Un tânăr din Sebeș a jucat salariul unui coleg la păcănele

Un tânăr din Sebeş este bănut că ar fi sustras cardul unui coleg de serviciu şi ar fi extras din contul lui suma de 400 de lei. Acesta a fost reținut de către polițistii din municipiu. Pentru dispunerea măsurilor legale acesta tânărul va fi prezentat în faţa magistraţilor.

La data de 28 februarie 2019, poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Sebeş au luat măsura reţinerii, pentru o perioadă de 24 de ore, faţă de un tânăr de 20 de ani, din Municipiul Sebeş, bănuit de săvârşirea infracțiunilor de furt şi efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos.

În sarcina acestuia s-a reţinut faptul că, la data de 14 februarie 2019, ar fi profitat de neatenţia unui coleg de serviciu şi i-ar fi sustras acestuia cardul de salariu. Ulterior, ar fi reuşit să retragă, din contul victimei, suma de 400 de lei pe care a jucat-o la aparatele mecanice dintr-o sală de jocuri din municipiul Sebeş.

Urmează ca, în cursul zilei de azi, 1 martie, tânărul să fie prezentat procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sebeş, pentru dispunerea măsurilor legale.

Cercetările sunt continuate.

Articolul precedentBărbat depistat cu operativitate de polițiștii din AIud
Articolul următorAmplasarea radarelor în perioada 2 – 8 martie

Comments are closed.