126 de percheziţii pentru combaterea infracţionalităţii, în toată ţara

Poliţia Română efectuează, miercuri, 126 de percheziţii domiciliare pentru combaterea infracţionalităţii, pentru tragerea la răspundere a persoanelor implicate în comiterea de fapte penale şi protejarea comunităţii de activităţile ilegale.

Este a doua zi la rând în care Poliția Română face peste 100 de percheziții. Totul are loc în contextul în care instituția se confruntă cu o adevărată problemă de imagine după scandalurile care se țin lanț în instituție.

„Percheziţiile sunt efectuate sub supravegherea procurorilor de la unităţile de parchet competente, în cadrul unor dosare penale în care se fac cercetări pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri, pornografie infantilă, trafic de migranţi, înşelăciune, fals informatic, uz de fals, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, infracţiuni la regimul silvic şi furt”, potrivit Inspectoratului General al Poliţiei Române.

Acţiunile urmăresc documentarea activităţii infracţionale a persoanelor bănuite, recuperarea prejudiciilor şi indisponibilizarea bunurilor obţinute din săvârşirea de infracţiuni sau deţinute ilegal.

Persoanele depistate vor fi conduse la audieri, în vederea luării măsurilor legale în fiecare cauză. Activităţile se desfăşoară în contextul măsurilor luate la nivelul Ministerului Afacerilor Interne pentru combaterea infracţionalităţii de orice fel şi pentru asigurarea ordinii şi liniştii publice.

Articolul precedentO nouă înșelătorie face victime pe bandă rulantă: METODA CABANA – cum acționează infractorii
Articolul următorEdi Iordănescu, noul antrenor al României – Când va fi prezentat de FRF

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.