TENIS: MIRIAM BULGARU – PATRICIA ȚIG, DUEL ROMÂNESC LA ROLAND GARROS

Jucătoarea română de tenis Miriam Bulgaru a învins-o pe Nuria Parrizas Diaz, din Spania, cu 6-1, 7-6, în runda a doua a calificărilor pentru tabloul principal de simplu al turneului de Mare Șlem de la Roland Garros.

Bulgaru, în vârstă de 26 ani, s-a impus după aproape două ore de joc în fața favoritei 13.

Românca a dominat primul set, adjudecat cu 6-1, însă în actul secund a fost condusă cu 4-1 și 5-2, dar a reușit egalarea la 5, după ce a salvat patru mingi de set la scorul de 5-2.

Iberica a mai avut patru mingi de set la 6-5, dar Bulgaru a rezistat și a trimis setul în tie-break. Bulgaru a ratat trei mingi de meci, a salvat o șansă de break a adversarei, după care a încheiat conturile cu 11-9.

În turul secund, Miriam Bulgaru o va înfrunta pe Patricia Țig.

Românca de 30 de ani a trecut în turul întâi de sportiva canadiană Kayla Cross, locul 217 mondial, scor 6-4, 6-2. Țig a câștigat singura confruntare directă cu Bulgaru, în 2014, în optimi la Sibiu, cu 4-6, 6-2, 6-0.

Articolul precedentTENIS DE MASĂ: BERNADETTE SZOCS, ÎN OPTIMI LA MONDIALELE DE LA DOHA
Articolul următorPESTE 1,8 MILIOANE DE ROMÂNI ÎȘI CELEBREAZĂ ONOMASTICA DE SĂRBĂTOAREA SFINŢILOR CONSTANTIN ŞI ELENA

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.