VICEPREȘEDINTELE BCE: DOBÂNZILE VOR CONTINUA SĂ FIE REDUSE

„Dacă prognozele noastre se vor confirma, vom continua să facem politica monetară mai puţin restrictivă”, a declarat vicepreședintele BCE, Luis de Guindos.

Dobânzile vor continua să fie reduse de Banca Centrală Europeană pe măsură ce inflația încetinește, iar atenția gardienilor euro se îndreaptă către creșterea economică fragilă, a declarat vicepreședintele BCE, Luis de Guindos.

„Îngrijorările cu privire la inflaţia ridicată s-au reorientat spre creşterea economică. Traiectoria politicii noastre monetare este clară, dacă prognozele noastre se vor confirma, vom continua să facem politica monetară mai puţin restrictivă”, a declarat Luis de Guindos, în cadrul unui interviu pentru cotidianul finlandez Helsingin Sanomat, preluat de Reuters.

O reducere de până la 3%, anticipată de BCR

În acest an, Banca Centrală Europeană a redus deja de trei ori dobânda de referinţă, iar investitorii mizează pe o nouă reducere la şedinţa de politică monetară din luna decembrie, cel mai probabil până la nivelul de 3%.

„Este clar că vom continua să facem politica noastră monetară mai puţin restrictivă, pentru că inflaţia se apropie de ţintă”, a mai spus Luis de Guindos, care a menţionat şi perspectivele slabe privind economia zonei euro. El a catalogat aceste perspective drept ‘unul dintre principalele riscuri pe care le vedem în prezent’.

De asemenea, vicepreşedintele BCE a reluat avertismentele cu privire la consecinţele care decurg din realegerea lui Donald Trump şi tarifele suplimentare ce ar putea fi impuse, potrivit Agerpres.

„În cele din urmă, asta ar putea să se transforme într-un război comercial, ceea ce ar fi extrem de nefavorabil pentru economia mondială”, a spus Guindos.

Rata dobânzii la facilitatea de depozit practicată în prezent de BCE este 3,25%, în timp ce rata dobânzii la operaţiunile principale de refinanţare şi rata dobânzii la facilitatea de creditare marginală sunt stabilite la 3,40% şi, respectiv, 3,65%.

Articolul precedentREPARTITOARELE DE CĂLDURĂ DEVIN OBLIGATORII DE LA 1 IANUARIE
Articolul următorDEPOZITELE LA BĂNCI AU CRESCUT CU 1,2%, ÎN OCTOMBRIE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.