14 români blocați în Kabul au reușit să ajungă la aeroport. Ei așteaptă să se îmbarce spre România

MAE anunță că alți 14 români au reușit să ajungă pe aeroportul din Kabul și urmează să fie evacuați din Afganistan cu o aeronavă românească. Amintim că până acum aeronava trimisă la Kabul a efectuat două zboruri, însă de fiecare dată a transportat spre capitala Pakistanului doar câte un român, pentru că alți cetățeni români aflați în capitala Afganistanului nu reușeau să ajungă la aeroport.

„Celula de criză interinstituțională, convocată la data de 13 august 2021 de către ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu, care a continuat să activeze în regim permanent pentru asigurarea evacuării cetățenilor români care și-au manifestat opțiunea de a fi repatriați din Afganistan, informează că în cursul dimineții de 20 august 2021 un grup format din 14 cetățeni români a fost transferat în incinta Aeroportului internațional din Kabul. Cetățenii români sunt în siguranță în incinta aeroportului, fiind pregătiți pentru evacuare pe cale aeriană.

Cei 14 cetățeni români sunt angajați ai unei companii de securitate cu activități în Afganistan. Aceștia s-au aflat până în cursul acestei dimineți într-o bază militară din afara aeroportului internațional, fiind transferați în incinta aeroportului în urma unor demersuri extrem de complexe și dificile realizate încă de la începutul săptămânii în curs de către autoritățile române din cadrul Celulei de criză interinstituționale, în coordonare cu și cu sprijinul unor parteneri internaționali ai României și în cooperare cu compania angajatoare.

Acești 14 cetățeni români vor putea astfel să fie evacuați cu ocazia următorului zbor al aeronavei militare românești staționate în prezent la Islamabad”, a trasmis MAE.

Doi români au fost extrași până în prezent din țara ocupată de talibani.

Încă un român, extras din Afganistan. Alți români care ar fi vrut să fugă din Kabul nu au putut ajunge la aeroport – IMAGINI din cadrul operațiunii

Sursa: Realitatea Zilei

Articolul precedentMilioane de români, în pericol! Valul patru al pandemiei de coronavirus a început în această țară
Articolul următorKlaus Iohannis își joacă soarta politică pe mâna lui Florin Cîțu, crede Adrian Năstase

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.