ACOPERĂMÂNTUL MAICII DOMNULUI: TRADIȚII ȘI SUPERSTIȚII

Ziua de 1 octombrie marchează sărbătoarea Acoperământului Maicii Domnului, cunoscută ca „Pocroave”, o zi plină de tradiții și superstiții.

Ziua de 1 octombrie reprezintă o sărbătoare specială în calendarul ortodox: Acoperământul Maicii Domnului, cunoscută în popor și sub denumirea de „Pocroave”. Această sărbătoare ne reamintește de puterea credinței și de ocrotirea divină.

Originea acestei sărbători se regăsește într-un eveniment miraculos petrecut în secolul al X-lea, în biserica Vlaherne din Constantinopol. În timpul unei slujbe de priveghere, Sfântul Andrei și ucenicul său Epifanie au fost martorii unei apariții divine: Maica Domnului s-a arătat în fața credincioșilor, întinzându-și acoperământul (vălul) peste ei, ca un semn de ocrotire și mijlocire.

Acest moment de grație a adus alinare și speranță locuitorilor orașului, care se aflau sub amenințarea unui atac iminent. După arătarea Maicii Domnului, primejdia a fost îndepărtată, iar orașul a fost cruțat de suferință și de vărsarea de sânge, conform Dexologia.ro.

De-a lungul timpului, tradiția populară a asociat acestei zile o serie de interdicții și superstiții, menite să asigure ocrotirea divină și să prevină nenorocirile. Astfel, se spune că în ziua de Acoperământul Maicii Domnului nu se lucrează pământul, pentru a-i permite să se odihnească și să fie fertil în anul următor. De asemenea, se evită aprinderea focului, deoarece se crede că acest gest poate atrage ghinionul. Spălarea rufelor este interzisă, apa fiind considerată un element sacru în această zi, iar cusutul este asociat cu spiritele rele. Nu în ultimul rând, se spune că a da cu împrumut în această zi poate aduce lipsuri pe tot parcursul anului.

Pe lângă aceste interdicții, Acoperământul Maicii Domnului este marcat de o serie de obiceiuri și tradiții, care variază de la o regiune la alta. Credincioșii participă la slujba religioasă dedicată acestei sărbători, se fac rugăciuni speciale pentru sănătate și ocrotire, iar în mediul rural, această zi marchează începutul pregătirilor pentru iarnă. De asemenea, se obișnuiește ca în această zi să se împartă pomană pentru sufletele celor trecuți la cele veșnice.

Există și o serie de superstiții legate de această sărbătoare. Se spune că vremea din ziua de Acoperământul Maicii Domnului prevestește cum va fi iarna care urmează: dacă este soare, iarna va fi blândă, iar dacă plouă, iarna va fi grea. Fetele nemăritate se roagă Maicii Domnului să le ajute să își găsească un soț bun, iar cei care țin post în această zi se crede că vor avea parte de noroc tot anul. De asemenea, tradiția din popor mai spune că fetele se roagă Sfântului Procroavă pentru podoaba capilară deasă și azi nu se tunde părul, care nu trebuie aruncat și nici ars deoarece se pot face farmece cu el.

Sursa: Realitatea de Arges

Articolul precedentROMÂNIA A ÎNDEPLINIT ȘI ULTIMA CONDIȚIE PENTRU A FACE PARTE DIN PROGRAMUL VISA WAIVER
Articolul următorREDUCERI DE 90% LA CĂLĂTORIA CU TRENUL PENTRU STUDENȚI, ÎN ACEST AN UNIVERSITAR!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.