Theodor Stolojan este convins ca actuala coaliţie PNL-PSD va rezista până în 2024

Fostul lider PNL Theodor Stolojan a declarat, joi, la emisiunea Talk News de la Profit TV, că actuala coaliţie PNL-PSD va rezista până în 2024. El s-a referit şi la situaţia din partid, arătând că un congres organizat în primăvară ar fi ”o nebunie”. Întrebat dacă Nicolae Ciucă râvneşte la şefia PNL, Stolojan a spus că deocamdată nu, şi că va conta foarte mult cum va gestiona situaţia în coaliţie şi la guvernare. Despre actualul preşedinte PNL Florin Cîţu, Stolojan a spus că va fi foarte greu să revină în preferinţele românilor, transmite news.ro.

Potrivit lui Theodor Stolojan, ”este o necesitate să funcţioneze actuala coaliţie, altfel e păcat pentru noi, românii”.

”Am pierdut deja 2021, mai avem 2022 şi 2023, este timp scurt pentru ce are de făcut acest guvern, în PNRR, reforme, investiţi. Coaliţia va rezista până în 2024, nu chiar începutul, cel târziu trimestrul trei, în sensul că va putea lua decizii importante. În 2024, va fi cum se spune la americani, cu frâna de mână trasă, pentru că vor fi în plină campanie. Vor ajunge în campanie, cel mai fericit caz, dar fără capacitatea de a lua decizii importante, cu impact pentru populaţie”, a declarat Stolojan, precizând că ”rotativa între premieri se va produce”.

Despre criza politică şi ieşirea USR de la guvernare, Stolojan a afirmat că ”Florin Cîţu trebuia să aibă şi a avut autoritatea de a schimba un ministru, dar trebuia să se consulte întâi în coaliţie, pentru că asta este regula”.

”Ciucă trebuie să gestioneze două riscuri, unul în coaliţie, şi s-a văzut cu certificatul verde, şi riscul din PNL, pe care îl are, pentru că în momentul în care preşedintele este altul decât premierul, trebuie să ţii seama de sensibilităţile oamenilor”, a arătat Theodor Stolojan, precizând că Florin Cîţu are autoritate, este preşedintele partidului, iar cei care au fost foarte nemulţumiţi au plecat din partid.

Sursa: Realitatea Din PNL

Articolul precedentDoi ofițeri și trei subofițeri au depus jurământul militar la Jandarmeria Alba
Articolul următorSorin Cîmpeanu propune TESTAREA OBLIGATORIE a copiilor împotriva COVID-19: Am îndoieli că toți părinții au utilizat testele

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.