Un soț pus pe scandal s-a ales cu dosar penal și a fost luat cu forța din locuință

La data de 9 noiembrie 2022, în jurul orei 16,00, în urma unui apel la 112, polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Galda de Jos au intervenit la o locuință din localitatea Ighiel, comuna Ighiu, de unde o femeie a reclamat faptul că soțul său se manifestă violent. 

 

Din primele cercetări efectuate de polițiștii deplasați la locuința familiei, a rezultat că, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, bărbatul, în vârstă de 55 de ani, a provocat scandal și și-ar fi amenințat membrii familie, cu acte de violență. 

 

În urma aplicării formularului de evaluare a riscului, polițiștii au emis, față de acesta, ordin de protecție provizoriu, prin care a fost obligat să părăsească, deîndată, locuința și prin care i-a fost interzis să se apropie de membrii familiei sale. 

 

Ulterior, bărbatul a încălcat interdicțiile prevăzute în ordinul de protecție provizoriu, iar în jurul orei 19,00, polițiștii l-au depistat, în flagrant delict, în interiorul locuinței familiei. 

 

Față de acesta, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de încălcarea măsurilor prevăzute în ordinul de protecție provizoriu și a fost luată măsura îndepărtării sale din locuință.    

Sursa: Realitatea de Alba

Articolul precedentDoi basarabeni, prinși la furat de motorină pe DN1
Articolul următorUn tânăr din Blaj a petrecut noaptea în arest! De ce e acuzat

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.