EXCLUSIV : Zeci de mii de tone de concentrat de cupru, vândute la licitație de Cupru Min Abrud. Contractul în valoare de aproximativ 55 de milioane de dolari câștigat de o companie românească

Licitația internațională organizată de compania Cupru Min Abrud pentru valorificarea producției pe un an de zile de concentrat de cupru a fost adjudecată. Valoarea contractului se ridică la suma de 55 milioane de dolari.

 Cupru Min Abrud, compania care exploatează zăcământul de la Roşia Poieni, unde se află 60% din rezervele de cupru ale României, a organizat o licitaţie pentru valorificarea a  aproximativ 45.000 de tone de concentrat de cupru uscat, criteriul de atribuire fiind oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic.

 Conform caietului de sarcini, după licitația organizată la finalul lunii octombrie, firmele participante au avut ocazia să depună o altă ofertă îmbunătăţită prin care să își combată contracandidații.

Cea mai avantajoasă ofertă primită de Cupru Min, a venit de la singura companie românească care a participat la licitație, Ronefer. Durata contractului este de 12 luni iar valoarea acestuia este de aproximativ 55 milioane USD.

Deși caietul de sarcini a fost solicitat de mai multe firme, doar trei dintre ele au participat la licitație Trafigura, Ronefer și Merlion Resources.

Cupru Min, societate aflată în subordinea Ministerului Economiei, are ca obiect principal de activitate exploatarea şi livrarea în forme specifice de minereu cuprifer din perimetrul minier Roşia Poieni.

Articolul precedentCe spune Cătălin Predoiu, noul ministru al Justiției, despre secția specială
Articolul următorFlorin Roman : Ajutoarele sociale trebuie sa ajungă doar la cei bolnavi care au cu adevărat nevoie de ele.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.