1 Aprilie, Ziua Păcălelilor. Ce trebuie să faci pentru a avea noroc

1 Aprilie e supranumită și „Ziua Păcălelilor” și milioane de oameni din întreaga lume fac farse sau cad victima glumelor și farselor. Puțini știu că există și câteva superstiții de 1 Aprilie.

Obiceiul de a face păcăleli de 1 aprilie este unul vechi de câteva secole. Precursori ai April Fools’ Day – Ziua Păcălelilor în variantă autohtonă – ar putea fi festivalul roman Hilaria, care se desfăşura pe 25 martie, şi Medieval Feast of Fools, care se desfăşura pe 28 decembrie, o zi care încă este sărbătorită în unele ţări de limbă spaniolă

Francezii, de exemplu, sunt cei care susțin că acest obicei ar fi apărut prima dată la ei, în anul 1564, după ce Carol al IX-lea stabilise ca prima zi a anului să fie pe 1 ianuarie şi nu pe 1 aprilie, conform calendarului iulian.

Francezii obișnuiesc să-și păcălească prietenii lipindu-le un pește de hârtie pe spate, iar când cineva descoperă farsa, acesta trebuie să strige „Poisson d’Avril”! (Ziua păcălelilor).

 În România, acest obicei a apărut abia în secolul al XIX-lea, când oamenilor li s-a părut amuzantă ideea de a păcăli și a se lăsa păcăliți.

Potrivit superstițiilor, păcălelile trebuie să fie făcute înainte de prânz, iar cel care le face după-amiază va avea ghinion tot anul în curs.

Și cei care nu știu că accepte farsa cu zâmbetul pe buze vor fi urmăriți de ghinion tot anul. În plus, bărbații păcăliți de o femeie frumoasă, de Ziua Păcălelilor, vor ajunge să o ia de nevastă.

Dacă refuzați să puneți la cale propria farsă pentru cei arpopiați riscați să fiți păcăliți pentru tot restul anului.

Tradiția mai spune că cei născuți pe 1 Aprilie vor fi norocoși în afaceri, dar vor fi urmăriți de ghinion la jocurile de noroc.

Îndrăgostiții nu ar trebui să se căsătorească pe data de 1 Aprilie, pentru că mariajul nu va funcționa sau pentru că femeia va fi „cocoșul” în familie.

 

Articolul precedentPloaie artificială de stele. Când ar putea avea loc evenimentul și ce țară lucrează la acest proiect
Articolul următorCe animal domestic ești, în funcție de zodia ta. Află ce TRĂSĂTURI te dau de gol

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.