Volei Alba Blaj s-a calificat în finala Cupei CEV

Blăjencele continuă să scrie istorie în voleiul românesc. Echipa Volei Alba Blaj s-a calificat pentru a doua oară consecutiv într-o finală de cupă europeană, după ce s-a impus, fără emoții, și în returul cu Știința Bacău 3-0 (25-14, 25-19, 25-23). Volei Alba Blaj va juca finala Cupei CEV, a doua competiție valorică din voleiul european interclubur, împotriva formației Yamamay e-work Busto Arsizio (Italia), pe 19 martie (la Sibiu) și pe 26 martie (la Busto Arsizio).

Ioana Baciu a fost principala realizatoare, cu 19 puncte, ea fiind urmată de Ana Lazarević și Cristina Cazacu (Știința Bacău), ambele cu câte 9 puncte.

Volei Alba Blaj:

Lora Kitipova 2p. (1 as, 1 blocaj) – Nađa Ninković 8p., Ioana Baciu 19p. (1 as), Nneka Onyejekwe (cpt.) 2p. (1 blocaj), Ana Lazarević 9p. (1 as, 2 blocaje),
Sonja Newcombe 8p. (1 as) – Marina Vujović (libero).

Au mai jucat:

Maja Aleksić 4p., Mariya Karakasheva 6p., Aleksandra Ćirović, Ramona Rus, Katerina Zhidkova – Viktoriya Delros (libero).

„Nu a fost atât de ușor precum o arată scorul, și în primul meci la Bacău au fost momente strânse, cel puțin la început, iar azi, așa cum se întâmplă atunci când pornești ca favorită clară, am făcut unele greșeli în debutul jocului, greșeli pe care de obicei nu le facem și am abordat relaxați întâlnirea.

Până la urmă am rezolvat așa cum ne-am dorit această semifinală, este un succes foarte mare pentru echipa noastră, pentru acest oraș mic, în condițiile în care nu ne putem compara cu giganții Europei, dar am ajuns pentru a doua oară consecutiv într-o finală europeană, lucru pe care nu orice echipă îl realizează.

Nu ne vom mulțumi doar cu această calificare, avem ambițiile noastre, vrem să aducem Cupa CEV la Blaj și consider că, spre deosebire de anul trecut, când am plecat clar cu șansa a doua în finala Ligii Campionilor, în acest an șansele sunt de 50%.

Este extraordinar ce am realizat, noi doream să jucăm în Liga Campionilor, pentru că lotul a fost construit pentru această competiției, dar acum vom face tot ceea ce este posbil să câștigăm Cupa CEV.

Cred că ajutorul suporterilor va conta foarte mult, ca de fiecare dată, și sunt convins că vom avea o sală neîncăpătoare aici, la Sibiu, în primul meci al finalei.” – a spus Darko Zakoč – antrenor Volei Alba Blaj.

„Obiectivul nostru era să avem o participare cât mai lungă în Liga Campionilor, nu am reușit acest lucru și ne-am concentrat apoi pe Cupa CEV.
Ne-am dorit să jucăm finala, știam că vom întâlni echipe puternice și în această competiție și de aceea ne bucurăm foarte mult de această calificare.
Nu am jucat exact ca la Bacău, se simte un pic și oboseala, dar am reușit să ne atingem obiectivul.
Le mulțumesc suporterilor pentru modul cum ne-au încurajat, dar și pentru momentul special de la sfârșitul meciului, când au aplaudat și aclamat și echipa din Bacău.” – a spus Nneka Onyejekwe – căpitan Volei Alba Blaj.

„Din păcate, trebuie să mă mulțumesc doar cu atât, la momentul ăsta.

Felicit echipa din Blaj, care merită toate laudele pentru modul cum a jucat în aceste meciuri, este o echipă foarte valoroasă și, mă repet, îmi pare foarte rău că nu am putut să ne ridicăm la nivelul adversarului.” – a declarat Florin Grapă – antrenor Știința Bacău.

Articolul precedentAnaliză economică : Indicii ROBOR își continuă evoluția descendentă
Articolul următor12 milioane euro de la BEI pentru operatorul regional de apă al județului

Comments are closed.