Valeriu Gheorghiță: „44% din populația României este imunizată la COVID-19”

Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva Covid susține că aproximativ 44% din populația României are imunitate la Covid, după ce persoanele au trecut prin boală sau s-au vaccinat.

Medicul militar, Valeriu Gheorghiţă, a declarat, marţi, că, la nivel naţional, potrivit celei mai recente estimări, rata de imunitate colectivă dobândită prin boală şi vaccinare este de 44%, iar în judeţele Cluj şi Ilfov şi în municipiul Bucureşti de peste 60%.

Am finalizat, alături de colegii de la Institutul Naţional de Sănătate Publică, estimarea ponderii populaţionale cu un grad de protecţie faţă de boala COVID obţinut prin vaccinare şi trecere prin boală. (…) Au fost efectuate două estimări: una la nivel judeţean şi una la nivel de unitate administrativ-teritorială. Pentru estimarea la nivel naţional şi nivel judeţean s-a folosit ca bază de calcul populaţia rezidentă în România la data de 1 ianuarie 2020, adică 19,3 milioane de persoane. Ca atare, la nivel naţional, ponderea populaţională cu un grad de protecţie faţă de boala COVID-19, cumulat cu trecerea prin boală şi vaccinare, este estimat la circa 44%”, a precizat Valeriu Gheorghiţă, într-o conferinţă de presă, la Palatul Victoria, potrivit Digi24.

Şeful CNCAV a subliniat că există, evident, diferenţe de la un judeţ la altul, transmite Agerpres. Estimarea mai arată că în 25 de județe peste 20% din persoane au un grad de imunitate, în 11 județe au peste 40%, iar în trei județe gradul este peste 50%.

Articolul precedent1.000 de medicamente esențiale vor fi decontate 100%. Vezi noua listă de medicamente
Articolul următorPreședintele Iohannis retrimite în Parlament Legea Educației Naționale

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.