Zelenski, reacție fulger după ce Rusia anunță victoria pentru anexarea celor 4 regiuni din Ucraina – Mesaj de forță către Putin

Volodimir Zelenski a reacționat rapid după ce separatiștii proruși au anunțat votul „pentru” alipirea la Rusia a celor 4 regiuni în care au organizat referendumuri false. 

Preşedintele Volodimir Zelenski a declarat, marți seară, că Ucraina „va acţiona pentru a-şi apăra poporul” în toate regiunile ocupate de Moscova, care au votat marţi în favoarea anexării lor la Rusia. În plus, Zelenski a reiterat că el și Putin nu vor mai avea nimic de discutat în aceste condiții, referindu-se la referendumurile false organizate în cele 4 regiuni ocupate din Ucraina.

„Vom acţiona pentru a ne proteja poporul: atât în regiunea Herson, în regiunea Zaporojie, în Donbas, din zonele ocupate în prezent din regiunea Harkov şi în Crimeea.

Această farsă din teritoriul ocupat nu poate fi numită nici măcar o imitație de referendum.
Cât despre prima linie (a frontului – n.red.), o voi spune pe scurt și deocamdată fără detalii, deși vor fi bune: Avansăm, mergem înainte și ne eliberăm pământul”, a spus Volodimir Zelenski într-un videoclip postat pe Telegram, într-o primă reacție a sa după anunţarea rezultatelor de către autorităţile proruse.

„Niciuna dintre acțiunile criminale ale Rusiei nu va schimba nimic pentru Ucraina. Recunoaștem Carta ONU, recunoaștem principiile de bază ale coexistenței popoarelor. Și vom continua să acționăm pentru a proteja viața în Ucraina, în Europa și în lume”, a mai spus Zelenski în mesajul său.

Într-un mesaj video transmis în timpul reuniunii de marţi a Consiliului de Securitate de la New York dedicat subiectului, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a denunţat încă o dată aceste referendumuri, pe care le-a calificat drept niște „parodii”, informează AFP.

„Sunt o încercare cinică de a-i forţa pe bărbaţii ucraineni din teritoriile ocupate din Ucraina să fie recrutaţi în armata rusă pentru a-i trimite să lupte împotriva patriei lor”.

„O astfel de anexare îl plasează pe (Vladimir Putin) într-o situaţie izolată faţă de întreaga umanitate. Este nevoie de un semnal clar din partea tuturor ţărilor lumii”, a adăugat el. „Cred în capacitatea dumneavoastră de a acţiona”, a spus el.

Kievul nu poate purta discuţii cu Moscova după organizarea acestor referendumuri de anexare, a mai declarat preşedintele Zelenski.

„Recunoaşterea de către Rusia a „pseudo-referendumurilor” ca fiind „normale”, punerea în aplicare a (aceluiaşi) scenariu ca în Crimeea şi încă o încercare de a anexa o parte a teritoriului ucrainean înseamnă că nu avem ce discuta cu actualul preşedinte rus”, a spus Volodimir Zelenski în mesajul video difuzat la reuniunea Consiliului de Securitate al ONU.

„Anexarea teritoriilor este cea mai brutală încălcare a Cartei Naţiunilor Unite”, a adăugat Zelenski.

Potrivit acestuia, Rusia ar trebui, prin urmare,”să fie exclusă din toate organizaţiile internaţionale” pentru aceste acţiuni, sau cel puţin să fie suspendată.

„Ameninţările cu folosirea armelor nucleare au devenit un discurs constant al oficialilor şi propagandiştilor ruşi”, a mai acuzat preşedintele Ucrainei.

Volodimir Zelenski a acuzat că Rusia va distruge diplomaţia internaţională. El a spus că reprezentanţii Moscovei nu au folosit arme în Consiliul de Securitate, „dar cu siguranţă nimeni nu va fi surprins dacă acest rol al Consiliului de Securitate al ONU se va transforma într-o zonă de violenţă din partea reprezentanţilor Rusiei”. Preşedintele Ucrainei a avertizat că este doar o chestiune de timp până când Moscova va distruge ceea ce el a numit ultima instituţie internaţională funcţională – Consiliul de Securitate ONU, conform dpa, relatează Agerpres.

Articolul precedentAVERTISMENT. Europa ar putea rămâne fără medicamente generice
Articolul următorLegile Puterii | Noul calcul al facturii în funcție de numărul de copii

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.