VIDEO – Scandal în Parlament – S-au aruncat acuzații grele între George Simion, Stelian Ion și Simonis Alfred – Care a fost motivul

Scandal chiar la tribuna din Parlament. Mai mulți politicieni și-au aruncat acuzații grele din cauza numirilor la Curtea Constituțională.

Coaliția și-a pus oamenii la Curtea Constituțională. Bogdan Licu și Iulia Scântei au fost aleși judecători pentru o perioadă de 9 ani.

De la votul din Parlament nu a lipsit scandalul. Opoziția a criticat politizarea Curții Constituționale, iar USR l-a acuzat de plagiat pe candidatul PSD, Bogdan Licu.

In plus, au fost acuzatii si in ce priveste implicarea Serviciilor. A venit, la scurt timp, si reactie din partea SRI, care a negat ca institutia ar avea vreo legatura cu numirile la CCR. 

„SRI își împing de la spate un candidat pentru funcția de judecator CCR”, a spus Stelian Ion.

„Ați luat o garsonieră de la Constanța cu certificat de handicap?”, a replicat George Simion, amintind de un scandal mai vechi în care a fost implicat Stelian Ion. 

„Nu fiți trompeta practicilor securiste”, a replicat din nou Stelian Ion.

„Dacă e cineva care nu are dreptul să vorbească de securiști aia sunteți voi, să știti”, a concluzionat Simonis Alfred.

În urma acestui scandal, Serviciul Român de Informații a reacționat rapid. SRI califică invocarea instituției în contextul numirilor judecătorilor CCR ca fiind gratuită și nu are legătură cu realitatea, cu normele unui stat ori cu misiunea Serviciului.

Scandalul din plenul Camerei Deputaților a continuat și între candidații propuși de partide pentru Curtea Constituțională.

Într-un final, deputații l-au votat pentru Curtea Constituțională pe Bogdan Licu, magistrat și fost procuror general. Conform înțelegerii din coaliție, Senatul a numit un liberal pentru CCR, în persoana Iuliei Scântei, actuala președintă a comisiei Juridice.

Curtea Constituţională este compusă din nouă judecători, numiţi pentru un mandat de 9 ani, care nu poate fi prelungit sau înnoit. Dintre aceştia, trei sunt numiţi de Camera Deputaţilor, trei de Senat şi trei de preşedintele României. 

 

Sursa: Realitatea din AUR

Articolul precedentMinistrul Energiei: „România va deveni complet independentă energetic din 2026”
Articolul următorPremierul Romaniei, Nicolae Ciucă: ”Viitorul României nu poate fi altul decât pro-european”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.