Cod portocaliu de viituri pe râuri din 4 judeţe, de marţi seara; Cod galben de inundaţii, până miercuri

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, marţi, o avertizare Cod portocaliu de viituri, ce vizează până miercuri dimineaţa râuri din patru judeţe, precum şi un Cod galben de inundaţii, valabil în 12 bazine hidrografice.

Potrivit hidrologilor, în intervalul 23 aprilie, ora 23:00 – 24 aprilie, ora 10:00, în marja Codului portocaliu, se vor înregistra scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide, creşteri de debite şi de niveluri, cu posibile depăşiri ale Cotelor de apărare, pe râurile din bazinele hidrografice: Jiu – afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Sadu – amonte confluenţă cu râul Gilort (judeţul Gorj), Motru – bazin amonte S.H. Broşteni (judeţele: Gorj şi Mehedinţi), Gilort – bazin amonte S.H. Novaci şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Novaci – amonte S.H. Turburea (judeţul Gorj), Olteţ – bazin superior (judeţele: Gorj şi Vâlcea), Lotru – bazin amonte de Acumularea Vidra şi afluenţii aferenţi sectorului aval de Acumularea Vidra (judeţul Vâlcea) şi Olt – afluenţii aferenţi sectorului aval confluenţă cu râul Lotru – amonte de Acumularea Ioneşti (judeţele: Vâlcea şi Argeş).

De asemenea, avertizarea hidrologică vizează, în principal, fenomene hidrologice similare cu probabilitate şi intensitate mai mare pe parcursul zilei de miercuri, între orele 3:00 – 8:00, pe unele râuri mici din jumătatea de nord a judeţelor Gorj şi Vâlcea.

În acelaşi timp, în perioada 23 aprilie, ora 18:00 – 24 aprilie, ora 14:00, va fi Cod galben de inundaţii pe următoarele cursuri de apă: Vişeu – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Maramureş), Someşul Mare – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Bistriţa-Năsăud), Timiş – bazin amonte S.H. Teregova şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Teregova – amonte confluenţă cu râul Nădrag (judeţul Caraş-Severin), Cerna – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Gorj şi Caraş-Severin), Jiu – bazin amonte S.H. Sadu şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Sadu – amonte confluenţă cu râul Gilort (judeţele: Hunedoara şi Gorj), Motru – bazin amonte S.H. Broşteni şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Broşteni (judeţele: Gorj şi Mehedinţi), Gilort – bazin amonte S.H. Târgu Cărbuneşti şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Târgu Cărbuneşti (judeţul Gorj), Olt – afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Sebeş Olt – amonte de Acumularea Ioneşti (judeţele: Sibiu, Vâlcea şi Argeş), Olteţ – bazin superior (judeţele: Gorj şi Vâlcea), Argeş – bazin superior, Dâmboviţa – bazin superior (judeţele: Argeş şi Dâmboviţa), Ialomiţa – bazin amonte de Acumularea Pucioasa (judeţele: Dâmboviţa şi Prahova) şi Prahova – bazin superior, Teleajen (judeţul Prahova). AGERPRES

Articolul precedentUn medic trage semnalul de alarmă: „Aceste legume îngroașă sângele”
Articolul următorAnca Alexandrescu, anunț bombă! Noi înregistrări care dovedesc legătura dintre ROMPREST și Statul paralel, prezentate, marți seară, de la ora 21.00: „E un moment istoric”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.