Vremea 16 august – Vremea rămâne stabilă în nordul, centrul și estul țării – La mare se anunță ploi

Vremea rămâne stabilă în mare parte din țară în data de 16 august.

 

Astăzi vremea se va menţine în general instabilă. Cerul va avea înnorări temporare şi vor fi perioade în care local se vor semnala averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, mai ales în zonele montane şi submontane, dar şi în nordul, centrul şi estul ţării. Cantităţile de apă vor depăşi pe arii restrânse 20…30 l/mp şi vor fi condiţii pentru căderi de grindină. În restul teritoriului cerul va fi variabil, iar astfel de fenomene se vor semnala doar pe alocuri, însă disconfortul termic va fi în creştere în regiunile sudice şi vestice, unde temperaturile maxime vor ajunge la 34 de grade.***

În București vremea va deveni călduroasă, cu o maximă de 32, chiar 33 de grade şi cu disconfortul termic în creştere. Cerul va fi variabil, cu perioade scurte în care vor fi posibile înnorări, averse şi descărcări electrice, iar vântul va sufla slab şi moderat.***

 

La munte vremea va rămâne instabilă. Cerul va avea înnorări accentuate şi vor fi perioade în care se vor semnala averse, descărcări electrice, iar pe arii restrânse, cantităţile de apă vor depăși 40…50 l/mp şi vor fi condiţii de grindină. Valorile termice nu vor avea variaţii semnificative faţă de ieri, astfel că vom avea la Semenic și Sinaia 19 grade, iar la Predeal 23.***

La mare vremea va fi caldă, iar disconfortul termic se va accentua în orele amiezii. Cerul va avea unele înnorări spre seara când, trecător, vor fi averse şi posibile descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări ușoare în timpul ploilor. Maximele vor ajunge la 30 de grade în Mamaia, Năvodari și Vama Veche, iar temperatura apei mării va avea valori cuprinse între 24 şi 25 de grade.***

 

Pe litoralul grecesc, în Thasos vremea va fi răcoroasă cu 23 de grade, 24 în Lefkada, iar în Creta maxima ajunge la 30 de grade. Cald și frumos este și pe litoralul bulgăresc, cu 29 de grade la Nisipurile de Aur și 30 la Albena. 

Articolul precedentMotivul pentru care astăzi trebuie să mănânci neaparat un anume tip de cârnat – Tradiție
Articolul următorLegile Puterii | Șefii Hidroelectrica, salarii cât pensiile a 74 de bunici. Marile suferințe ale românilor în zi de sărbătoare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.