu beton distrusă pe 60 ml. În spatele apărării s-a format o eroziune de mal activă

Refacere Pagube/afectări produse pe cursurile de apă, sat Vităneşti de sub Măgura, punct Lunca – Eroziune mal drept rău Putna  în lungime de 300m ce pune în pericol mai multe terenuri riverane

Refacere strada Soarelui, sat Pietroasa   – spălarea părţii fine a balastului, pe alocuri cu făgaşe longitudinale

Refacere strada Măgura, sat Pietroasa  – spălarea părţii fine a balastului, pe alocuri cu făgaşe longitudinale

8

Consolidare eroziune de mal drept al râului Milcov, situată în aval de podul rutier, pe o lungime de 150 ml

Comuna Câmpineanca

270

9

Refacere Amenajare gura de evacuare stație de epurare (reprofilare albie si gabioane),  Sat Campuri, stația de epurare – Amenajarea gurii de evacuare a stației de epurare a fost distrusa

Comuna Câmpuri

840

Consolidare Eroziune de mal stâng, (reprofilare + zid gabioane) ,  Sat Campuri, pct. Sachelaru – A fost erodat malul stâng si pune in pericol strada Prundului

Consolidare Eroziune de mal drept, (reprofilare + zid gabioane),  Sat Rotileștii-Mici, pct. punte pietonala – A fost erodat malul drept si pune in pericol DC 172

Refacere Pod pe drum auto forestier,  Sat Gura Văii – Pod din beton armat distrus – podul a fost deplasat si prăbușit

10

Refacere Drumuri de interes local,  Sat Seciu   – spălarea părții fine a balastului.

Comuna Chiojdeni

487

Refacere Drumuri de interes local ,  Sat Catauti (în cinci puncte: La Jugănaru Paraschiv- 0,4 km, La M.T.T. – 0,3 km, La D.Ș. – 0,4 km, La D.I. – 0,7 km, La Ș.N. – 0,02 km) – spălarea părții fine a balastului

Refacere Drumuri de interes local , Sat Poduri (în două puncte: La T.C. – 0,2 km, La O.N. – 0,4 km) – spălarea părții fine a balastului, colmatare șanțuri

Refacere Drumuri de interes local ,  Sat Chiojdeni   (în două puncte: La C.I. – 0,4  km, La C.A.G. – 0,2 km) – spălarea părții fine a balastului

Refacere Zid sprijin mal stâng ,  Sat Chiojdeni punct la Serafim  – gabioane

Refacere Zid sprijin mal stâng,  Sat Chiojdeni punct la școala – piatra zidita cu mortar de ciment locuința

Refacere Drumuri de interes local, Sat Tulburea, punct la D.A. – spălarea părții fine a balastului

Refacere Drumuri de interes local, Sat Lojnita, ( în două puncte: spre Rotăria – 1 km, La T.G. – 1km) – spălarea părții fine a balastului

Consolidare Alunecare de teren (zid de sprijin) , Sat Luncile, lângă casa O.V. – Alunecare tren

Refacere Drumuri de interes local,  Sat Luncile( în șapte puncte: La N.V. – 0,015 km, La B.Ghe. – 0,3 km, La N.N.– 0,3 km , La Codin – 0,2 km, La V.C. – 0,05 km, La Centrul social – 0,3 km, La Săritoarea – 0,3 km) – spălarea părții fine a balastului

Refacere apărare de mal din coșuri de gabioane, Sat Luncile punct gater – gabioane

Refacere drumuri de interes local, Sat Cătăuți, Puncte: – Drambu – 1 km, B.N. – 0,5 km, D.L. – 0,4 km, G.D. – 0,3 km, La Gubernu – 0,6 km  – Spălarea zestrei de balast si formarea de făgașe

Refacere drumuri de interes local, Sat Mărăcini, Puncte : L.M. – 0,6 km, ToporIonasc– 0,7 km, P.S. – 0,3 km  – Spălarea zestrei de balast si formarea de făgașe

Refacere drumuri de interes local, Sat Podurile, Puncte : – T.I. – 0,4 km, P.I. – 0,4 km, Leontina – 0,3 km, P.S. – 0,4 km, Podul Jenda – Spălarea zestrei de balast si formarea de făgașe

Refacere drumuri de interes local, Sat Chiojdeni, Puncte : M.C.– 0,2 km, C.V.– 0,2 km   – Spălarea zestrei de balast si formarea de făgașe

11

Refacere Drum comunal DC 162, Sat Cotești, Punct „Toreanu” – Drum balastat afectat prin spălarea părții levigabile a balastului și crearea de făgașe longitudinale pe o lungime cumulata de 0,300 km (Drum balastat, lațime drum l=3,00)

Comuna Cotești

97

Refacere Podeț, Sat Cotești, Punct “Vadului” – A fost afectat parapetul metalic, lungime parapet = 8,00 m. Podeț din tuburi prefabricate 2 x Ø800 + 1 x Ø1500, cu placă suprabetonată din beton armat pe umplutură din balast. Deschidere podeț, aprox. 8,00 m și lățimea de 4,00 m

Refacere Apărare de mal + Rigolă colectoare (zid de gabioane), Sat Cotești, Punct “Muteș 2” – Apărare de mal stâng din gabioane de bolovani avariate răsturnată pe o lungime de 5,00 m. Descărcare rigolă colectoare din beton distrusă pe cca 10 m lungime.

Refacere Podeț, Sat Cotești, Punct “Muteș 2” – A fost afectat racordul podului cu terasamentul. Podeț din tuburi prefabricate 2 x Ø800 + 1 x Ø1500, cu placă suprabetonată din beton armat. Deschidere podeț, aprox. 8,00 m și lățimea de 4,00 m

Refacere Podeț, Sat Cotești, Punct “Muteș 3” – A fost afectat racordul podului cu terasamentul. Podeț din tuburi prefabricate 2 x Ø800 + 1 x Ø1500, cu placă suprabetonată din beton armat. Deschidere podeț, aprox. 8,00 m și lățimea de 4,00 m

Refacere Stradă, Sat Cotești, Între Punct “Muteș2”și punct “Muteș 3” – Drum balastat afectat prin spălarea părții levigabile a balastului și crearea de făgașe longitudinale pe o lungime cumulata de 0,200 km (Drum balastat, lățime drum l=3,00)

Refacere Podeț, Sat Cotești, Punct “Muteș1” – Podeț afectat de depuneri de aluviuni. Podeț realizat din două traverse din beton cu parapet metalic. Deschidere podeț, aprox. 4,00 m și lățimea de 4,00 m

Refacere Podeț, Sat Valea Cotești, Punct „Mungiu” – A fost afectat racordul podului cu terasamentul, inclusiv umplutura din balast dintre tuburi și placa din beton armat

Podeț din tuburi prefabricate 2 x Ø800 + 1 x Ø1500, cu placă suprabetonată din beton armat.

Deschidere podeț, aprox. 8,00 m și lățimea de 4,00

Refacere Podeț, Sat Goleștii de Sus, Punct „Vincon” – A fost afectat racordul podului cu terasamentul, inclusiv umplutura din balast care asigura trecerea.

Podeț din tuburi prefabricate din beton armat: 1 x Ø800 mm

12

Refacere DC 158, sat Dragosloveni, intersecție cu drum de exploatare – Alunecare de teren pe malul drept al râului Râmna, care a distrus corpul drumului pe o lungime de aprox.50 m, circulația făcându-se pe un singur fir

Comuna Dumbrăveni

275

Refacere Perimetrul de protecţie a forajelor de alimentare cu apa a localităţii Gura Caliţei, sat Dragosloveni – Eroziune mal drept în zona de protecţie a forajelor de alimentare cu apa a localităţii Gura Caliţei

Refacere strada Garoafei, sat Dumbrăveni – Spălarea părții fine a balastului și, pe alocuri, formare de făgașe

Refacere Drum de exploatare agricolă, sat Dumbrăveni, în amonte de podul CFR – Eroziune mal stâng al râului Râmna, care a distrus parţial corpul drumului pe o lungime de aprox. 50 m si pune in pericol reţeaua de canalizare, investiţie a SC CUP Vrancea; lucrarea nu a fost recepţionată.

13

Refacere DC 172, sat Trestia, Punctele T.A. – 0,0015, T.A. – 0,0010, B.G.  0,0030 – Erodarea malului stâng al pârâului Motnau

Comuna Dumitrești

45

Refacere drum interes local, sat Siminoc – spălarea părții fine a balastului, pe alocuri făgașe

Refacere drum interes local, sat Motnau – spălarea părții fine a balastului, pe alocuri făgașe

Refacere drum interes local, sat Lăstuni – spălarea părții fine a balastului, pe alocuri făgașe

Refacere drum interes local, sat Valea Mică – spălarea părții fine a balastului, pe alocuri făgașe

Refacere drum interes local, sat Poienița – spălarea părții fine a balastului, pe alocuri făgașe

Refacere drum interes local, sat Blidari – spălarea părții fine a balastului, pe alocuri gropi

Refacere  DC 170, sat Dumitreștii Fata – spălarea părții fine a balastului, pe alocuri făgașe

Refacere DC 168, sat Dumitreștii Fata – spălarea părții fine a balastului, pe alocuri făgașe

Refacere DC 171, sat Biceștii de Sus – spălarea părții fine a balastului, pe alocuri făgașe

Refacere drum interes local, sat Roșcani – spălarea părții fine a balastului, pe alocuri făgașe

Refacere drum interes local, sat Lupoaia – spălarea părții fine a balastului, pe alocuri gropi

Refacere DC 183, Sat Biceștii de Jos, Punct Islaz – Spălarea zestrei de balast si formarea de făgașe

Refacere drumuri de interes local, Sat Lupoaia, Puncte : C.A. – 0,1 km, S.T.– 0,3 km,  S.L. – 0,1 km – Spălarea zestrei de balast si formarea de făgașe.

14

Refacere Apărare de mal (zid beton+grindă) și Drum de interes local, sat Făurei, mal stâng R. Putna – Apărare mal stâng (pereu dale din beton cu grindă beton la bază) râu Putna, distrusă pe o lungime 600m între pod DN2/E 85 şi pod CF magistrala 500. În spatele apărării a fost  formată o eroziune de mal accentuată ce a dus şi la distrugerea Drumului vicinal 310 pe o lungime de 800 ml.

Comuna Garoafa

4.038

Refacere Pagube/afectări produse pe cursurile de apă (reprofilare albie + zid de gabioane),  Sat Făurei, mal drept r. Putna, aval pod DN 2/ E 85 – Eroziune mal drept L= 500m în evoluție. Au fost afectate terenurile pe o lungime de 500m.

Refacere Pagube/afectări produse pe cursurile de apă, Sat Răchitosu, Imas – C.S. – Eroziune mal stâng râul Putna în evoluție ce pune în pericol terenurile din domeniul privat al UAT Garoafa. În urma viiturii din 18 – 19 .VI.2021 terenurile riverane mal stâng în dreptul eroziunii au fost inundate

15

Refacere strada Poştaşului, sat Cocoşari – Spălarea părţii fine a balastului şi, pe alocuri, formare de făgaşe

Comuna Gura Caliței

131

Refacere Gabioane, sat Raşca – Gabioane distruse pe o lungime de 3 m în aval şi 3 m în amonte de podul care face legătura între satul Cocoşari şi cătun Groapa Catrinei din satul Raşca

Refacere Uliţa comunală, sat Raşca, Serari  – Spălarea părţii fine a balastului şi, pe alocuri, formare de făgaşe

Refacere strada Bisericii, sat Dealu Lung – Spălarea părţii fine a balastului şi, pe alocuri, formare de făgaşe

Refacere strada Hărniciei, sat Groapa Tufei – Erodare mal stâng, lângă culeea podului, distrugând aprox. 1m  lăţime din drumul de balast pe o lungime de aprox.3m

Refacere strada Hărniciei, sat Groapa Tufei – Spălarea părţii fine a balastului şi, pe alocuri, formare de făgaşe

Refacere strada Dutari, sat Gura Caliţei – Spălarea părţii fine a balastului şi, pe alocuri, formare de făgaşe

Refacere strada Coastă, sat Gura Caliţei – Spălarea părţii fine a balastului şi, pe alocuri, formare de făgaşe

Refacere strada Gurau, sat Gura Caliţei – Spălarea părţii fine a balastului şi, pe alocuri, formare de făgaşe

Refacere DC 154, sat Plopu, pct.Dobrescu şi Lotru – Spălarea părţii fine a balastului şi, pe alocuri, formare de făgaşe

Refacere strada Prunului, sat Plopu, pct.Onea şi Cojocaru – Spălarea părţii fine a balastului şi, pe alocuri, formare de făgaşe

Refacere strada Lemnarilor, sat Bălăneşti – Spălarea părţii fine a balastului şi, pe alocuri, formare de făgaşe

Refacere DC 155, sat Poenile – Spălarea părţii fine a balastului şi, pe alocuri, formare de făgaşe

Refacere strada Şcolii, sat Poenile – Spălarea părţii fine a balastului şi, pe alocuri, formare de făgaşe

Refacere strada Trandafirilor, sat Poenile – Spălarea părţii fine a balastului şi, pe alocuri, formare de făgaşe

Refacere strada Fântânii, sat Poenile – Spălarea părţii fine a balastului şi, pe alocuri, formare de făgaşe

Refacere DC 170, sat Lacul lui Baban, pct. Pompe de apă – Spălarea părţii fine a balastului şi, pe alocuri, formare de făgaşe

Refacere strada Mărului, sat Lacul lui Baban – Spălarea părţii fine a balastului şi, pe alocuri, formare de făgaşe

Refacere strada Islaz, sat Lacul lui Baban – Spălarea părţii fine a balastului şi, pe alocuri, formare de făgaşe

Refacere strada Pinului, sat Lacul lui Baban – Spălarea părţii fine a balastului şi, pe alocuri, formare de făgaşe

16

Refacere străzi, Sat Lespezi, Strada Bisericii, Pct. M.V. – Lipsa șanțurilor a condus la formarea făgașelor longitudinale de mici dimensiuni si spălarea zestrei de balast pe o lungime cumulată de 0,300km

Comuna Homocea

9

Refacere străzi, Sat Costișa, Strada Bisericii, Pct. P.C. – Depășirea capacității de transport a șanțurilor a condus la revărsarea apelor pe platforma drumului, rezultând făgașe longitudinale de mici dimensiuni si spălarea zestrei de balast pe o lungime cumulată de 0,250 km

17

Refacere Poduri, Sat Milcovul, Punct Udrea  – Creșterile de niveluri si debite pe pârâul Milcovul, urmare a precipitațiilor abundente din perioada sus menționată, au fost distruse cele doua poduri: Pod de tuburi lățime =4m deschidere 6m; Pod de tuburi lățime =5m deschidere 6m

Comuna Mera

1.167

Refacere străzi, Sat Milcovel,  – Str. Căprăriei, Str. Bodin, Str.  Poenilor  – Spălare balast si creare făgașe longitudinale, șanțuri colmatate pe o distanta cumulata de 2.00 km

Refacere Străzi, Sat Livada,  – Str. Livezi, Str. Păcii, Str. Cicoarei  – Spălare balast si creare făgașe longitudinale, șanțuri colmatate pe o distanta cumulata de 1,20 km

Refacere Alunecare de teren, Sat Livada, Str. Livezi, pct. „T.C.” – Alunecarea de teren pune in pericol circulația pe strada Livezi.

Refacere străzi, Sat Vulcăneasa, Str. Rogoazei, Str. Principala, Str. Bisericii, Str. Primăverii – Spălare balast si creare făgașe longitudinale, șanțuri colmatate pe o distanta cumulata de 2.00 km

Refacere Trecere provizorie, Sat Vulcăneasa, Punct „M.M.” – Creșterile de niveluri si debite pe pârâul Grozea, urmare a precipitațiilor abundente din perioada sus menționată, a fost avariat. Trecerea provizorie prin albie (2 tuburi 150cm)

Refacere străzi, Sat Roșioara,  – Str. Scolii, Str. Aviatorului, Str. Munteni – Spălare balast și creare făgașe longitudinale, șanțuri colmatate pe o distanta cumulata de 1,50 km

Refacere podețe, Sat Mera, pct. „Ș.S.”, pct. „D.M.” – Creșterile de niveluri si debite pe pârâul Tiganiei, urmare a precipitațiilor abundente din perioada sus menționată, au fost distruse cele doua podețe: podeț de lemn lățime =3m deschidere 7m și podeț de lemn lățime =3m deschidere 7m

Refacere străzi, Sat Mera,  – Str. Roșioarei, Str. Petre Mironeascu, Str. Pârâul Mânăstirii, Str. Alexandru Ioan Cuza – Spălare balast si creare făgașe longitudinale, șanțuri colmatate pe o distanta cumulata de 3,50 km

18

Refacere Drum de interes local, Satul Podul Stoica, Cătun Lunca, punct G.M. – în urma erodării malului drept al râului Zăbala a fost distrusă calea de acces către gospodăria doamnei G.M.

Comuna Năruja

380

Refacere Drum de interes local, Satul Podul Stoica, Cătun Lunca, punct N.C.și Cătun Petrești, punct L.I. – platforma drumului a fost afectată prin formarea de făgașe longitudinale și spălare balast pe o lungime cumulată de 150 m

Refacere DC 94, Sat Podu Stoica, punct Partene – punct Țigănuș – – platforma drumului a fost afectată prin formarea de făgașe longitudinale și spălare balast pe o lungime cumulată de 500 m

Refacere Drumuri de interes local, Satul Năruja, punct P.N., punct Mesca, punct Dealul Prahuzei, punct B.I., punct Releu, Pod Cristian – platforma drumului a fost afectată prin formarea de făgașe longitudinale și spălare balast pe o lungime cumulată de 3 km

Refacere Drum de interes local, sat Năruja, punct Macovei – în urma erodării malului stâng al râului Năruja a fost distrusă calea de acces către gospodăria domnului M. (gabioane + refacere drum)

19

Refacere strada Veteranilor, sat Negrilești – Drum balastat  afectat prin spălarea părţii levigabile a balastului pe o lungime cumulată de 0,050 km (lăţime drum l=3,00)

Comuna Negrilești

72

Refacere strada Pârâu, sat Negrilești – Drum balastat  afectat prin spălarea părţii levigabile a balastului pe o lungime cumulată de 0,050 km (lăţime drum l=3,00)

Refacere strada Dealul Pietrei, sat Negrilești – Drum balastat  afectat prin spălarea părţii levigabile a balastului pe o lungime cumulată de 0,450 km (lăţime drum l=3,00)

Refacere drum în sat Negrilești – Poiana – Drum balastat  afectat prin spălarea părţii levigabile a balastului pe o lungime cumulată de 0,850 km (lăţime drum l=3,50)

Refacere drum în sat Negrilești – Pod Tivitău – Linie – Drum balastat  afectat prin spălarea părţii levigabile a balastului și crearea de făgaşe longitudinale pe o lungime cumulată de 1,950 km (lăţime rum l=3,50)

Refacere apărare de mal, Pârâu Roschila, intersecție cu drum Linie – Pod  Vranceanu – Apărare de mal din gabioane de bolovani afectată prin subminarea acesteia în aval, Pârâul Roșchila.

20

Refacere Ulite, Sat Nereju,  – Scurgere de pe versanți a apei pe platforma drumului a condus la spălarea zestrei de balast si formarea făgașelor longitudinale pe o porțiune de aproximativ 4 km .

Comuna Nereju

1.899

Refacere podeț, Sat Nereju, Punct G.I.  – In urma viiturii de pe pârâul Pinului din perioada 22-23.06.2021 a fost distrus un podeț tubular cu lungimea de 4 m, 6 locuințe rămânând izolate.

Consolidare Eroziune de mal, Sat Nereju, Punct T.S. – In urma viiturii de pe pârâul Pinului din perioada 22-23.06.2021 a fost erodat malul stâng pe o lungime de 30 m. punând in pericol 2 gospodarii

Refacere ulițe, Sat Nereju Mic,  – Scurgere de pe versanți a apei pe platforma drumului a condus la spălarea zestrei de balast si formarea făgașelor longitudinale pe o porțiune de aproximativ 10 km .

Refacere Traversare pietonala, Sat Nereju Mic, Punct confluenta pârâul Vulturului – In urma viiturii de pe râul Zabala 2 pile (elevație metalica si fundație din beton) si culeea(fundație din beton) au fost înclinate

Refacere pagube/afectări produse pe cursurile de apa (refacere ziduri si reprofilare albie), Sat Nereju Mic, Punct D.R. – In urma viiturii de pe pârâul Monteoru a fost avariata regularizarea pârâului pe o lungime de 200 m

Refacere ulițe si consolidare (zid de sprijin + piloți), Sat Nereju Mic, Punct B.T. – Accentuare alunecare de teren care a afectat structura drumului pe o lungime totala de 60 ml si o lățime de 1.0 m

Refacere ulițe, Sat Sahastru,  – Scurgere de pe versanți a apei pe platforma drumului a condus la spălarea zestrei de balast si formarea făgașelor longitudinale pe o porțiune de aproximativ 2.0 km .

Refacere ulițe, Sat Sahastru, Punct S.M. – Alunecare de teren care a afectat structura drumului pe o lungime de 20 ml si o lățime de 1.0 m

Refacere DC 106, Sat Sahastru, Punct C.N.- Alunecare de teren care a distrus structura drumului pe o lungime de 15 m si o lățime de 3.0 m si pune in pericol drumul pe o lungime de 30 m si o locuință.

Refacere DC 106, Sat Sahastru, Punct S.C. – Alunecare de teren care a fisurat structura drumului pe o lungime de 20 m si o lățime de 1.0.

Consolidare alunecare de teren, sat Sahastru, punct S. T. I. – alunecare de teren care pune in pericol gospodărie

Refacere Ulițe, Sat Chiricari,  – Scurgere de pe versanți a apei pe platforma drumului a condus la spălarea zestrei de balast si formarea făgașelor longitudinale pe o porțiune de aproximativ 4.0 km .

Refacere Ulițe, Sat Chiricari, Punct D.S. – Alunecare de teren care a afectat structura drumului pe o lungime de 15 ml si o lățime de 1.0 m

Refacere Ulițe, Sat Chiricari, Punct B. Ghe. – Alunecare de teren care a afectat structura drumului pe o lungime de 15 ml si o lățime de 2.0 m

Refacere Ulițe, Sat Brădăcești,  – Scurgere de pe versanți a apei pe platforma drumului a condus la spălarea zestrei de balast si formarea făgașelor longitudinale pe o porțiune de aproximativ 2.50 km .

Refacere Traversare pietonala, Sat Brădăcești, Punct S.C.- In urma viiturii de pe raul Zabala 2 pile (elevație metalica si fundație din beton) au fost deplasate

Refacere pagube/afectări produse pe cursurile de apa, Sat Nereju Mic, Punct Pomponel – In urma viiturii de pe râul Zabala apărarea de mal stâng a fost distrusa pe 70 ml si avariata pe încă 70 ml.

Consolidare Eroziune de mal, Sat Nereju Mic, mal stâng râu Zabala, Punct amonte confluenta pârâu Vulturului – In urma viiturii de pe râul Zabala din perioada 22-23.06.2021 a fost erodat malul stâng pe o lungime de 50 m care pune in pericol 2 locuințe.

21

Refacere Drum de interes local, sat Brădet, Punct Bazin Apa – Platforma drumului a fost afectată prin formarea de făgaşe longitudinale și spălarea balast pe o lungime cumulată de 150m

Comuna Nistorești

1.796

Refacere Pod 2, sat Brădet, pct. Misina, Drum de interes local pct. Misina – culee mal drept şi rampa acces pod distruse în totalitate

Refacere Drum de interes local, Pct. Brădet – Pe drumul de interes local ce face legătura cu sat Brădet, în urma ploilor abundente s-au activat mai multe alunecări de teren cu o lungime cumulată de 300m. Drum în execuție.

Refacere Drum comunal DC 82, sat Valea Neagră, Punct Mănăstire – Cedare platforma drum pe o lungime de 20m. Rigola stânga distrusă

Refacere Drum comunal DC 82-valea Neagră, sat Valea Neagră, Punct Pârâul lui Avram – Cedare platforma drum pe o adâncime de aproximativ 2,00m şi zid de sprijin dreapta din prefabricate din beton. Alunecare pune în pericol circulația.

Refacere Drum de interes local, sat Valea Neagră, Cătun Valea Neagră – Platforma drumului a fost afectată prin formarea de făgașe longitudinale și spălarea balast pe o lungime cumulată de 500m

Refacere Drum de interes local, sat Pod Șchiopului, Pct. Podu Şchiopului – În urma precipitaţiilor abundente s-a activat o alunecare de teren pe o lungime de 10 m, ce afectează platforma drumului (zid gabioane)

Refacere Drum de interes local, sat Pod Șchiopului, Sat Podu Şchiopului – Platforma drumului a fost afectată prin formarea de făgaşe longitudinale şi spălarea balast pe o lungime cumulată de 200m

Refacere Pod rutier din lemn, sat Vetrești Herăstrău, Punct Podu Tirdei – În urma viiturii pe pârâul Naruja, podul din lemn a fost distrus în totalitate

Refacere Drum de interes local, sat Vetrești Herăstrău – Platforma drumului a fost afectată prin formarea de făgaşe longitudinale şi spălarea balast pe o lungime cumulată de 100m

Refacere Drum de interes local, sat Ungureni, Punct T. I. – În urma viiturii pe pârâul Năruja, în pct. Tirdea Ionel drumul de interes local a fost distrus pe o lungime de 100 m

Refacere Drum de interes local, Sat Ungureni – Platforma drumului a fost afectată prin formarea de făgaşe longitudinale şi spălarea balast pe o lungime cumulată de 200m

Refacere Pod metalic, sat Ungureni, pct. trecere cătun Olaresti – În urma viituri pe pârâul Năruja, au fost avariate fundaţiile picioarelor podului metalic

Refacere Drum de interes local, sat Romanești, Punct Ciuta – În urma precipitațiilor abundente s-a activat o alunecare de teren pe o lungime de 30 m, ce afectează platforma drumului (gabioane + refacere)

Refacere Drum de interes local, Sat Romaneşti – Platforma drumului a fost afectată prin formarea de făgaşe longitudinale şi spălarea balast pe o lungime cumulată de 400m

Refacere Drum de interes local, sat Romanești, Punct Pârâul Primejdiei – În urma precipitaţiilor abundente s-a activat o alunecare de teren pe o lungime de 40 m, ce afectează platforma drumului

Refacere Drum de interes local, sat Făget – Platforma drumului a fost afectată prin formarea de făgaşe longitudinale şi spălarea balast pe o lungime cumulată de 500m

Refacere Drum de interes local, sat Bitcari, Punct Lunca – Podu Rois – În urma viiturii pe pârâul Năruja, în pct. Lunca drumul de interes local a fost distrus pe o lungime de 200 m

Refacere Drum de interes local, sat Bitcari, Punct Pod Bitcari – În urma precipitaţiilor abundente s-a activat o alunecare de teren pe o lungime de 50 m, ce afectează platforma drumului

Refacere Drum de interes local, Sat Bitcari – Platforma drumului a fost afectată prin formarea de făgaşe longitudinale şi spălarea balast pe o lungime cumulată de 250m

Refacere Drum de interes local, sat Nistorești – Platforma drumului a fost afectată prin formarea de făgaşe longitudinale şi spălarea balast pe o lungime cumulată de 200m

22

Refacere Drum comunal DC 98, Sat Prahuda, În aval de podul de pe DJ 205D – Eroziune de mal drept care a afectat acostamentul drumului  pe o lungime L = 150 m (lățime drum l=3,00)

Comuna Paltin

1.123

Refacere Drum comunal DC 98, Sat Ghebari, Drum din Prahuda spre Ghebari prin punctul “pârâul Tojanului” – Spălarea părții levigabile a balastului și creare de făgașe logintudinale pe o lungime cumulata de 0,650 km (Drum balastat, lațime drum l=3,00)

Refacere Stradă (reprofilare albie, refacere strada si zid de gabioane), Sat Paltin, Str. Barajului – Drum distrus de eroziunea de mal stâng pe o lungime de 0,300 km (Drum balastat, lațime drum l=4,00)

Refacere Stradă, Sat Paltin, Str. Cociobari – Spalarea părții levigabile a balastului și creare de făgașe longitudinale pe o lungime cumulata de 0,500 km (Drum balastat, lățime drum l=3,00)

Refacere Stradă, Sat Paltin, Str. Brătulești – Spălarea părții levigabile a balastului și creare de făgașe longitudinale pe o lungime cumulata de 0,300 km (Drum balastat, lățime drum l=3,00)

Refacere Stradă, Sat Paltin, Uliță spre sat Brătulești – Spălarea părții levigabile a balastului și creare de făgașe longitudinale pe o lungime cumulata de 0,500 km (Drum balastat, lățime drum l=3,00)

Refacere Podeț, Sat Paltin, Punct “Brătulești” – Podeț distrus cu deschiderea de aprox. 6,0 m, format din trei tuburi prefabricate din beton, Ø1500. Apărare de mal din gabioane de bolovani aferentă podețului avariată.

Refacere Podeț, Sat Paltin, Punct “Arșița” – Podeț cu deschiderea de aprox. 6,0 m, format din două tuburi prefabricate din beton, Ø1000. Subminare tuburi pe o lățime de aprox. 2,0 m. Calea de rulare și racordurile cu drumul distruse.

Refacere Podeț, Sat Tepa, Punct „Masabâra” – Podeț avariat cu deschiderea de aprox. 6,0 m, format din trei tuburi prefabricate din beton, Ø1500. Depuneri de aluviuni și apărare de mal din gabioane de bolovani aferentă podețului avariată.

Refacere Stradă, Sat Tepa, Strada Masabâra – Spălarea părții levigabile a balastului pe o lungime cumulata de 0,500 km (Drum balastat, lățime drum l=3,00)

Refacere Podeț, Sat Tepa, Sat Tepa – Podeț avariat cu deschiderea de aprox. 6,0 m, format din trei tuburi prefabricate din beton, Ø1500. Avariere la nivelul umpluturii căii de rulare și racord terasament.

Refacere Stradă, Sat Tepa, Strada Tepa – Spălarea părții levigabile a balastului și creare de făgașe longitudinale pe o lungime cumulata de 0,500 km (Drum balastat, lățime drum l=3,00)

Refacere Stradă, Sat Țipău, Strada Țipău – Spălarea părții levigabile a balastului și creare de făgașe longitudinale pe o lungime cumulata de 0,500 km (Drum balastat, lățime drum l=3,00)

Refacere Stradă, Sat Țipău, Strada Țipău – Drum avariat prin distrugerea platformei drumului pe o lățime de 1,0 m și pe o lungime cumulata de 0,030 km (Drum balastat, lățime drum l=3,00)

23

Refacere strada Mihalcea, sat Păulești – Drum balastat  afectat prin spălarea părții levigabile a balastului pe o lungime cumulată de 0,150 km (lățime drum l=3,00)

Comuna Păulești

11

Refacere strada Alunului, sat Păulești  – Drum balastat  afectat prin spălarea părții levigabile a balastului pe o lungime cumulată de 0,100 km (lățime drum l=4,00)

Refacere strada Bazinului, sat Păulești  – Drum balastat  afectat prin spălarea părții levigabile a balastului pe o lungime cumulată de 0,150 km (lățime drum l=3,00)

Refacere strada Troițelor, sat Păulești  – Drum balastat  afectat prin spălarea părții levigabile a balastului pe o lungime cumulată de 0,050 km (lățime drum l=3,00)

Refacere strada Plopului, sat Hăulișca – Drum balastat  afectat prin spălarea părții levigabile a balastului pe o lungime cumulată de 0,100 km (lățime drum l=3,00)

Refacere strada Trandafirului, sat Hăulișca – Drum balastat afectat prin spălarea părții levigabile a balastului pe o lungime cumulată de 0,100 km (lățime drum l=3,00)

24

Refacere DC 3181, sat Păunești, Punct Novăcești – Lipsa șanțurilor a condus la formarea făgașelor longitudinale de mici dimensiuni şi spălarea zestrei de balast pe o lungime cumulată de 0,100km

Comuna Păunești

18

Refacere DC 4339, sat Păunești, Punct Valea Grajdului – Lipsa șanțurilor a condus la formarea făgașelor longitudinale de mici dimensiuni şi spălarea zestrei de balast pe o lungime cumulată de 0,200km

Refacere DC 3459, sat Păunești,  Punct Gherghelau – Lipsa șanțurilor a condus la formarea făgașelor longitudinale de mici dimensiuni şi spălarea zestrei de balast pe o lungime cumulată de 0,100 km

Refacere DC 824, sat Păunești, Punct Corcoz – Lipsa șanțurilor a condus la formarea făgașelor longitudinale de mici dimensiuni şi spălarea zestrei de balast pe o lungime cumulată de 0,150km

Refacere DC 679, sat Păunești,  Punct Surlea – Lipsa șanțurilor a condus la formarea făgașelor longitudinale de mici dimensiuni şi spălarea zestrei de balast pe o lungime cumulată de 0,100 km

Refacere DC 4358, sat Păunești,  Punct Chenica – Lipsa șanțurilor a condus la formarea făgașelor longitudinale de mici dimensiuni şi spălarea zestrei de balast pe o lungime cumulată de 0,100 km

Refacere DC 369, sat Viișoara, Punct Biserica – Lipsa șanțurilor a condus la formarea făgașelor longitudinale de mici dimensiuni şi spălarea zestrei de balast pe o lungime cumulată de 0,100 km

Refacere DC 129, sat Viișoara, Punct R. V. – Lipsa șanțurilor a condus la formarea făgașelor longitudinale de mici dimensiuni si spălarea zestrei de balast pe o lungime cumulată de 0,150 km

25

Refacere Drum comunal DC 149A (refacere asfalt + zid sprijin), Sat Poiana Cristei, Punct “la Cruce” km 1+400 – Drum asfaltat afectat prin tasarea platformei acestuia pe un sens de circulație și pe o lungime L =  10 m. Cauza tasării – alunecare de teren cu lungimea de aprox. 40 m. (lățime drum l=3,00)

Comuna Poiana Cristei

401

Refacere Stradă, Sat Poiana Cristei, Strada Poieniței Punct „Bobărești” – Drum asfaltat afectat prin distrugerea sistemului rutier pe o lungime L = 150 m. (lățime drum l=5,00)

Refacere Stradă, Sat Poiana Cristei, Strada Poieniței Punct “Agronomi” – Drum asfaltat afectat prin tasarea platformei acestuia pe o lungime L = 150 m. (lățime drum l=3,00)

Refacere Alunecare de teren (zid de sprijin), Sat Mahriu, str. Nucilor nr. 8 – Alunecarea de teren produsă pune în pericol locuința aflată în proprietatea familiei Nișcoveanu Sorinel Sc=60 m2

Refacere Stradă, Sat Mahriu, Strada Pădurii între Cămin Mahriu și „Crângari” – Spălarea părții levigabile a balastului pe o lungime cumulata de 0,700 km (Drum balastat, lățime drum l=3,00)

Refacere Drum comunal DC 149A, Sat Mahriu, Punct “C. T.”, “Școală” – Spălarea părții levigabile a balastului pe o lungime cumulata de 0,100 km (Drum balastat, lățime drum l=3,00)

Refacere Drum comunal DC 149A, Sat Petreanu, între sat Mahriuși sat Petreanu – Spălarea părții levigabile a balastului pe o lungime cumulata de 0,150 km (Drum balastat, lățime drum l=3,00)

Refacere Drum comunal DC 149A, Sat Petreanu, Spre sat Târâtu de la intersecția cu sat Petreanu – Spălarea părții levigabile a balastului pe o lungime cumulata de 0,450 km (Drum balastat, lățime drum l=3,00)

Refacere Pod, Sat Petreanu, intersecția DC 149A cu râul Valea Neagră – A fost afectat racordul podului cu terasamentul pe un sens de circulație, în aval. Pod metalic cu deschidere de aprox. 18,00 m și lățimea de 4,00 m

Refacere apărare de mal, Sat Petreanu, intersecția DC 149A cu râul Valea Neagră – Apărare de mal din gabioane de bolovani avariată. L=3,00

Refacere Podeț, Sat Petreanu, Punct “Crăciunești” – Podeț cu deschiderea de aprox. 4,0 m, format dintr-un tub prefabricat din beton, Ø1000. Subminare și distrugere tub pe o lungime de aproximativ 3,0 m. Calea de rulare și racordurile cu drumul distruse pe cca 1,0 m lățime

26

Refacere Trecere provizorie prin albie, Sat Reghiu, Punct “Damian” – Creșterile de niveluri si debite pe pârâul Reghiu, urmare a precipitațiilor abundente din perioada sus menționată, Pod de tuburi lățime=4m deschidere 10m

Comuna Reghiu

247

Refacere DC 94, Sat Reghiu,  – Spălare balast si creare făgașe longitudinale, șanțuri colmatate pe o distanta cumulata de 3 km

Refacere DC 112, Sat Ursoaia,  – Spălare balast si creare făgașe longitudinale, șanțuri colmatate pe o distanta cumulata de 2.5 km

Refacere străzi/ulițe, Sat Răiuți,  – Spălare balast si creare făgașe longitudinale, șanțuri colmatate pe o distanta cumulata de 1.5 km

Refacere străzi/ulițe, Sat Farcaș,  – Spălare balast si creare făgașe longitudinale, șanțuri colmatate pe o distanta cumulata de 1.0 km

Refacere Trecere provizorie prin albie, Sat Șindrilari, Punct „M. P.” – Creșterile de niveluri si debite pe pârâul Milcov, urmare a precipitațiilor abundente din perioada sus menționată, au fost distruse cele doua poduri

Pod de tuburi lățime = 4m deschidere 10m

Refacere străzi/ulițe, Sat Șindrilari,  – Spălare balast si creare făgașe longitudinale, șanțuri colmatate pe o distanta cumulata de 2.5 km

27

Refacere DC 622 (zid de sprijin),  Sat Dragosloveni, Punct Grosu Fane – Eroziune de mal stâng afectează platforma drumului

Comuna Soveja

705

Refacere DC 1642,  Sat Dragosloveni, Punct Enache și Ilie – Eroziune de mal drept a distrus platforma drumului pe o lățime de 1 m

Consolidare Eroziune de mal drept,  Sat Dragosloveni, Punct T. M.- Eroziune de mal drept pune în pericol locuința și anexa familiei Tilică

Consolidare Eroziune mal drept,  Sat Dragosloveni, Punct M. Ghe. – Eroziune de mal drept pune în pericol platforma drumului DC 802

Refacere Zid de sprijin din beton armat (mal drept),  Sat Dragosloveni, Punct Enache și Ilie – Un urma viiturii zidul a fost subminat și sa prăbușit în albia pârâului Dragomira

28

Refacere drumuri comunale, Sat Spulber – scurgerea de pe versanți a apei pe platforma drumului a condus la spălarea zestrei de balast și formarea făgașelor longitudinale

Comuna Spulber

873

Consolidare Eroziune de mal (reprofilare albie și 30m zid beton), Sat Spulber, punct Moara – în urma viiturii de pe râul Zăbala a fost erodat malul stâng pe o lungime de 30 m, fapt care pune în pericol culeea unei punți pietonale și a unui stâlp de alimentare cu curent electric

Refacere Punte pietonală, sat Spulber, punct Moara – în urma viiturii de pe râul Zăbala o pilă (elevație metaliză și fundație de beton) a fost înclinată

Refacere drumuri comunale, Sat Țipău – scurgerea de pe versanți a apei pe platforma drumului a condus la spălarea zestrei de balast și formarea făgașelor longitudinale

Refacere Pod, sat Țipău, punct pârâul Țipău – alunecarea activă de teren a afectat rampele podului pe o lungime de 25 m liniari, acoperind șanțul și partea carosabilă pe o lățime de 1 m

Consolidare alunecare de teren, sat Țipău, punct pârâul Țipău – alunecarea activă de teren pune în pericol drumul care asigura accesul la 15 gospodării (cătun Dosul Țipău)

Refacere Drum de interes local, sat Păvălari – scurgerea de pe versanți a apei pe platforma drumului a condus la spălarea zestrei de balast și formarea făgașelor longitudinale

Refacere drumuri comunale, sat Carsochești-Corabița – scurgerea de pe versanți a apei pe platforma drumului a condus la spălarea zestrei de balast și formarea făgașelor longitudinale

Refacere apărare de mal, Sat Morărești, punctul Morărești – în urma viiturii de pe râul Zăbala, la apărarea de mal stâng au fost afectate saltelele de apărare, punând în pericol stabilitatea lucrării și apărarea DJ 205D pe 50 m liniari

Refacere Drum de interes local, sat Tojanii de Jos  – scurgerea de pe versanți a apei pe platforma drumului a condus la spălarea zestrei de balast și formarea făgașelor longitudinale

29

Refacere Drum agricol, Sat Suraia, de la intersecția cu DJ 204G – calea ferata – Lipsa șanțurilor si revărsarea râului Putna a condus la formarea făgașelor longitudinale si gropi pe o lungime cumulată de 1,50 km

Comuna Suraia

27

Refacere Strada  Livezi, Sat Suraia,  – revărsarea râului Putna a condus la formarea de gropi pe o lungime cumulată de 0,05 km

30

Refacere Pod, Sat Coza, pe DC 68 km 1+500 – Podul din lemn deschidere 21m, lățime 4 m, sprijinit pe 2 pile din beton. Pila mal drept răsturnata datorita afluirii .

Comuna Tulnici

1.561

Refacere Pod, Sat Coza,  pe DC 68 km 2+500 – Podul din lemn deschidere 20m, lățime 4 m. Culee mal stâng avariata prin afectarea racordului podului cu terasamentul.

Refacere Punte pietonala, Sat Coza, Pct „Tilica” – Punte pietonala metalica pe cabluri cu traverse din lemn, lungime 50m si lățime 1m, avariata prin inclinarea unu stâlp (pila centrala)

Refacere apărare de mal, Sat Tulnici, Pct M. R.- Protecția de mal din gabioane din bolovani formata din 5 trepte la baza zidului Pereat, avariata prin distrugerea saltelei (la prima treapta) pe o lungime de 150m (toata lungimea lucrării)

Refacere Pod, Sat Lepșa, Str. Strei km 0+830 – Pod de beton prăbușit in albie, Lungime 5m, latime 4m

Refacere Pod, Sat Lepșa, Pct „rezervația Cheile Tișiței” – Afectat racordul podului cu terasamentul. Pod din beton, deschidere 30m, lățime 5m.

Refacere Pod, Sat Greșu, Pct „lespezi” – Afectat racordul podului cu terasamentul si sfertul de con din zona rampei mal stâng. Pod din beton, deschidere 25m, lățime 6m

Refacere Stradă, Sat Greșu, Str. Hidrocentrale – Eroziune de mal drept al pârâului Gresu de cca 30m, a afectat acostamentul drumului pe cca 50m

31

Refacere Punte pietonală, sat Prisaca, Pct „punte Prisaca” – Creșterea nivelurilor şi a debitelor propagate pe râul Putna, a dus la decastrarea piciorului punții pietonale şi deplasarea acesteia către malul stâng.

Comuna Valea Sării

349

Consolidare alunecare de teren, sat Prisaca, Fdt.Trandafirului – Alunecarea de teren produsă în această zonă a afectat terasamentul drumului pe o porțiune de 100 m.l.

Refacere strada Corcoduşului, strada Crizantemelor, sat Valea Sării, Punct Str. Corcoduşului,  strada Crizantemelor- Lipsa șanțurilor a condus la formarea făgașelor longitudinale de mici dimensiuni şi spălarea zestrei de balast pe o lungime cumulată de 0.900 km

Refacere Punte pietonală, sat Valea Sării, Zona Cătun Pct „Sipotel” – Creşterea nivelurilor şi a debitelor pe râul Putna a dus la decastrarea, ruperea şi răsturnarea în albie a piciorului punţii.

Refacere DC 95, sat Poduri, Pct „sub capul Malului” – Creşterea nivelurilor şi a debitelor pe râul Putna a dus la distrugerea drumului pe o lungime de 0.400m

Refacere Fântână, sat Poduri, Pct „Lunca” – Creşterea nivelurilor şi a debitelor pe râul Putna a dus la distrugerea fântânii.

Refacere Punte Pietonală, sat Matacina, Pct „capul Malului” – Creşterea nivelurilor şi a debitelor propagate pe r. Putna, a dus la decastrarea picioarelor punţii pietonale şi deplasarea acestora.

Refacere Străzi/uliţe , sat Colacu, Pct „Pintea” – Creşterea nivelurilor şi a debitelor propagate pe pârâul Sărat a dus la revărsarea apelor pe platforma drumului şi distrugerea stratului de asfalt pe 0.050km

Refacere Punte pietonală, sat Colacu, punct „Colacu -Poduri” – Creşterea nivelurilor şi a debitelor propagate pe r. Putna, a dus la decastrarea piciorului punţii pietonale şi deplasarea acestuia.

32

Refacere Strada Seaca, Sat Faraoane,  – Lipsa șanțurilor a condus la formarea făgașelor longitudinale de mici dimensiuni si spălarea zestrei de balast pe o lungime cumulată de 0,50 km

Comuna Vârteșcoiu

33

Refacere Strada Orhideelor, Sat Faraoane,  – Lipsa șanțurilor a condus la formarea făgașelor longitudinale de mici dimensiuni si spălarea zestrei de balast pe o lungime cumulată de 0,30 km

Refacere podeț tubular (3 tuburi de beton Ø 1100 , Sat Faraoane, Punct intersectie strada Orhideelor cu Seaca – Podetul din tuburi a fost dislocat si tuburile au fost avariate

33

Refacere Ulițe sătești , Sat Irești,  – Lipsa șanțurilor a condus la formarea făgașelor longitudinale de mici dimensiuni si spălarea zestrei de balast pe o lungime cumulată de 1.5 km

Comuna Vidra

240

Refacere Ulițe sătești , Sat Șerbești,  – Lipsa șanțurilor a condus la formarea făgașelor longitudinale de mici dimensiuni si spălarea zestrei de balast pe o lungime cumulată de 1.0 km

Refacere Ulițe sătești , Sat Ruget,  – Lipsa șanțurilor a condus la formarea făgașelor longitudinale de mici dimensiuni si spălarea zestrei de balast pe o lungime cumulată de 0.500 km

Refacere Ulițe sătești , Sat Tichiriș,  – Lipsa șanțurilor a condus la formarea făgașelor longitudinale de mici dimensiuni si spălarea zestrei de balast pe o lungime cumulată de 1.0 km

Refacere Ulițe sătești , Sat Viișoara,  – Lipsa șanțurilor a condus la formarea făgașelor longitudinale de mici dimensiuni si spălarea zestrei de balast pe o lungime cumulată de 1.0 km

Consolidare Alunecare de teren (reprofilare albie + zid gabioane), Sat Vidra, Pct „Z. Ghe.” – Datorita infiltrațiilor in sol din precipitațiile abundente căzute perioada sus mentionata, s-a produs fenomenul de alunecare a malului stang râu Putna pe o lungime de 20m

Consolidare Alunecare de teren (reprofilare albie + zid gabioane), Sat Vidra, Pct „L. C.” – Datorita infiltrațiilor in sol din precipitațiile abundente căzute perioada sus menționată, s-a produs fenomenul de alunecare a malului stâng râu Putna pe o lungime de 30m – o distanta aproximativa de 5 metri pana la gospodarii.

Refacere Punte pietonala, , Gura Tichirișului – Piciorul metalic aflat in albia râului Putna a fost rupt, podul fiind distrus parțial spre malul drept

Refacere rețele alimentare cu apa, Sat Vidra, Amonte pod DN 2D – Datorita creșterii rapide de niveluri si debite, s-a produs ruperea conductei de aducțiune captare „fântâna rece” pe o lungime de 0.400 km

34

Refacere Ulițe sătești, sat Bordești – Lipsa șanțurilor a condus la formarea făgașelor longitudinale de mici dimensiuni şi spălarea zestrei de balast pe o lungime cumulată de 0.100 km

Comuna Vrâncioaia

468

Refacere  Drum de interes local, sat Bordești, Pct „Ghetroiu”- Urmare a precipitațiilor abundente, s-a activat o alunecare de teren ce a afectat platforma drumului pe o distanță de 0.050 km

Refacere ulițe sătești, sat Poiana – Lipsa șanțurilor a condus la formarea făgașelor longitudinale de mici dimensiuni şi spălarea zestrei de balast pe o lungime cumulată de 0.500 km

Refacere  DC 72, sat Poiana, PCT „Poarta Tarnei”- Urmare a precipitațiilor abundente, s-a activat o alunecare de teren pe o distanță de 0.050 km. Pe o lungime de 0.010  km s-a intervenit prin crearea unui gabion din bolovani pentru stabilizarea drumului.

Refacere Ulițe sătești, sat Vrâncioaia, Pct „Mereuta, Potorac, Halicim”- Lipsa șanțurilor a condus la formarea făgașelor longitudinale de mici dimensiuni şi spălarea zestrei de balast pe o lungime cumulată de 0.500 km

Refacere Drum de interes local, sat Vrâncioaia, Pct ”Forie”- Lipsa șanțurilor a condus la formarea făgașelor longitudinale de mici dimensiuni şi spălarea zestrei de balast pe o lungime cumulată de 1.00 km

Refacere Drum de interes local, sat Spinești, Pct „Stan”- Urmare a precipitațiilor abundente, s-a activat o alunecare de teren ce a distrus platforma drumului pe o distanță de 0.030 km şi a distrus apărarea de mal din gabioane. Pune în pericol circulaţia şi accesul către cătunul Motocesti. Blochează parţial albia pârâului Motocesti.

Refacere Ulițe sătești, sat Spinești, Pct ”Ene, Harnea, Necula – Lipsa șanțurilor a condus la formarea făgașelor longitudinale de mici dimensiuni şi spălarea zestrei de balast pe o lungime cumulată de 0.300 km

Refacere  DC 74 Spineşti-Bârseşti, sat Spinești – Lipsa șanțurilor a condus la formarea făgașelor longitudinale de mici dimensiuni şi spălarea zestrei de balast pe o lungime cumulată de 0.600 km

Refacere Drum de interes local, Drum de legătură între sat Ploştina şi cătun Dosul Măgurei- Lipsa șanțurilor a condus la formarea făgașelor longitudinale de mici dimensiuni şi spălarea zestrei de balast pe o lungime cumulată de 1.00 km

 

 

Articolul precedentPercheziții într-un dosar de fals informatic! Peste 100 de persoane au fost înșelate
Articolul următorModificări aduse schemei de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorină utilizată în agricultură

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.