150 de persoane au prezentat documente false sau falsificate pentru a intra în România

Politiştii de frontieră au depistat în primele 6 luni 150 de persoane care au prezentat documente false sau falsificateîn punctele de trecere a frontierei.

Peste 300 de documente false sau falsificate au fost identificate de poliţiştii de frontieră în acest an.

În punctele de trecere ale frontierei, poliţiştii de frontieră depistează persoane participante la traficul transfrontalier, cetăţeni români şi străini, care fie se legitimează cu documente false sau falsificate, fie prezintă documentele altor persoane, în speranţa că asemănarea cu titularul cărţii de identitate le va permite continuarea călătoriei ilegale.

În primele 6 luni ale anului 2023, poliţiştii de frontieră au depistat 150 de persoane, diferite cetățenii, care au prezentat documente false sau falsificate. Astfel, în primul semestru au fost descoperite 316 de documente false sau falsificate, dintre care:

  •  58 cărţi de identitate false, falsificate sau aparţinând altor persoane decât cele care s-au legitimat cu ele pe care, diferite persoane – cetăţeni români şi străini – intenţionau să le folosească pentru a trece ilegal frontiera de stat;
  •  60 paşapoarte false sau falsificate
  •  precum şi alte tipuri de documente solicitate cu ocazia verificărilor la frontieră (permise de conducere, permise de rezidenţă ale statelor UE, certificate de înmatriculare auto, taloane de inspecţie tehnică periodică, procuri pentru minori etc.)

În ceea ce priveşte documentele de călătorie false sau falsificate – paşapoarte sau cărţi de identitate –  s-a constatat că cele mai multe au fost din: România, Italia, Bulgaria, Belgia, Franța, Grecia, Danemarca, etc.

În funcţie de cetăţenia persoanei care a prezentat documentele de călătorie supuse falsificării, au fost cetăţeni din Bangladesh, Iran, Sri Lanka, Turcia, R. Moldova, Pakistan, Maroc, România etc.

Cele mai multe cazuri de fraudă documentară, pe Aeroportul Henri Coandă

Dacă ne raportăm la o situaţie pe puncte de trecere, se constată că cele mai multe cazuri de fraudă documentară s-au înregistrat la PTF Aeroport Henri Coandă. 

În perioada de referinţă, poliţiştii de frontieră din cadrul aeroportului au constatat 77 cazuri în care au fost implicate 85 persoane care au folosit documente false ori falsificate. Astfel, în total au fost descoperite 105 documente de călătorie și 21 ștampile de trafic care erau contrafăcute parţial sau în totalitate.

Cele mai recente cazuri în PTF Henri Coandă au fost în primele zile ale lunii august, când au fost înregistrate şapte situații, în care cetățeni din Egipt, R. Dominicana, Iran, Irak, China și România, care au sosit cu diverse curse din Cairo, Jeddah, Stockholm, Londra, Istanbul sau Sevilla, au prezentat polițiștilor de frontieră de pe aeroport diferite documente false – carnete de marinar din Belize, pașaport dominican, italian, taiwanez, permis de rezidență suedez dar și cărți de identitate românești contrafăcute.

În toate cazurile polițiștii de frontieră au dispus măsuri în consecință, cetățenilor străini li s-a întrerupt călătoria și nu li s-a permis intrarea în țară.

Metodele de falsificare ale documentelor de călătorie

Totodată, în ceea ce priveşte metodele de falsificare ale documentelor de călătorie, pe primul loc se află contrafacerea acestora în totalitate sau doar fila informatizată, dar este uzitată şi substituirea de persoană.

În scopul prevenirii şi combaterii fraudei în documente, Poliţia de Frontieră Română foloseşte aparatură şi dispozitive de ultimă generaţie, capabile să ajute la descoperirea falsurilor (un exemplu în acest sens constituindu-l comparatoarele video-spectrale care analizează datele din documente în mai multe moduri – lumina albă, ultravioletă, infraroşu şi filtre de culoare, lămpile cu ultraviolete, mini-microscop etc).

O contribuţie importantă în depistarea unor astfel de falsuri o au ofiţerii care îşi desfăşoară activitatea în punctele şi centrele de contact ce funcţionează la nivelul frontierelor României, prin intermediul cărora se verifică, în mod operativ, documentele ce prezintă suspiciuni de falsificare.

Astfel, în momentul depistării persoanelor care recurg la astfel de metode – folosirea unor documente de călătorie false sau falsificate – poliţiştii de frontieră întrerup călătoria celor în cauză, luând totodată măsura întocmirii actelor premergătoare pentru săvârşirea infracţiunilor comise (fals, uz de fals, fals material în înscrisuri oficiale sau complicitate la săvârşirea acestei infracţiuni, tentativă de ieşire/intrare ilegală etc.), pedeapsa pentru aceste infracţiuni fiind cuprinsă între 3 luni şi 5 ani de închisoare.

Sursa: Newsinn

Articolul precedentCât îi costă pe părinți taxa la grădinițele de stat, în anul şcolar 2023-2024
Articolul următorVIDEO Trei morţi în urma prăbuşirii unui avion în vestul Franţei

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.