VIDEO – S-au închis instalațiile de transport pe cablu de pe pârtiile din Sinaia – Aglomerație și amenzi pentru nepurtarea măștii

Instalațiile de transport pe cablu de pe pârtiile din Sinaia au fost închise din cauza condițiilor termice. Jandarmii din Sinaia au dat amenzi de 3.000 de lei turiștilor care voiau să urce pe pârtie, dar nu purtau măști. De altfel, a fost înghesuială în stațiuni și azi începe o nouă zi de distracție. Primarul din Sinaia avertizeaza încă de ieri că se poate ajunge la închiderea pârtiilor dacă nu se va rezolvba problema aglomerației din aceste zile, relatează Realitatea PLUS.

Pârtia din Sinaia a fost închisă. „Vânt peste limita de funcţionare a instalaţiilor, cu depunere constantă de chiciură. Gondola Carp, Telescaunul Soarelui şi Teleschi Valea Soarelui nu vor mai porni astăzi”, au precizat operatorii instalaţiilor de transport pe cablu din staţiunea Sinaia.

Turiștii au stat ore în șir la coada pentru telegondolă. Pentru că vremea este frumoasă, mulţi vor să profite şi să urce la cota 1.400 sau 2.000 unde pot schia sau se pot da cu sania.

„Am venit cu trenul. Frumos. Un pic de inghesuiala, dar cald. Mai bine decat aici. (…) Ma dau cu sania, beau ceai si ma bucur de peisaj”, a afirmat un turist. 

„Cu greu, trebuie sa astepti mult, dar ce nu face omul pentru putina placere si pentru a iesi selfi-ul? Am facut sarbatorile acasa, in familie, mai retras. Azi o sa incerc sa schiez, sa vad cum e la telescaun ca acolo se asteapta si mai mult”, a afirmat o turista.

Alții au pierdut ore bune de distracție la munte pentru că au stat aproape jumătate de zi în trafic.

Distractia continua pentru ca foarte multi romani au venit la munte sa-si petreaca a doua zi din an pe partie, fie si-au inchiart schiuri si saniuta sau se relaxeaza la un pahar de vin fiert. Organizatorii dau asigurarii ca toate regulile sunt respectate.

A fost aglomerație și pe Transfăgărășan. Deși circulația autoturismelor este permisă până la kilometrul 99, turiștii nu au ținut cont și au ajuns în vârf de munte.

Cozile de mașini s-au întins pe mai bine de 7 kilometri.

Articolul precedentEtapa a doua de vaccinare ar putea începe chiar luna aceasta. CINE intră în această categorie
Articolul următorBilanț coronavirus 3 ianuarie: 3.034 de cazuri noi şi 60 de decese

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.