VIDEO-FOTO: Accident pe Calea Moților din Alba Iulia

Miercuri seara a avut loc un accident rutier pe Calea Moților din Alba Iulia. În urma impactului o persoană este rănită.

La data de 12 decembrie 2018, în jurul orei 18.30, un bărbat de 73 de ani, din comuna Meteş, judeţul Alba, în timp ce conducea un autoturism în intersecţia străzii Varese cu Calea Moţilor din Alba Iulia, nu a acordat prioritate de trecere unui autoturism condus de un bărbat de 29 de ani, din comuna Ighiu, intrând în coliziune cu acesta.

În urma accidentului, şoferul vinovat de producerea accidentului a suferit leziuni corporale uşoare şi a fost transportat la spital, pentru îngrijiri medicale.

Ambii conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ în ambele situaţii.

Cercetările sunt continuate.

Detașamentul de pompieri Alba Iulia intervine cu o autospecială de descarcerare, o ambulanță SMURD și o autospecială de stingere la un accident rutier cu două autoturisme implicate și o persoană încarcerată.

Potrivit ISU Alba, persoana a fost descarcerată și este transportată la spital pentru investigații medicale mai amănunțite. Traficul se desfășoară pe un singur sens de mers.

Articolul precedentUn bărbat din Bulgaria a provocat un accident pe centura municipiului Alba Iulia
Articolul următorArtefact de epocă antică recuperat de poliţiştii din Alba

Comments are closed.