Youtube, gata să schimbe din nou politica privind înjurăturile. La ce să se aștepte creatorii de conținut

Youtube, gata să schimbe din nou politica privind filmările care conțin înjurături. Măsura vine ca urmare a reacţiei creatorilor de conţinut ce s-au trezit cu monetizarea oprită. Aceștia au fost vizibil nemulțumiți de măsură, unii dintre ei recurgând chiar la protest împotriva platformei.

 

În noiembrie, YouTube anunţa o serie de măsuri împotriva creatorilor de conţinut care înjură. Erau vizate atunci în special clipurile în care se auzeau înjurături în primele 15 secunde, relatează news.ro.

Împotriva acestora, YouTube decidea, de la caz la caz, limitarea reclamelor afişate sau demonetizarea completă, ceea ce punea autorul filmării în imposibilitatea de a mai câştiga bani de pe urma filmării în cauză.

 

Decizia YouTube a atras furia unui număr important de creatori, care au considerat-o nedreaptă mai ales pentru faptul că aceasta era aplicată retroactiv – erau penalizate inclusiv filmări vechi, postate înainte să intre noua regulă în vigoare.

Unii din creatorii de conţinut au protestat postând exact genul de filmări pe care YouTube a decis să le penalizeze, doar că înjurăturile, de această dată, erau îndreptate chiar spre şefii platformei.

 

Ca urmare a reacţiilor negative, YouTube anunţă acum că va aduce anumite ajustări privind regulile care vizează înjurăturile, însă, nu spune cum vor fi modificate acestea.

Cert este că şefii platformei video se tem că anumiţi advertiseri, precum Apple sau Disney, care sunt mai sensibili la limbajul folosit, şi-ar putea opri campaniile de publicitate derulate pe YouTube din cauza limbajului colorat.

Articolul precedentHoroscop 16 ianuarie. Șanse de câștig uriașe pentru două zodii – încep un capitol fabulos!
Articolul următorBenzina și motorina, mai scumpe după manevra făcută de OMV. La cât a ajuns prețul la pompă

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.