Tensiuni pe Flancul Estic. UMPMV salută mesajul de forță al ministrului de Interne, Lucian Bode

Ministrul de Interne, Lucian Bode, a declarat că Ministerul Afacerilor Interne a întocmit un plan de acţiune privind managementul unui aflux masiv de refugiaţi din Ucraina. Mobilizarea este salutată de Uniunea Militarilor și Polițiștilor „Mihai Viteazul” (UMPMV), al cărei președinte este Gabriel Oprea, fost vicepremier pe securitate națională și ministru al Apărării, lider UNPR.

“România este o ţară sigură. România este un stat membru al NATO şi ne bucurăm de toate garanţiile de securitate care derivă din acest statut. Nu asistăm pasiv la toată această desfăşurare de forţe şi evenimente care se petrec în proximitatea României. Structurile Ministerului Afacerilor Interne sunt pregătite pentru asigurarea unui răspuns integrat la această criză, inclusiv în ceea ce priveşte implicaţiile unei posibile migraţii necontrolate.

Concret, efortul structurilor ministerului Afacerilor Interne se va concentra pe câteva direcţii foarte clare care vizează în primul rând asigurarea securităţii în sistem integrat a frontierelor de stat.

Identificăm zonele pe unde ar putea intra migranţi în România, a spus ministrul de Interne Lucian Bode.

Sunt în reverificare toate locaţiile din planul de evacuare pentru situaţii de urgenţă şi sunt verificate facilităţile care pot fi puse la nevoie pentru refugiaţi, dacă va fi cazul”, a mai spus ministrul de Interne, potrivit umpmv.eu.

Articolul precedentVa ataca Rusia astăzi Ucraina? Un oficial al țării a spus adevărul
Articolul următorBogdan Despescu, după ședința de evaluare a activității Inspectoratului General pentru Imigrări: Ne dorim să realizăm o eficientizarea a fluxurilor

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.