Tânăr din localitatea Iclod reținut pentru lovire

La data de 24 iulie 2019, polițiștii Postului de Poliție Cetatea de Baltă au luat măsura reținerii, pentru o perioadă de 24 de ore, față de un tânăr de 28 de ani, din localitatea Iclod, care este cercetat pentru lovire sau alte violențe, violare de domiciliu, conducere fără permis și conducerea unui vehicul neînmatriculat.

Se pare că, în seara zilei de 20 iulie 2019, s-a deplasat cu un autoturism la domiciliul un tânăr de 23 de ani, din localitatea Pănade, unde ar fi pătruns fără drept în curtea acestuia și l-a agresat fizic, după care a ieșit din curte, a urcat la volanul autoturismului și a plecat.

În urma verificărilor efectuate de polițiști, a rezultat faptul că tânărul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, iar autoturismul respectiv a fost radiat din circulație.

Urmează ca, în cursul zilei de azi, 25 iulie 2019, reținutul să fie prezentat procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Blaj, pentru dispunerea măsurilor legale.

Articolul precedentAccident feroviar lângă Aiud. Autoturism lovit de tren, la trecerea peste calea ferată din Gârbova
Articolul următorAcțiune pe raza localităților Crăciunelu de Jos și Bucerdea Grânoasă

Comments are closed.