O urnă cu pământ din toate provinciile româneşti a fost depusă în Catedrala Încoronării de la Alba Iulia

Sâmbătă a avut loc, în Cetatea Alba Iulia, o ceremonie militară și religioasă dedicată eroilor care și-au jertfit viața pentru Patrie.

În cadrul activității, reprezentanții Asociației Naţionale Cultul Eroilor „Regina Maria” – organizaţie care îşi desfăşoară activitatea sub patronajul Ministerului Apărării Naţionale  – a adus în Cetatea Unirii o urnă specială cu pământ prelevat din toate provinciile istorice româneşti, din locurile de jertfă supremă ale ostaşilor români care au căzut pentru România Întregită. În timpul  ceremoniei, urna va fi depusă în Sala de Onoare a Catedralei Încoronării și apoi va fi expusă pentru public, timp de trei zile, în pridvorul Catedralei.

Activitatea, la care au participat reprezentanți ai M.Ap.N., Bisericii Ortodoxe Române și ai autorităților publice locale, a fost organizată de Asociația Naţională Cultul Eroilor „Regina Maria”.

Articolul precedentAşezământul Social „Sfântul Vasile cel Mare” din Alba Iulia aniversează 15 ani de la înființare
Articolul următorDSP Alba avertizează! Utilizați prudent antibioticele pentru protejarea sănătății dumneavoastră

Comments are closed.