Testul lingurii – Cum poți afla dacă suferi de o anumită afecțiune printr-un simplu test pe care-l poți face acasă

Ne-am format obiceiul de a merge la medic doar atunci când ne doare ceva, deși, de regulă, durerea este printre ultimele simptome ale oricărei boli. Ideal ar fi să facem controale regulate, însă lipsa banilor sau, cel mai adesea, a timpului ne împiedică.

Conform site-ului healthguide365.com, există un așa-numit “test al lingurii” care poate fi făcut de fiecare dintre noi acasă și care ne dă informații despre starea de sănătate. Durează doar 1 minut și este foarte simplu.

Cum faci testul lingurii

Totuși, înainte de a te apuca să faci testul, reține că acesta nu poate înlocui diagnosticul stabilit de medic, neavând acuratețea specifică unor analize medicale.

Pentru a efectua testul lingurii ai nevoie de o lingură de metal. Cu ajutorul acesteia, “răzuiește-ți” limba în așa fel încât să se strângă salivă pe lingură. Înfășoară apoi lingura într-o folie de plastic și las-o așa 1 minut. După scurgerea timpului, îndepărtează folia și analizează lingura, scrie avantaje.ro.

Dacă aceasta este perfect curată, înseamnă că toate organele tale funcționează în parametri normali. Este important ca nici mirosul salivei de pe lingură să nu fie diferit de mirosul obișnuit al salivei. Dacă nu simți un miros neobișnuit, alterat, felicitări! Ai o stare de sănătate perfectă.

Culoarea și mirosul salivei, indicatori ai unor afecțiuni

Analizează saliva de pe lingură și vezi dacă aceasta a căpătat anumite nuanțe. Acestea îți dau informații despre organele afectate.

Dacă saliva de pe lingură a căpătat o culoare portocalie înseamnă că ai probleme cu rinichii. Nu este exclusă nici o maladie renală cronică.

Dacă testul lingurii îți indică o culoare albă a salivei, asta poate însemna că suferi de o infecție respiratorie sau de deshidratare.

Dacă saliva este galbenă, este posibil să te confrunți cu probleme digestive.

Mirosul puternic al salivei de pe lingură poate indica o funcționare necorespunzătoare a rinichilor, diabet, probleme respiratorii, tulburări gastrice.

Articolul precedentZi decisivă în Educație, ce se întâmplă cu examenele naționale – Profesorii refuză în continuare oferta Guvernului
Articolul următorNicolae Ciucă face apel la dialog pentru rezolvarea crizei din educație: „Am început o regândire echitabilă a salarizării”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.