Tânăr din judeţul Dolj prins beat în Alba Iulia

Tânăr de 26 de ani, din judeţul Dolj, prins conducând un autoturism fiind sub influenţa băuturilor alcoolice pe strada 1 Decembrie 1918 din Alba Iulia.

La data de 23 martie 2019, în jurul orei 00,30, poliţiştii Serviciului Rutier Alba, în timp ce acţionau pe strada 1 Decembrie 1918 din Alba Iulia, l-au depistat pe un tânăr de 26 de ani, din comuna Teasc, judeţul Dolj, în timp ce conducea un autoturism fiind sub influenţa băuturilor alcoolice.

În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Faţă de conducătorul auto, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracțiunii de conducere sub influenţa alcoolului.

Articolul precedentPrinși cu druba-n sac.
Articolul următorCugirean depistat sub influența băuturilor alcoolice

Comments are closed.