VIDEO- Haine contrafăcute, confiscate la Câmpeni

Polițiștii de investigare a criminalității economice au ridicat articole vestimentare, în valoare de peste 19.000 de lei, susceptibile a fi contrafăcute, de la o persoană din Câmpeni, care le oferea, spre vânzare, pe rețelele de socializare. Au fost făcute două percheziții. 

 

Ieri, 25 noiembrie 2021, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpeni, au efectuat două percheziţii domiciliare, în Câmpeni și Baia de Arieș, în cadrul unui dosar penal privind infracțiuni de contrafacere.

 

Din cercetări a rezultat că, începând cu luna septembrie 2021, o femeie de 32 de ani, din Câmpeni, ar fi oferit, spre vânzare, prin intermediul unei rețele de socializare,  articole vestimentare care poartă însemnele unor mărci celebre, în legătură cu care există suspiciunea că sunt contrafăcute.

 

În urma perchezițiilor, au fost indisponibilizate 459 de produse vestimentare, în valoare de 19.300 lei.

 

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punerea în circulaţie a unui produs având o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată, fapte prevăzute de art. 90 din Legea 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice.

Sursa: Realitatea de Alba

Articolul precedentPrimele teste de salivă au ajuns în teritoriu. Cîmpeanu: „Apreciez efortul tuturor autorităţilor” – Cum se va face distribuția DOCUMENT
Articolul următorCum a încercat un administrator de firmă să-și păcălească colaboratorii

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.