Tânără din Aiud prinsă conducând fără permis

Polițiștii Secţiei 4 Poliţie Rurală Ocna Mureş, în timp ce acționau pe DJ 103 G, pe raza localității Ciugudul de Jos, au oprit, pentru control, un autoturism condus de o tânără de 23 de ani, din municipiul Aiud.

În urma verificărilor efectuate la data de 07 octombrie 2019, în jurul orei 18.30, polițiștii au constatat că tânăra nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, iar autoturismul i-a fost încredințat, pentru a fi condus pe drumurile publice, de către un tânăr de 29 de ani, din comuna Unirea, cu toate că acesta știa că tânăra nu posedă permis de conducere.

Față de tânără, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere fără permis, iar față de tânărul care i-a încredințat autoturismul, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de încredințarea unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii unui permis de conducere, pentru a fi condus, pe drumurile publice, unei persoane care nu deține permis de conducere.

Articolul precedentColocviul Romanului Românesc Contemporan la Alba Iulia
Articolul următorS-a răsturnat cu mașina. Avea o alcoolemie de 0,99 mg/l alcool pur

Comments are closed.