Vremea 29 aprilie – Temperaturi tot mai scăzute – Vreme mai rece decât normalul perioadei – Înnorări și descărcări electrice

Vremea în data de 29 aprilie se menține rece în cea mai mare parte din țară.

 

Astăzi vremea va fi rece pentru sfârşitul lunii aprilie în Moldova, iar restul țării valorile termice vor fi în creştere uşoară faţă de ieri. Cerul va fi temporar noros şi vor fi averse, în general slabe, în zonele de deal şi de munte, dar şi în estul şi sud-estul ţării. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări la munte şi în zona Munteniei. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 12 şi 20 de grade.***

În București valorile termice vor fi apropiate de cele normale. Cerul va avea înnorări temporare, iar trecător va ploua slab. Vântul va sufla moderat, cu uşoare intensificări, în special spre seara, iar temperatura maximă va fi de 19….20 de grade.***

 

La munte cerul va avea înnorări şi vor fi averse în toate masivele. Vor fi ploi, însă la altitudini de peste 1800 m se vor semnala şi precipitaţii sub formă de lapoviță sau ninsoare. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în Carpaţii Orientali.  

Articolul precedentVIDEO | Două explozii puternice în centrul Kievului. Fumul se ridică deasupra orașului
Articolul următorA doua etapă a recensământului se apropie de final. Termenul limită pentru completarea chestionarului

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.